Acarina

Acarina, sau Acari, este un taxon de arahnide cu o diversitatea extraordinară, sunt specii fitofage, zoofage, parazite, terestre și acvatice. Cele mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08-1,0 mm), însă se întâlnesc și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime. Se estimează că, până în 1999, au fost descrise peste 50.000 de specii și se presupune că subclasa ar putea include circa un milion de specii. Știința ce se ocupă de studierea acarienilor se numește Acarologie (de la cuvintele grecești ἀκάρι (akari) - căpușă și λογία (logia) - știință. Răspândirea atât de largă a acarienilor se datorează dimensiunilor microscopice ce le-a permis să populeze cele mai variate ecosisteme, îndeosebi solul bogat în substanțe aflate în putrefacție.

Descriere

Gnatosoma. Ixodes holocyclus
a - gnatosomă (vedre dorsală); b - gnatosomă (vedere ventrală); c - primul articol al pedipalpului I (vedere laterală); d, hipostomă; e - proterosomă; f - orfificiul anal; g - spiracular plate; h, i - articole tarsiene ale picioarelor.

Morfologie externă

Deși sunt membrii clasei Arachinda, acarienii nu au corpul divizat în prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen). Ele sunt foarte larg contopite formând un corp unic. Anterior se află chelicerele, pedipalpii și trompa formată din două buze. Toate acestea la un loc constituie gnatosoma, sau capitulum. Restul corpului se numește idiosomă. Chelicerele sunt în formă de clești sau formează un aparat pentru a străpunge tegumentul gazdei. Baza lor este acoperită de lamele protectoare. Buza ventrală este înzestrată cu proeminețe ascuțite și se numește hipostom. Pedipalpii la fel, intră în componența organului bucal. Articolele atât ale chelicerelor, cât și ale pedipalpilor sunt fuzionate. Aparatul bucal este adaptat pentru mușcat, înțepat sau supt. La căpușe idiosoma poate fi divizată în proterosomă (scutum) și histerosomă (alloscutum). Picioarele sunt în număr de patru, la larve sunt doar trei perechi (se întâlnesc și forme adulte cu 2 sau 3 perechi de picioare).
La reprezintanții unor familii tegumentul este moale, la alții el este protejat de o cuticulă chitinoasă.

Anatomie

Anatomia. Ixodes holocyclus
galben – sistemul nervos; verde – tuburile Mal-pighi; cafeniu – tubul digestiv, (de sus în jos) intestin mediu; intestin posterior; cec rectal; albastru - testicule; roz - canale salivare; violet – trahei; maroniu – glande salivare; portocaliu – glanda anexă

În legătură cu dimensiunile mici ale corpului sistemele și aparatele de organe interne sunt foarte reduse. Sistemul nervos constituie un creier mic. Dintre organele de simț cele mai dezvoltate sunt cele tactile, ochii sunt reduși. Respiră acarienii prin trahei sau cuticulă. Circulația sangvină lipsește. Tubul digestiv posedă un faringe musculos, aspirator. Faringele continuă cu esofag, intestin mediu și posterior și se termină cu anus. Glandele salivare sunt, relativ, voluminoase. Excreția este realizată de tuburile lui Malpighi sau glande coxale.

Reproducere

Acarienii sun animale unisexuate. Sistemul sexual este alcătuir din ndouă perechi de testicule sau ovare de la care pornesc gonoducte ce se deschid printr-un orificiu. Acuplarea este deversă. Unii au organe copulatoare speciale, alții utilizează chelicere și pedipalpi adaptați, depun spermatofor etc. Ontogenetic, acarienii se dezvoltă prin metamorfoză. Larvele ieșite din ou au doar trei perechi de picioare. Pe parcursul câtorva năpârliri, devinind nimfe se dezvoltă și a patra pereche.

Modul de viață

Coleopter prazitat de acarieni

Deși subclasa include puține specii parazite, aceștia sunt răspândiți pretutindeni. Unii sunt parați ai animalelor, inclusiv ai omului (Sarcoptes scabiei, genul Demodex), alții ai plantelor (acarieni din familiile Tarsonemidae, Eriophyidae). Ei sunt transmițătorii unor boli infecțioase, cauzează daune agriculturii, și este pusă în pericol viața oamenilor infectați cu aceștia. Majoritatea speciilor sunt forme libere, saprofage sau prădători. Saprofagii se hrănesc cu materia organică aflată în descompunere, contribuind la formarea humusulului în sol. Prădătorii vânează artropode mici, insecte sau alți acarieni sau consum ouăle acestora. Prin această ei participă la relarea efectivului acarienilor paraziți. Ei locuiesc în practic fiecare toate tipurile de habitate, majoritatea sunt arahnide terestre, însă sunt și specii acvatice, dulcicole sau marine.

Sistematică

Acarologiștii au propus un set complex de grade taxonomice pentru a clasificarea acarienilor. În prezent Acarina este considerată o subclasă a clasei Arachnida. Ea este compusă din 2 : Acariformes (sau Actinotrichida), Parasitiformes (sau Anactinotrichida). Unii autori clasifică acarienii în 3 supraordine, plus Opilioacariformes (în prima variantă acesta este considerat ordin Parasitiformes – Opilioacarida. Actualmente taxonomia acarienilor este discutabilă.

• Supraordin Acariformes
  • Ordin Sphaerolichida
  • Ordin Prostigmata
  • Ordin Endeostigmata
  • Ordin Oribatida
  • Ordin Astigmata
• Supraordin Parasitiformes
  • Ordin Mesostigmata
  • Ordin Ixodida
  • Ordin Holothyrida
  • Ordin Opilioacarida

• Taxoni incertae sedis:
  • Familia Phytoseiidae
  • Gen Acarophenox
  • Gen Eniochthonius
  • Gen Entrombidium
  • Gen Nothrus
  • Gen Petauralges
  • Gen Rhinoseius

Referințe

• Schmidt, Günther (1993): Giftige und gefährliche Spinnentiere. Westarp Wissenschaften ISBN 3-89432-405-8