Acrostih

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acrostihul este o formă de poezie „cu ţintă / destinaţie ascunsă, mascată“^{[necesită citare]}, ale cărei versuri au „în cap“ (dar şi pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“ / „ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziţie-replică, sau dintr-o lozincă.

Cuprins 1 Etimologie 2 Utilizări 3 Note 4 Bibliografie

[modifică] Etimologie

Cuvântul românesc a fost importat din limba franceză, cuvântul francez acrostiche venind la rândul său din limba greacă, unde akrostihis se compune din akros - „extremitate“, şi stihos, „vers“.

[modifică] Utilizări

Specia este cultivată încă din antichitatea greco-romană; «în literatura română, acrostihurile lui Conachi, intitulate Nume, ne fac cunoscute mai multe inspiratoare» ^[1]; cu ţintă satirică / ironică, aflăm acrostihul folosit «în celebrul poem-păcăleală, La noi e putred mărul..., trimis de B. P. Hasdeu revistei Convorbiri literare, sub pseudonimul transparent P. A. Calescu, pe care redacţia l-a publicat, neobservând că prin lectura verticală a primelor litere se echivala locul infamat cu numele revistei.» ^[1].

Tot dintr-un acrostih se trag şi denumirile notelor muzicale folosite în prezent. Este vorba de Solmisation-ul lui Guido d'Arezzo (995-1050, Italia) care a preluat acrostihul unui vechi cântec religios latin consacrat lui Ioan Botezătorul cu titlul Sancte Iohannes:

Utqueant laxis

Resonare fibris

Mira gestorum

Famuli quorum

Solve polputi

Labii reatum

Sancte Iohannes

rezultând denumirile notelor muzicale (ut, re, mi, fa, sol, la şi si).

Deoarece ut era greu de pronunţat, în secolul al XVII-lea a fost înlocuit cu do (de Giovanni Doni care a folosit primele două litere ale numelui său), formă în care gama este cunoscută în continuare. ^[2]

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003.

• M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumi-trescu-Buşulenga, Gh. Ceauşescu, M. Duţă, R. Hîncu, A. Mi-tescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicţionar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.