Iodură de bismut

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iodură de bismut
structură 3D
structură 3D
Nume IUPAC
Alte denumiri Iodură bismutică, iodură de bismut (III)
Identificare
Număr CAS 7787-64-6
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică BiI3
Aspect culoare neagră sau verde
Masă molară 589,69 g/mol
Proprietăți
Densitate 5,778 g/cm3
Starea de agregare
Punct de topire 408.6 °C, 681.8 K
Punct de fierbere 542 °C, 815 K
Solubilitate 0,7761 mg/100 mL (20 °C) în apă
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
C : Coroziv
Coroziv,
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
1
-
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Iodura de bismut este o sare a bismutului cu acidul iodhidric cu formula BiI3. Este greu solubilă în apă și are o culoare neagră.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Iodura de bismut se obține prin adăugarea unei soluții de sare de bismut la o soluție de iodură de potasiu:

\mathrm{BiCl_3 + 3KI \longrightarrow BiI_3 \downarrow + 3KCl}

Dacă în soluție există exces de reactiv, iodura de bismut rezultată se va dizolva în acesta și va rezulta tetraiodobismutul de potasiu, colorat în galben până la portocaliu, după reacția:

\mathrm{BiI_3 + KI \longrightarrow K[BiI_4 ]}

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ripan, Raluca (1961). Manual de lucrări practice de chimie anorganică. Editura de stat didactică și pedagogică. pp. 155 
  • Ripan, Raluca (1961). Chimie analitică calitativă. Editura de stat didactică și pedagogică. pp. 206