Costache Conachi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, Ţigăneşti, Galaţi - d. 1849, Ţigăneşti) a fost un scriitor român. Descendent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcţii dregătoreşti în Moldova.[1]p.160 Dacă paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, "dar preste 160 ani venit şi încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeşi din satul Ştiboreni, judeţul Vaslui, cu urice din vremea lui Ştefăniţă Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ştefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeşească".[2]p.13 A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca şi franceza.
Mare boier şi mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învăţămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
Cuprins |
[modifică] Cariera administrativă
A început activitatea prin efectuarea de lucrări pentru hotărnicie la proprietăţile de terenuri; a continuat până la târziu, la retragerea din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, înainte martie 1803. Ispravnic al ţinutului Tecuci (august 1806). Staroste al ţinutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iaşi (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ţinutului Tecuci (1815). Vornic al obştii la Iaşi (1816). Vornic al poliţiei (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (preşedinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuţia sa la lucrările de redactare. Mare logofăt (octombrie 1831). Ţiitor al locului marelui logofăt al justiţiei (aprilie 1832). Demisionează în februarie 1833. Păstrează în continuare titlul de vornic. Mare logofăt, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sf. Spiridon şi continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sf. Mormânt (1837).[2]p.244-258
[modifică] Opera
Opera sa nu a fost preţuită de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu şi Iorga bătîndu-şi joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreştilor. Dotat cu simţul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinşi de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin fiinţe care se ceartă şi se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumeţe, din care nu lipsesc răpirile, săgeţile, otrăvirile etc.
Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul şi tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se stărilor de spirit. Cea mai puţin valoroasă este poezia văicăreaţă („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deşi ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice (Poezii, alcătuiri şi tălmăciri 1856) îmbină inspiraţia anacreontică, în maniera poeziei galante aparţinând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului.Locul nasteri Tiganesti (Munteni) jud. Galati nu Teleorman
Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza şi către mitropolitul Veniamin Costache conţin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române şi ale emancipării culturale a ţării.
A făcut şi unele traduceri din literatura franceză.Locul nasteri Tiganesti (Munteni) jud. Galati nu Teleorman
[modifică] Bibliografie
- Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962
- Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române
- Alex Nedea (Jurnalul Naţional): „Costache Conachi - «Adoratorul nestâmpărat»”
- Poezia românească de la origini la 1830, editor Gabriela Gabor, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996:
- Noemi Bomher (Convorbiri literare): Despre Costache Conachi
