DDT

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți DDT (dezambiguizare).
DDT
DDT chemical structure highres.png
DDT-from-xtal-3D-balls.png
DDT-from-xtal-3D-vdW.png
Nume IUPAC
Dicloro-difenil-tricloretan
Alte denumiri
Identificare
Număr CAS 50-29-3
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică C14H9Cl5
Aspect cristale incolore, miros caracteristic,
inflamabil
Masă molară 354,5 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,55 g/cm3
Starea de agregare solid
Punct de topire 108,5–109 °C
Punct de fierbere 185–187 °C (7 Pa)
Solubilitate rea în apă (1,2 µg/l) (20 °C)
bună în ciclohexan și acetonă
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
T : ToxicN : Periculos pentru mediu
Toxic, Periculos pentru mediu,
Fraze R R25, R40, R48/25, R50/53
Fraze S (S1/2), S22, S36/37, S45, S60, S61
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Diclor-Difenil-Tricloretanul denumirea prescurtată DDT este un insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de contact. Datorită efectului său eficient în combaterea insectelor și toxicității reduse față de mamifere ca și costului relativ redus de producere a fost folosit pe scară largă timp îndelungat. Dezavantajul DDT-ului constă în stabilitatea chimică, remanenței și efectului de cumulare în sol, alimente și corpul uman. In decursul timpului s-a constat că unele derivate chimice rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine, s-a presupus că ar avea și un efect cancerigen. Toate aceste efecte secundare nedorite au dus în anii 1970 la interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate, iar din anul 2004 prin „Convenția de la Stockholm” s-a interzis folosirea lui pe tot globul pentru agricultură, dar este în continuare folosit pentru combaterea insectelor care sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul exantematic.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pentru prima oară DDT-ul a fost sintetizat în anul 1874 de chimistul austriac Othmar Zeidler. Efectul său insecticid a fost observat în anul 1939 de elvețianul „Paul Hermann Müller” care primește pentru această descoperire în anul 1948 premiul Nobel în medicină. Firma „J. R. Geigy AG” unde a lucrat Müller scoate pe piață de DDT-ul sub denumirea comercială „Gesarol” și „Neocid”. In Germania care era preocupată de combaterea gândacului de Colorado, interesul era deosebit de mare pentru noul insecticid, astfel a fost solicitat de la firma producătoare o cantitate de 10.000 tone de Gesarol, ceace depășea posibiltățile de producție a firmei „J. R. Geigy AG” care va însărcina firma „ Schering AG” de a produce cantitatea necesară de insecticid.

In timpul războiului mondial[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anului 1942 DDT-ul este folosit la combaterea păduchilor la soldați. In anul 1942 Departamentul American pentru Agricultură primește câteva probe de „Gesarol” din Elveția, pentru încercarea efectului insecticid. Pe la mijlocului anului 1944 în SUA s-a produs ca. lunar 900 de tone DDT pentru armata SUA, cantitatea lunară produsă la sfârșitul războiului mondial atingând 1350 de tone. DDT-ul era folosit la combaterea păduchilor în timpul epidemiei de tifus din Neapole (1943-1944) acțiune soldată cu succes. Presa timpului laudă produsul ca „Produsul Miraculos” în acțiunea de combatere a insectelor vectori de boli. O mare parte din producția americană de DDT este folosit în Pacificul de Sud în combaterea malariei, insecticidul fiind pulverizat din avion. De echipamentul unui soldat american care era trimis în Asia de Sud aparținea și o doză de spray care conținea DDT sau piretrină. La sfârșitul războiului soldații, persoanele civile și prinzionierii de război au fost supuși unui proces de tratament cu DDT contra păduchilor.

Agricultură[modificare | modificare sursă]

La data de 1 august 1945 „War Production Board” din SUA admite producerea liberă a DDT-ului, produs devenit renumit prin rezultatele obținute în combaterea malariei și tifusului din timpul războiului. FDA „Food and Drug Administration” are unele rezerve cu privire la DDT, fiind deja stabilit procesul de cumulare al insecticidului în lapte și organismul uman, dar pe atunci FDA nu era autorizată de a interzice producerea unui produs suspect, dar se stabilește procentul maxim admis de 7 ppm în alimente. Prețul DDT-ului care era de 1 US-$ / pfund scade ajungând pe la mijlocul anilor 1950 să fie de numai 0,25 US-$. In anii 1960 DDT-ul era decenii întregi cel mai folosit insecticid din agricultură, cantitatea utilizată fiind între 0,5 - 35 kg DDT/ha. în regiunile bântuite de malarie această cantitate era de patru ori mai mare.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de DDT