Iodură de mangan (II)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iodură de mangan (II)
structură 3D
structură 3D
Nume IUPAC
Alte denumiri Diiodură de mangan
Identificare
Număr CAS 7790-33-2
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică MnI2
Aspect cristale roz
Masă molară 308,738 g/mol
Proprietăți
Densitate 5,01 g/cm3
Starea de agregare
Punct de topire 701°C (anhidru)
80 °C (tetrahidrat)
Punct de fierbere 1033 °C
Solubilitate
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
X : Nociv
Nociv,
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
1
1
-
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Iodura de mangan (II) este o sare a manganului divalent cu acidul iodhidric cu formula chimică MnI2. Poate utilizat ca pigment de culoare roz sau o sursă de ioni de mangan sau de iod. Este utilizat adesea în industria iluminatului. [1]

Preparare[modificare | modificare sursă]

O posibilă preparare a iodurii de mangan este prin oxidarea acidului iodhidric cu permanganat de potasiu, după reacția:

\mathrm{2KMnO_4 + 16HI \longrightarrow 2MnI_2 + 2KI + 5I_2 + 8H_2 O}

În urma sa se obține iodură de mangan (II), iodură de potasiu, iod elementar și apă. De aceea, coloritul din reacție se schimbă de la cel violet (datorat permanganatului de potasiu) la cel roșu-brun (datorat iodului elementar).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cepanec, Ivica (2004). Synthesis of Biaryls. Elseveir. pp. 104. ISBN 0-08-044412-1. http://books.google.com/?id=UMLOo1wXWdwC&pg=PA104&dq=%22Manganese(II)+bromide+%22. Accesat la 18 iunie 2008 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ripan, Raluca (1961). Manual de lucrări practice de chimie anorganică. Editura de stat didactică și pedagogică. pp. 154