Ghepardul (film)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ghepardul
Il Gattopardo
OLeopardo.jpg
Afișul filmului
Gen dramă
Regizor Luchino Visconti
Scenarist Pasquale Festa Campanile
Enrico Medioli
Massimo Franciosa
Luchino Visconti
Suso Cecchi d'Amico
Producător Goffredo Lombardo
Pietro Notarianni
Distribuitor Twentieth Century Fox Film Corporation
Operator(i) Giuseppe Rotunno
Montaj Mario Serandrei
Muzică Nino Rota
Distribuție Burt Lancaster
Alain Delon
Claudia Cardinale
Serge Reggiani
Mario Girotti
Pierre Clementi
Premiera 28 martie 1963 (Italia)
15 iulie 1963 (SUA)
Durata 161 min. (versiunea americană de cinema)
185 min. (versiunea americană netăiată)
195 min. (versiunea franceză)
205 min. (versiunea întreagă)
Țara Italia
Limba originală italiană
germană
Disponibil în română subtitrat
Premii Palme d'Or (1963)
Nastro d'Argento (1964)
Pagina IMDb

Ghepardul (în italiană Il Gattopardo) este un film italian din 1963, regizat de Luchino Visconti. Scenariul său este inspirat după romanul cu același nume al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa (publicat postum în 1958). Filmul relatează povestea declinului unei familii de nobili sicilieni în timpul unificării Italiei (Risorgimento) de la mijlocul secolului al XIX-lea și ascensiunea burgheziei pe scena politică a Italiei . Din distribuție fac parte Burt Lancaster, Alain Delon, Claudia Cardinale, Serge Reggiani, Mario Girotti și Pierre Clementi.[1]

Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cele mai bune costume, a câștigat trofeul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes și încă 3 premii acordate de Asociația națională a jurnaliștilor italieni de film — imagine, costume și scenografie.

Subiect[modificare | modificare sursă]

Visconti a reușit o ecranizare inedită a romanului scris de Giuseppe Tomasi di Lampedusa și o atentă reconstituire a atmosferei socio-politice italiene de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Prințul Don Fabrizio Salina (Burt Lancaster), mare latifundiar sicilian de viță nobilă, este bulversat de știrile privind campania lui Giuseppe Garibaldi și-și dă seama că aristocrația trebuie să se adapteze noilor realități istorice și să cedeze privilegiile burgheziei. Prințul aranjează căsătoria nepotului său, Tancredi Falconeri (Alain Delon), cu Angelica (Claudia Cardinale), fiica bogatului negustor Calogero Sedara (Paolo Stoppa), pentru ca astfel să-și poată menține statutul social și stilul de viață.

Balul, la care nobilii se văd obligați să accepte că puterea a trecut în mâinile noilor îmbogățiți, este considerat una dintre cele mai frumoase scene de gen din întreaga istorie a cinematografiei.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Villa Montalbo - Boscogrande, în care Luchino Visconti a filmat câteva scene ale filmului

Filmul are o distribuție internațională, cu americanul Burt Lancaster, francezul Alain Delon și italienii Claudia Cardinale și Terence Hill. El este văzut astăzi, în general, în versiunea în limba italiană, în care replicile lui Lancaster sunt dublate în limba italiană de către Corrado Gaipa; cu toate acestea, o versiune în limba engleză a fost produsă, de asemenea, tot atunci, în care este auzită propria voce a lui Lancaster. Când producătorii i-au spus lui Visconti că au nevoie de un star de cinema în distribuție, cu scopul de a se asigura că vor câștiga destui bani pentru a justifica bugetul mare, prima alegere a lui Visconti a fost unul dintre actorii proeminenți ai Uniunii Sovietice, Nikolai Cerkasov. Aflând că Cerkasov nu putea să participe la filmări din motive de sănătate, Visconti și-a pus speranțele în participarea lui Laurence Olivier, dar acesta avea deja un alt angajament. Producătorii l-au ales pe legendarul actor de Hollywood Burt Lancaster fără consultarea lui Visconti, ceea ce l-a ofensat pe marele regizor și a cauzat o stare de tensiune pe platoul de filmare; dar regizorul și starul de la Hollywood au ajuns să lucreze bine împreună, iar prietenia dintre ei a durat tot restul vieții lor.

Alberto Arbasino a comentat că filmul lui Visconti a fost o operațiune reacționară tipică Italiei, care s-a folosit de un roman bun pentru a susține fondarea unei literaturi acceptabile de dreapta.[2]

Versiuni[modificare | modificare sursă]

Filmul a circulat în numeroase versiuni. Prima versiune a lui Visconti avea o durată de 205 minute, dar a fost considerată a fi prea lungă; el a tăiat-o la 185 minute pentru lansarea oficială, considerând aceasta ca fiind versiunea sa preferată. Versiunea difuzată în lumea vorbitoare de limba engleză era de versiunea de 161 minute realizată de 20th Century Fox. O versiune de 151 minute a fost difuzată în Spania.

Premii[modificare | modificare sursă]

DVD[modificare | modificare sursă]

Sunt disponibile câteve ediții pe DVD.

  • Regiunea 2 Medusa Home Entertainment (lansată în 2001) este un disc italian cu o versiune nemasterizată, mai multe interviuri și scene nedifuzate.
  • Regiunea 2 BFI Video oferă o versiune masterizată cu un comentariu de David Forgacs și Rossana Capitano
  • Regiunea 1 The Criterion Collection este un set de trei discuri care oferă o versiune masterizată de 185 minute (subtitrare engleză), cu un comentariu de Peter Cowie, mai multe interviuri, un documentar de o oră, precum și o versiune dublată în limba engleză de 161 minute ca bonus.

Păstrare[modificare | modificare sursă]

Negativul original 8-perforat Technirama al filmului Ghepardul s-a păstrat și a fost folosit de The Criterion Collection pentru a crea o versiune video masterizată pentru DVD și Blu-ray, cu sincronizare color supervizată de operatorul filmului, Giuseppe Rotunno. Noile elemente de conservare a filmului au fost create folosind o scanare digitală 4K a filmului, realizate cu cooperarea Cineteca di Bologna, L'Immagine Ritrovata, The Film Foundation, Gucci, Pathé, Fondation Jérôme Seydoux-Pathé, Twentieth Century Fox și Centro Sperimentale di Cinematografia-Cineteca Nazionale.[4] Această versiune masterizată a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2010 cu mare fast.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Leopard la Internet Movie Database
  2. ^ Citatul lui Alberto Arbasino este reprodus în Marco Belpoliti și Elio Grazioli - Alberto Arbasino (2001), p.94:
    „Povero Lampedusa! Ha scritto un bel romanzo ed è stato trasformato in un cattivo maestro: come Proust, quando la sua tormentosa autocoscienza critica viene scambiata per una sentimentale, estenuata rèverie. Così Il Gattopardo; subito assunto come simbolo e insegna di una delle solite operazione reazionarie all'italiana: alla Respighi, alla De Chirico, alla Bava Beccaris alla Bava Beccaris o alla Gigliola Cinquetti. O diciamo pure alla Bassani-Visconti. Il Gattopardo è stato insomma adoperato per avallare la fondazione d'una destra letteraria dopotutto dignitosa e presentabile: cioè coerente d'idee, al corrente col gusto, non filistea, non fascista, non qualunquista, non analfabeta, formalmente corretta, educata su buoni modelli e nutrita d'opportuni richiami alla Tradizione Nazionale. E il regno del Tempo Perduto, il suo ciambellano è la memoria, la sua ideologia lo status quo. Tutto molto seducente, riposante, sicuro, morto. Reazionario? Certamente. Ma non perché naufraghi tra le urne e le ceneri voltando le spalle all'oggi e ai vivi, piuttosto perché non tenta neppure d'indagare il senso del passato per intendere meglio il presente. E una resa estetizzante e acritica alle ragioni dell'Immutabile. Questa cultura neo-conservatrice non poteva, in fondo, augurarsi un manifesto ideologico e poetico più utile del Gattopardo, come romanzo e come film. Mette d'accordo letterati tradizionali e signore à la page, antiquari, principesse, principesse, snob, sarte, modiste, Togliatti e Malagodi, come quando si difendeva la monarchia, nel 1943.”
  3. ^ Festival de Cannes: The Leopard”. festival-cannes.com. http://www.festival-cannes.com/en/archives/ficheFilm/id/3122/year/1963.html. Accesat la 27 februarie 2009. 
  4. ^ Gucci Extends Five-Year Partnership with Martin Scorsese's Film Foundation”. fashionandrunway.com. http://www.fashionandrunway.com/fashion/article.cfm?id_articolo=21519. Accesat la 30 aprilie 2010. 
  5. ^ Scorsese Restores The Leopard and Revives Cannes's Golden Age”. Vanity Fair. http://www.vanityfair.com/online/oscars/2010/05/scorsese-restores-the-leopard-and-revives-canness-golden-age.html. Accesat la 20 martie 2011. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]