Hrib

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
HribAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Boletus edulis EtgHollande 041031 091.jpg
B. edulis
dintr-o pădure din Rambouillet, Franța
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Homobasidiomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: 'Boletus'
Specie: ''B. edulis''
Nume binomial
''Boletus edulis''
Bull.:Fr.

Hribul (Boletus edulis) este o ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie. Este una dintre puținele ciuperci comestibile Mycorrhiza care crește în Emisfera Sudică:[1] alături de diferite specii de pin în Africa de Sud și în apropierea teiului în Noua Zeelandă[2].

Are mai multe denumiri românești printre care se numără hrib, mânătarcă, burete (regional), copită, mitarcă, pitarca sau pitoancă. Denumirea de "hrib" provine din ucraineana hryb. Denumirea "mânătarcă" provine (prin intermediarul bulgar) din cuvântul grecesc manitaria însemnând "ciuperci" (în genere). Denumirea științifică, Boletus edulis, provine din rădăcina latină bolet-, care înseamnă „ciupercă superioară” și edulis, cu sensul de comestibilă, exprimând calitățile culinare ale speciei. Această ciupercă are o aromă distinctă și un miros plăcut. Are o concentrație mare de apă în comparație cu alte ciuperci comestibile.

Denumiri în diverse limbi[modificare | modificare sursă]

Timbre româneşti cu ciuperci comestibile, printre care este şi Boletus edulis

Descriere[modificare | modificare sursă]

Hrib - secţiune longitudinală

Pălăria ciupercii mature este de 7–30 cm, având culoare roșie-maronie, cu nuanțe de alb în părțile de lângă margini. Culoarea devine tot mai închisă pe măsură ce ciuperca se maturizează. Piciorul este umflat la bază, are culoarea brun-deschis, atinge înălțimea de 8–25 cm și o grosime de până la 7 cm. Lamelele de sub pălărie sunt albe atunci când sunt tinere, iar pe măsură ce se maturizează își schimbă culoarea în galben, apoi în maro. Piciorul și pălăria constituie un întreg, carpoforul, partea vizibilă a ciupercii.

Miceliul, o rețea de filamente subpământene, are rolul unei rădăcini cu care ciuperca extrage din sol și din resturi vegetale apa și alte substanțe nutritive de care are nevoie pentru a se dezvolta. Miceliul este format din hife, structuri delicate, cu pereți subțiri, care conțin protoplasmă. Hifele cresc foarte repede în lemn și sol sau în orice suprafață care asigură hrana ciupercilor.

Hrib

Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări aproximativ 1 kg. Cei mai apreciați de gastronomi sunt hribii tineri, deoarece hribii mai mari adăpostesc adesea larve de muște verzi și devin slinoși, moi și mai puțin gustoși pe măsură ce îmbătrânesc. Se recomandă însă să nu se recolteze exemplare prea tinere, pentru a nu fi confundate cu alte specii necomestibile sau mai puțin apreciate. Caracteristicile generale[3] care ajută la evitarea recoltării de specii otrăvitoare sunt: o culoare roșie la marginea porilor, schimbarea culorii cărnii atunci când intră în contact cu aerul sau când este lovită și un gust acru, piperat.

Distribuție și habitat[modificare | modificare sursă]

Colecţie de hribi având vârste diferite

Boletus edulis pot fi găsite în Europa continentală din nordul Scandinaviei până în Grecia și Italia, în Asia, Mexic, Maroc și în vestul Americii de Nord, în regiunea Munților Stâncoși la altitudini de până la 3500 metri.[1] Ciupercile pot crește solitar sau în grupuri. Își au habitatul pe suprafețe dominate de arbori de stejar (Quercus robur, Quercus petrea, Quercus palustris), pin (Pinus sylvestris), molid, castan (Castanea sativa), mesteacăn (Betula pendula), fag (Fagus sylvatica) și brad. Dau roade din vară până toamna, după ploi abundente. Hribul poate fi găsit toamna în Siria și Liban, unde crește în grupuri mari lângă cioturile putrezite de stejar.

Crește în regiunea Borgotaro din apropiere de Parma, în Italia, unde are un statut de Denumire de origine protejată.

Boletus edulis a fost găsit în păduri de tei (Tilia) din apropierea orașului Christchurch în Noua Zeelandă, unde este posibil să fi fost plantat[4]. În Africa de Sud crește din abundență în pădurile de pini de pe cuprinsul țării, de mai bine de cincizeci de ani. Nu este o ciupercă specifică Africii de Sud, de aceea se consideră[5] că a fost introdusă accidental odată cu pinii importați.

Utilizare culinară[modificare | modificare sursă]

Hribi uscaţi la festivalul hribilor din Borgotaro

Așa cum sugerează și denumirea științifică, Boletus edulis este comestibil, și este considerat o ciupercă de calitate superioară ca aromă și textură. Carnea este albă, tare, cu gust ușor de alune și carne, cu miros plăcut și textură fină și cremoasă. Hribii se consumă proaspeți, ușor prăjiți în unt, cu paste, în rizoto, în supe și în multe alte feluri de mâncare. Sunt un articol culinar specific al bucătăriei tradiționale provensale [6] și vieneze, dar și al bucătăriei tradiționale a altor țări.[7]

Sunt exportați în toată lumea și, sub formă uscată, ajung în țări unde nu cresc în mod natural, cum ar fi Australia.

Boletus edulis, la fel ca Boletus badius și alți boleți, se pot usca înșirați unul câte unul pe sfoară și atârnați la uscat, fie la soare, fie de tavanul bucătăriei. Altă variantă este să fie curățați, dar fără a fi spălați, și puși într-un coș de răchită sau într-o sită de bambus, într-un loc călduț (pe sobă sau pe rezervorul de apă caldă). Odată uscați, se păstrează cel mai bine în borcane închise etanș. Uscarea lor în cuptor nu este indicată, deoarece se pot deteriora prin coacere. Având în vedere prețul mare de cost (în Marea Britanie, 25 de grame de hribi uscați costă 2,50 GB£) este important să nu se deterioreze în timpul depozitării.

Hribi uscaţi

Specii înrudite[modificare | modificare sursă]

În România [8] este permisă recoltarea sau achiziția următoarelor specii de Boletus, conform Ordinului numărul 246 din 14 aprilie 2006:

  1. Boletus edulis: Mânătarcă, Hrib cenușiu
  2. Boletus aereus: Hrib negru, Pitarca, Pitoancă
  3. Boletus luteus: Pita, Turta vacii
  4. Boletus subtomentosus: Buza caprei
  5. Boletus elegans: Untoasa cu inel
  6. Boletus luridus: Chitarcă, Pitarcă
  7. Boletus badius: Hribul murg
  8. Boletus scaber: Chitarcă, Burete de mesteacăn, Burete călugăresc

Există multe specii de ciuperci care aparțin genului, unele comestibile, altele otrăvitoare. În Franța, alături de Boletus edulis (sau cèpe de Bordeaux), cele mai populare sunt:

  • Tête de nègre (capul de negru; Boletus aereus), mult mai rar decât Boletus edulis, este de departe cel mai apreciat de gastronomi, dar și cel care costă mai mult. Este de obicei mai mic decât Boletus edulis, și este mai închis la culoare.
  • Cèpe des pins (hribul de pin; Boletus pinophilus sau Boletus pinicola) crește printre pini. Porii săi au o culoare caracteristică, galben strălucitor. În gastronomie el este mai puțin apreciat decât celelalte două tipuri de hribi, însă rămâne o ciupercă care se clasează deasupra celorlalte.
  • Cèpe d'été (hribul de vară; Boletus aestivalis)

În anumite regiuni din Colorado și New Mexico (probabil și în alte regiuni) există specia Boletus barrowsii, denumită după descoperitorul ei, Chuck Barrows.[9] Este o micoriză (asociație simbiotică între ciuperci și rădăcinile plantelor superioare) cu pinul Ponderosa și altfel are tendința să crească în zone unde plouă mai puțin. Unii o găsesc la fel de bună, sau chiar mai bună decât Boletus edulis.

Galerie foto[modificare | modificare sursă]

Hrib din Polonia Hrib din Germania Hrib din Lituania

Hribi din Cehia


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bailey, L.H. (1975). Cyclopedia of American Agriculture: Vol II - Crops. pp. 477. ISBN 0-405-06762-3 
  • Hall, Ian Robert (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. pp. 224. ISBN 0-7230-0306-8 
  • Van der Westhuizen, G. C. A. (1983). Mushrooms and toadstools: a guide to the common edible, inedible and poisonous South African species. South African Department of Agriculture. pp. Bulletin 396. 
  • Wang, Y. ș. a. (1995). New record. Boletus edulis sensu lato: a new record for New Zealand, în: New Zealand Journal of Crop and Horticultural Science 23. New Zealand Journal of Crop and Horticultural Science, 1995, Vol. 23. pp. p.227-231 

Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hrib
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Hrib
  1. ^ a b Hall 2003, p.224.
  2. ^ Wamg ș. a. 1995, p. 227-231.
  3. ^ L.H. Bailey, p.477
  4. ^ Stringer A et al. (2004). „Boletus edulis Bull. Ex Fries in New Zealand.”. Australasian Mycological Society Newsletter 1 (1): p.6. 
  5. ^ Van der Westhuizen, 1983
  6. ^ Olney, Richard (1995). A Provençal Table. London: Pavilion. pp. p.31-32. ISBN 1-85793-632-9 
  7. ^ Philpot, Rosl (1965). Viennese Cookery. London: Hodder & Staughton. pp. p.139-140 
  8. ^ Ciuperci comestibile
  9. ^ Boletus barrowsii, Chuck Barrows' bolete.

Legături externe[modificare | modificare sursă]