Budismul în Japonia

Templul Tōdaiji

Conform cronicii Nihon shoki („Cronicile Japoniei”, 720), budismul a fost introdus oficial în Japonia în anul 552 d.H. din Coreea, când regele Paekche a trimis o misiune împăratului Japoniei cu cadouri care includeau o imagine în aur și bronz a lui Shakyamuni și câteva sutre. Dar istoricii moderni cred că data exactă a acestui eveniment este 538.

Clanul Soga era pentru acceptarea budismului de către Japonia, dar alte clanuri, în special clanurile Mononobe și Nakatomi, credeau că zeii locali ar putea fi ofensați de respectul arătat unei divinități străine. Budismul a fost acceptat public atunci când clanul Soga a fost învins de către clanul Mononobe în 587 d.H. și a devenit proeminent în timpul domniei Împărătesei Suiko (593-628). Regentul ei Prințul Shōtoku (574-622) este considerat fondatorul adevărat și primul patron al budismului japonez. El a întemeiat o serie de mănăstiri importante, precum Hōryūji și Shitennōji.

Odată cu venirea a șase secte proeminente budiste din China în secolele al VII-lea și al VIII-lea, studiul serios al budismului a început și în Japonia. Aceste 6 școli au fost:

• secta Ritsu
• secta Kusha
• secta Jōjitsu
• secta Sanron
• secta Hossō
• secta Kegon.

În Perioada Nara (710-794), în special sub protecția Împăratului Shōmu (724-749), budismul a fost promovat ca religie de stat. În fiecare provincie au fost construite așa-numite „temple provinciale” (kokubunji), iar la Tōdaiji, templul principal, a fost construită o statuie foarte mare a lui Buddha.

În era Heian (794-1185), sectele Tendai și Shingon au fost introduse în Japonia, respectiv de către Saichō (767-822) și Kūkai (774-835), iar în era Kamakura (1185-1333), secta Zen a fost introdusă din China, ea fiind favorizată în special de clasa militară. Tipul de budism introdus de Eisai (1141-1215) se numește astăzi secta Rinzai, iar cea introdusă de Dōgen (1200-1253) este cunoscută ca secta Sōtō. Cam în aceeași perioadă au fost introduse și sectele Nichiren- de către Nichiren (1222-1282), și multele școli ale Budismului Țării Pure, precum Jōdō- de către Hōnen (1133-1212), Jōdō Shin- de către Shinran (1173-1263) și Ji- de către Ippen (1239-1289). Toate aceste secte există și în zilele noastre.

În timpul șogunatului Tokugawa (1603-1867), budismul a fost folosit pentru eradicarea creștinismului (shūmon aratame, inchiziția religioasă), dar budismul însuși a fost supus puterii regulatorii stricte a șogunatului.

După Restaurarea Meiji (1868), statul a încercat să facă din șintoism religie de stat, multe temple fiind desființate (haibutsu kishaku, „abolește-l pe Buddha”). De atunci organizațiile budiste au supraviețuit prin adaptare la vremurile noi.

După al Doilea Război Mondial, multe grupări religioase noi s-au organizat ca mișcări budiste laice. Unele dintre cele mai mari dintre aceste religii noi (shin shūkyō)- Sōka Gakkai, Rissho Kōseikai, Reiyūkai, de exemplu- își bazează învățăturile pe secta Nichiren și pe Lotus Sutra).

În 2002, în Japonia erau cca. 77.000 de temple budiste și aproape 300.000 de preoți budiști.