Mihail Orlov (general)
| Mihail Orlov | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Moscova, Imperiul Rus |
| Decedat | (53 de ani) Moscova, Imperiul Rus |
| Înmormântat | Cimitirul Novodevici[*] |
| Părinți | Fiodor Grigorievici Orlov[*] |
| Frați și surori | Aleksei Fiodorovici Orlov[*] |
| Căsătorit cu | Ekaterina Nikolaevna Raevskaia[*] (mai 1821–) |
| Copii | Anna Orlova[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Ocupație | economist ofițer |
| Limbi vorbite | limba rusă[1] |
| Activitate | |
| Ramura | cavalerie |
| Gradul | general-maior (din ) cornet[*] (din ) porucik[*] rotmistăr[*] colonel (din ) |
| Bătălii / Războaie | Războiul celei de-a Treia Coaliții Războiul celei de-a Patra Coaliții Campania din Rusia Războiul celei de-a Șasea Coaliții |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | orden Sveatoi Annî 2-i stepeni[*] orden Sveatogo Vladimira 3-i stepeni[*] zolotoe orujie s nadpisiu «Za hrabrost»[*] Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a IV-a[*] () Pour le Mérite |
Modifică date / text  | |
Mihail Fiodorovci Orlov (în rusă Михаил Фёдорович Орлов; n. , Moscova, Imperiul Rus – d. , Moscova, Imperiul Rus) a fost un general-maior rus (participant la războaiele napoleoniene), care a stabilit condițiile predării Parisului în fața armatei aliate.[2] În anii 1820 a câștigat faimă ca o figură publică de direcție liberală, fiind un decembrist și un interlocutor frecvent al celebrului poet Aleksandr Pușkin.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost al doilea fiu al contelui Fiodor Orlov. A servit în armata imperială rusă în timpul războaielor napoleoniene din 1805 până la capturarea Parisului în 1814. În timpul șederii sale în Franța, el, ca mulți alți viitori decembriști, a intrat în contact cu ideile liberale. După demobilizare și întoarcerea în patrie, a slujit guvernul țarist în Norvegia în 1814 în timpul rebeliunii împotriva anexării suedeze decisă la Viena pentru compensarea anexării ruse a Finlandei. Cu această ocazie, se remarcă apropierea lui Orlov de cauza norvegiană și de faptul că a mers împotriva ordinelor guvernamentale prin redactarea unui memoriu în favoarea rebelilor.
În 1815 a participat la a doua campanie în Franța. Mai târziu s-a apropiat de cercurile conspirative, care au luat avânt în Rusia datorită aprobării țarului Alexandru I, care a garantat libertatea lojilor masonice, intrând în Uniunea Mântuirii în 1818. Ca francmason, a fost membru al Lojii „Ovidiu” și a participat alături de Serghei Volkonski la întâlnirile Lojii „slavilor uniți” de la Kiev.
La 13 iunie 1817 a fost numit șef de stat major al Corpului 4 Infanterie, iar la 3 iunie 1820 primește comanda Diviziei 16 Infanterie staționată la Chișinău.
Perioada la Chișinău[modificare | modificare sursă]
,_participant_%C3%AEn_r%C4%83zboaiele_napoleoniene,_decembrist,_unul_dintre_prietenii_lui_Pu%C8%99kin_%C3%AEn_Chi%C8%99in%C4%83u.jpg)
Orlov s-a întors din campania străină cu opinii în opoziție față de guvernul țarist al lui Alexandru I, care la rândul lui, a respins de cinci ori propunerile de a plasa o divizie sub comanda lui Orlov și, în general, a arătat suspiciune față de el.[3] Ajuns la Chișinău, Orlov și-a propus să răspândească iluminismul în rândul soldaților și să introducă o atitudine mai umană față de aceștia: a amenajat școli lancasterești pentru gradele inferioare, a anulat pedepsele corporale în divizia sa.
În 1817, Orlov l-a cunoscut pe Pușkin și a devenit membru al societății literare „Arzamas” cu porecla „Rhein”. S-a gândit să o transforme, extinzând gama de activități.
În 1821, Orlov s-a căsătorit cu Ekaterina Raevskaia, fiica celebrului general Nikolai Raevski. În casa orlovilor din Chișinău, după spusele soției sale, „dispute constant zgomotoase – filozofice, politice, literare”[4] erau purtate de Pușkin și Orlov: „Îl vedem foarte des pe Pușkin, care vine să se dispute cu soțul despre tot felul de subiecte”. Mai târziu, poetul a avut o ceartă cu Orlov, declarând: „Orlov este un om inteligent și un tip foarte amabil, dar înaintea lui nu sunt cumva un vânător pentru vechile noastre relații”, i-a scris el soției sale în 1836.
Orlov a fost unul dintre fondatorii organizației predecembriste „Ordinul Cavalerilor Ruși”. El a dezvoltat un amplu program de reforme liberale (constituție, desființarea iobăgiei, judecată cu juriu, libertatea presei), combinate în maniera engleză cu puterea aristocrației și a burgheziei în curs de formare. A condus consiliul din Chișinău al Uniunii decembriste a Bunăstării. Supravegherea secretă a fost stabilită pentru Orlov, din moment ce divizia a 16-a avea reputația în rândul superiorilor de a fi indisciplinată și a rămas în urmă în ceea ce privește frontul.[5]
În 1822, au avut loc tulburări în divizia lui Orlov. Unul dintre comandanți, căpitanul Briuhanov, supărat de acțiunile căpitanului-superior, care l-a împiedicat să se alimenteze din fondurile armatei, a profitat de prima greșeală ușoară a acestuia din urmă și a ordonat să fie pedepsit cu bastoane. Divizia, indignată de nedreptatea vădită a pedepsei, l-a smuls pe tovarăș din mâinile subofițerului care-l pedepsea, luându-i și pe acesta din urmă bețele. Orlov, după ce a analizat cazul, a recunoscut afirmațiile soldaților ca fiind corecte și l-a judecat pe Briuhanov.
Superiorul său, Ivan Sabaneev, care a emis anterior ordine de interzicere a relelor tratamente a rangurilor inferioare, a luat de data aceasta toate măsurile pentru a suprima ordinul lui Orlov. El a revizuit cazul, în urma căruia Briuhanov a fost eliberat din proces, iar autorii „revoltelor” au fost pedepsiți cu biciul și trimiși la muncă silnică.
Demiterea din serviciul militar[modificare | modificare sursă]
În urma anchetei, Orlov a fost eliberat de comanda diviziei și numit „să fie în armată” (18 aprilie 1823). În ajunul revoltei decembriste, a vizitat Crimeea, unde s-a văzut cu Aleksandr Griboiedov, care ulterior a fost acuzat de implicarea în evenimentele din Piața Senatului.[6] Nu a luat parte la pregătirea revoltei armate, dar după 14 decembrie 1825 a fost totuși arestat și închis în fortăreața Petru și Pavel, unde a petrecut șase luni.
Datorită mijlocirii fratelui său, favoritul regal Aleksei Orlov, Mihail nu a suferit o pedeapsă grea, ci a fost în cele din urmă demis din serviciu. I s-a ordonat să locuiască într-un sat din gubernia Kaluga, sub supravegherea poliției.
În 1831 i s-a permis să locuiască la Moscova, fiind unul din dintre puținii decembriști căruia i-a fost permis să locuiască acolo.
Ultimii ani ai vieții și-a dedicat organizării Școlii de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova. A murit de febră în martie 1842. A fost înmormântat la mănăstirea Novodevici.[7].
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Восстание декабристов: документы. Том 20. Москва, 2001. ISBN 5-8243-0190-5. Стр. 149.
- ^ Лия Павлова. Декабрист М. Ф. Орлов. Наука, 1964. Стр. 5, 108.
- ^ Черейский Л. А. Пушкин и его окружение. Л.: Наука. Ленингр. отд-ние, 1989. С. 311.
- ^ Русские портреты XVIII и XIX столетий. Издание Великого князя Николая Михайловича. Том II. Портрет №156.
- ^ Минчик С. С. Грибоедов и Крым. — Симферополь: Бизнес-Информ, 2011. — С. 31–33..
- ^ Lib.ru/Классика: Герцен Александр Иванович. Дневник 1842—1845
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Mikaberidze, Alexander, The Russian officer Corps in the Revolutionary and Napoleonic wars 1792-1815, Savas Beatie, New York, 2005.
