Boala Lyme

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Înţepătură de căpușă
Bacteria Borrelia burgdorferi
Boala Lyme

Boala Lyme (Borelioza Lyme) este o boală infecțioasă cu afectare sistemică produsă de o bacterie (Borrelia burgdorferi), transmisă omului prin înțepătura unor căpușe din genul Ixodes infectate. Colocvial, boala este cunoscută și sub numele simplu de borelioză, deși este doar un tip particular de afectare produsă de borrelii.

Etiologie[modificare | modificare sursă]

Numele de Borrelia burgdorferi (sensu lato, adică „în sens larg”) indică de fapt mai multe tulpini de Borrelia burgdorgferi, care pot da același tip de infecție. Astfel, în etiologia Boalii Lyme sunt implicate trei genotipuri care alcătuiesc complexul Borrelia burgdorferi sensu lato: Borrelia burgdorferi sensu stricto (care cuprinde tulpinile izolate în America de Nord), Borrelia garinii și Borrelia afzelii (care predomină, fără a circula exclusiv, în Europa).[1]

Manifestări clinice[modificare | modificare sursă]

Boala Lyme mai este supranumită și „boala cu 1000 de fețe” din pricina faptului că afectând întregul organism, simptomele și semnele ei mimează pe cele ale altor boli, iar reacția individuală față de agentul patogen este foarte diferită de la om la om.

Infecția este sistemică, afectează întregul organism și parcurge 3 stadii mai mult sau mai puțin distincte:

  • Stadiul 1: Eritemul cronic migrator (ECM) — borrelioza Lyme începe de obicei cu o leziune tegumentară caracteristică, eritem cronic migrator (stadiul 1).
  • Stadiul 2: Infecție diseminată — după mai multe zile până la săptămâni, spirochetele se pot răspândi prin sânge spre alte organe din corp.
  • Stadiul 3: Infecție persistentă — luni până la ani mai târziu pot apărea semnele unor complicații grave.

Se poate defini un nucleu comun de simptome valabil pentru toți pacienții, în rest fiecare bolnav reacționând diferit în funcție de foarte mulți parametri: vechimea bolii, numărul de agenți patogeni care au provocat infecția, caracteristicile proprii ale sistemului imunitar al individului etc.

Metode de diagnostic[modificare | modificare sursă]

În principal există două tipuri de investigații de laborator: directe și indirecte.

  • Analizele indirecte apreciază reactivitatea organismului (de pildă nivelul anticorpilor anti-Borrelia din sânge sau LCR, ELISA (neconcludent) sau Western Blot)
  • Analizele directe evidențiază prezența bacteriei în organism (de pildă bacteria însăși sau material genetic aparținând acesteia, prin microscopie în câmp întunecat DFM sau metoda imunofluorescenței, precum și prin diverse analize ca PCR)

Tratament și prognostic[modificare | modificare sursă]

Cu cât boala este tratată mai repede, la scurt timp după înțepătura de căpușă, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. Altminteri se poate ajunge la o borrelioză diseminată, cronică, cu afectări articulare, cardiace, oftalmologice și neurologice cronice.

Transmitere

În general, după 6 luni de simptome, se poate vorbi despre „Boală Lyme cronică”.

Tratamentul alopat se rezumă la antibioterapie (cure repetate cu doze mari, antibiotice combinate, perioade mari de timp/cură — 4-8 săptămâni/cură).

Efecte pozitive în tratamentul cazurilor de borrelioză au fost obținute și prin terapia cu oxigenare hiperbară[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bettina Wilske, Barbara J. B. Johnson, and Martin E. Schriefer. Borrelia In:Patrick R. Murray et al. – “Manual of Clinical Microbiology, 9th ed. , 2007 , 62: 971- 986.
  2. ^ Medicina hiperbară

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]