Elisabeta a Rusiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Elisabeta
Împărăteasă și Autocrată a întregii Rusii
Portret pictat de Charles van Loo
Portret pictat de Charles van Loo
Domnie 6 decembrie 1741–5 ianuarie 1762 (&&&&&&&&&&&&&&20.&&&&&020 ani, &&&&&&&&&&&&&&30.&&&&&030 zile)
Încoronare 6 martie 1742
Predecesor Ivan VI
Succesor Petru III
Căsătorit(ă) cu Alexey Razumovsky
Casa regală Casa Romanov
Tată Petru I al Rusiei
Mamă Ecaterina I a Rusiei
Naștere 29 decembrie 1709(1709-12-29)
Kolomenskoye
Deces 5 ianuarie 1762 (52 de ani)
Semnătură Elisabeta a Rusiei's signature

Elisabeta Petrovna (rusă Елизаве́та (Елисаве́т) Петро́вна) (29 decembrie [S.V. 18 decembrie] 17095 ianuarie 1762 [S.V. 25 decembrie 1761]), cunoscută și ca Elisabeta, a fost o împărăteasă a Rusiei (1741 – 1762) care a implicat țara în Războiul austriac de succesiune (1740 – 1748) și în Războiul de 7 ani (1756 – 1763). Este cunoscută pentru dorința de expansiune teritorială a Rusiei. Politica sa internă a permis nobilimii să obțină o poziție dominantă în cadrul guvernului local, dar cu puteri limitate. Ea a încurajat înființarea de către Lomonosov a Universității din Moscova și a Academiei de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg de către Șuvalov. A cheltuit, de asemenea, sume exorbitante pe proiectele grandioase în stil baroc ale arhitectului ei preferat, Bartolomeo Rastrelli, în special în Peterhof și Țarskoe Selo. Palatul de Iarnă și Catedrala Smolnîi rămân principalele monumente ale domniei sale la Sankt Petersburg. În general, ea a fost una dintre cei mai iubiți monarhi ruși, pentru că nu a permis germanilor să ocupe posturi în guvern și nicio persoană nu a fost executată în timpul domniei sale.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Elisabeta în anii 1720, pictură de Ivan Nikitich Nikitin.

Elisabeta, a doua fiică supraviețuitoare a țarului Petru cel Mare și a Ecaterinei I a Rusiei, s-a născut la Kolomenskoye, în apropiere de Moscova, la 18 decembrie 1709 (după calendarul iulian).[1] Părinții ei s-au căsătorit în secret în 1707.[2] Căsătoria s-a făcut public în februarie 1712.[2] Cum părinții ei nu au făcut public cunoscut că erau căsătoriți în timpul nașterii Elisabetei, ea a fost considerată nelegitimă de către oponenții ei.

Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta.[3] Ana a fost logodită cu Ducele de Holstein-Gottorp, nepotul regelui Carol al XII-lea al Suediei, vechiul adversar al lui Petru I.[3]

Tatăl ei a încercat să facă o partidă bună și pentru Elisabeta la curtea Franței când a fost în vizită acolo.[3] Petru a avut intenția de a-și căsători a doua fiică cu tânărul rege Ludovic al XV-lea al Franței însă bourbonii au refuzat oferta din cauza obscurei origini a mamei Elisabetei.[4] Elisabeta s-a logodit cu Prințul Karl Augustus de Holstein-Gottorp,[5] fiul lui Christian Augustus, Prinț de Eutin. Din punct de vedere politic era o alianță utilă și respectabilă.[5] La câteva zile după logodnă, Karl Augustus a murit.[5] În momentul morții lui Petru cel Mare nici un plan de căsătorie al Elisabetei nu se împlinise.[3]

După moartea tatălui său și a ascensiunii pe tron a împărătesei Ana nici o casă regală sau casă nobilă din Europa nu permitea căsătoria cu Elisabeta deoarece at fi fost privit ca un semn neprietenos față de împărăteasă.[6] Căsătoria cu un om de rând, ar fi costat-o pe Elisabeta nu numai titlul dar și dreptul său la succesiunea tronului Rusiei.

Elisabeta și l-a făcut iubit pe Alexis Shubin, un sergent chipeș în regimentul Semyonovsky. După deportarea lui în Siberia din ordinul împărătesei Ana, ea și-a întors privirile către un vizitiu și chiar un chelner.[6] În cele din urmă s-a consolat în brațele unui tânăr țăran ucrainean cu o voce de bariton care fusese adus la Sankt Petersburg de un nobil pentru corul bisericii. Numele lui era Alexis Razumovski.[6] Mai târziu Razumovski va deveni cunoscut sub numele "Împăratul de noapte"[6] iar Elisabeta îl va ridica la rangul de Prinț și mareșal.

După decesul împărătesei Ana, tronul a revenit micului Ivan care avea mai puțin de două luni. Mama sa, Ana Leopoldovna, era regentă. În primele ore ale zilei de 25 noiembrie 1741 Elisabeta a condus unitățile Gărzii Preobrazenski care a arestat-o pe regentă. Ivan al VI-lea a fost și el arestat. Ivan va fi ucis de gardienii săi în 1764 când un ofițer a încercat să-l elibereze.

Domnie[modificare | modificare sursă]

Împărăteasa Elisabeta de Vigilius Eriksen.

Pentru mulți istorici, domnia Elisabetei a întruchipat corupția unei curți imperiale al cărei lux depindea de exploatarea a milioane de șerbi. Totodată a fost o perioadă de creștere economică și progres cultural. Distracțiile preferate ale împărătesei erau dansul, muzica, artele frumoase și banchetele.

Împărăteasa a încercat să rămână în relații bune cu Biserica, care îi sprijinise lovitura de stat. Totuși, la încoronarea ei de la Moscova din 1742, a luat coroana din mâinile arhiepiscopului de Novgorod și și-a pus-o pe cap, gest prin care se afirma subordonarea bisericii față de autocrație.

Nepotul ei Karl Petru Ulrich a fost chemat în Rusia și desemnat moștenitor al ei în 1742. În 1745, Elisabeta a aranjat o căsătorie între Petru și prințesa germană Sofia Augusta Federica de Anhalt-Zerbst care s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Ecaterina. Abia după nouă ani Ecaterina a născut primul ei copil, Pavel.

Deși împărăteasa a dovedit un oarecare interes față de guvernare, luarea decizilor obișnuite a rămas în mâinile demnitarilor cu vechime. Ea și-a menținut autoritatea neangajându-se niciodată în întregime în favoarea nici unei facțiuni. Razumovski cu care se pare că s-a căsătorit în secret nu avea ambiții politice. Figurile dominante din a doua jumătate a domniei erau membri ai familiilor Voronțov și Șuvalov.

Împărăteasa a dovedit un interes activ față de politica externă. Elisabeta a încheiat favorabil pentru ruși războiul cu Suedia care a izbucnit în vara anului 1741 obținând o paret din sud-estul Finandei conform Tratatului de la Abo din 1743.

Țarina avea ambiția să facă curtea ei să rivalizeze cu Versailles-ul ca centru de cultură și modă. În timpul domniei ei, talentatul om de știință și matematician Mihail Lomonosov a reorganizat Academia de Științe și a înființat Universitatea de la Moscova în 1755. Opera, baletul și teatrul au cunoscut o mare înflorire.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Russian Tsars by Boris Antonov, p.104.
  2. ^ a b Elizabeth and Catherine by Robert Coughlan, p.46.
  3. ^ a b c d Elizabeth and Catherine by Robert Coughlan, p.50.
  4. ^ Elizabeth and Catherine, p.50.
  5. ^ a b c Elizabeth and Catherine by Robert Coughlan, p.58.
  6. ^ a b c d Elizabeth and Catherine by Robert Coughlan, p.59.