Bernát Munkácsi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Munkacsi Bernat.jpg

Bernát Munkácsi (n.12 martie 1860, Oradea Mare - d.21 septembrie 1937, Budapesta) a fost un lingvist, orientalist și etnograf maghiar, de origine evreiască din Transilvania, care s-a specializat mai ales în cercetarea limbilor fino-ugrice. A fost membru al Academiei de Științe a Ungariei.

S-a născut într-o familie de evrei, Munk, din partea tatălui, din Oradea, în Transilvania, pe atunci parte a Imperiului habsburgic. Din copilărie a fost atras de studiul limbilor și în anii de liceu a învățat limba turcă. A urmat apoi studii de lingvistică la Universitatea din Budapesta, in cadrul cărora a cercetat, între altele, graiurile ceangăilor. Pentru această cercetare a fost premiat cu premiul Sámuel al Academiei de Științe a Ungariei. În scopul plecării în călătorii de studiu în locurile populate de popoare vorbitoare de limbi fino-ugrice , a învățat și limba rusă.

În anul 1885 a plecat în prima sa expediție de studiu pe tărâmurile udmurților la vestul Munților Urali. În drum a zăbovit o vreme la Kazan, unde a învătat limba udmurtă de un student membru al acestei etnii care învăța la un seminar din oraș. Călîtoria însăși a durat trei luni, timp în care Munkácsi a adunat un abundent material lingvistic. La întoarcere a poposit în orașul Simbirsk, cunoscut ulterior ca Ulianovsk, lângă Volga, unde a cules materiale despre limba ciuvașă cu ajutorul unor persoane de origine ciuvașă pe care le a cunoscut. În anul 1887 a publicat textele udmurte pe care le a cules precum și cercetarea supra limbii ciuvașe.

În primăvara anului 1888, Munkácsi a pornit într-o nouă călătorie de studiu în Rusia. Vreme de un an , până în aprilie 1889 a parcurs regiunea locuită de populația "vogulă" sau mansi. Materialul cules cu acest prilej a fost publicat în patru volume (1600 pagini) în publicațiile de lingvistică ale Academiei ungare de științe. Munkácsi a analizat în ele șase dialecte ale limbii mansi. Munkacsi a cercetat de asemenea și sursele iraniene și caucaziene ale unor cuvinte din lexicul maghiar. In anul 1915, în zilele primului război mondial el a continuat studiul limbii udmurte, cu concursul unor prizonieri de origine udmurtă din armata rusă, deținuți într-un lagăr de prizonieri de lângă Budapesta. Cu acest prilej Munkácsi a adunat date suplimentare în legatură cu dialectele diverse ale limbii udmurte. Aceste studii au fost publicate doar la mulți ani după moartea sa, în anul 1952. Începând din anul 1917 s-a ocupat mai ales de studiul limbii osetine, lucrările rezultate din aceasta fiind publicate în 1927 în revista de orientalistică „Keleti Szemle”. În ciuda importantelor sale realizări ,fiind evreu, cariera sa s-a lovit de obstacole care l-au împiedicat să obțină vreodată un post în lumea universitară. Din 1890 Munkacsi a lucrat ca inspector școlar al comunitătii evreiești din Budapesta. În cadrul activității în cadrul Muzeului obștii israelite din Ungaria, el a inițiat un proiect de redactare a a cărților genealogice ale familiilor evreiești din Ungaria, proiect întrerupt de Holocaust. Nu a fost terminat și publicat până la urmă decât un singur volum, redactat de Munkácsi însuși -"Arborele genealogic al familiilor Munk și Felsenburg" .

În anul 1890 Bernát Munkácsi a fost ales membru corespondent al Academiei ungare de științe, de asemenea a devenit membru extern al Societății de studii fino-ugrice. În 1892 a fost ales vicepreședinte al Societății ungare de etnografie. Începând din 1900 a fost până la sfârșitul vieții co-redactor al revistei maghiare de orientalistică, iar între 1894-1910 a fost redactorul revistei maghiare de științe etnografice. În anul 1910 a fost ales membru titular al Academiei Ungare de Științe. Când a împlinit vârsta de 70 de ani, în anul 1930 Academia a editat un volum în cinstea sa. În anul 2005 s-a înființat, în amintirea sa, un premiu care îi poartă numele, din partea Academiei, pentru cercetari în domeniul lingvisticii,

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • A moldvai csángók nyelvjárása (Graiul ceangăilor moldoveni), Budapesta, 1881.
  • Votják népköltészeti hagyományok (Tradiții ale poeziei populare udmurte), Budapesta, 1887.
  • Csuvas nyelvészeti jegyzetek (Note lingvistice ciuvașe), Egyetemi Philologia Közlöny (Buletin filologic universitar), 1887 – 1890.
  • Újabb adalékok a magyar nyelv török elemeihez (Noi contribuții la elementele turcice ale limbii maghiare), Budapesta, 1887.
  • Nyelvészeti tanulmányok a vogulok földjén (Studii lingvistice pe tărâm vogul (mansi))), Budapesti Szemle (Monitorul de Budapesta), 1889.
  • A magyar népies halászat műnyelve (Jargonul popular al pescarilor maghiari), Ethnographia (Revista Ethnographia), Budapesta, 1893.
  • A votják nyelv szótára (Dicționarul limbii udmurte), fascicolele 1 – 4, Budapesta, 1892 – 96.
  • A finn-magyar d-l és d-z hangmegfelelésről (Bp., 1897); (Despre schimbările fonetice d-l și d-z în limbile fino-maghiare)
  • Árja és kaukázusi elemek a finn-magyar nyelvekben(Elemente ariene și caucaziene în limbile fino-maghiare), Budapesta, 1901;
  • Adalékok a magyar nyelv régi török és mongol elemeihez (Bp., 1902); (Contribuții la elementele arhaice turcice și mongolice din limba maghiară)
  • Vogul névköltési gyűjtemény (I – VI., Bp., 1914.
  • Kálmán Béla pluajn 2 volumojn eldonis el lia heredajxo, Bp., 1953, 1963).