Wikipedia:Evitați judecățile de valoare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Wikipedia:JV)
Comandă rapidă:
WP:EJV

În articolele Wikipedia, încercați să evitați termeni care fac reclamă sau, dimpotrivă, emit critici subiectului fără a oferi niciun fel de informație reală. Un exemplu este a afirma că cineva este important sau printre cei mai mari din domeniul lor, fără a explica de ce. Astfel de exprimări reflectă opinii neargumentate și nu ajută cititorul să înțeleagă un articol. Ele trebuie evitate mai ales în introducere. Este mult mai indicat să se folosească fapte pentru a îi oferi utilizatorului suportul informațional pentru a decide el însuși asupra importanței subiectului.

Un exemplu mai explicit ar fi următorul:

Judecată de valoare

Ștefan cel Mare a fost cel mai important voievod din istoria Moldovei.

Mai corect

Ștefan cel Mare a fost voievod al Moldovei în perioada 1457-1504, astfel domnind aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

În primul exemplu, cititorului doar i se spune că Ștefan cel Mare a fost important. În al doilea, se arată cititorului în ce fel a fost el important, fără a spune direct acest lucru.

Extrema cealaltă: nu ascundeți faptele importante[modificare sursă]

Aceasta nu înseamnă că ar trebui subevaluată importanța legitimă a unui subiect. Este foarte corect să se scrie „Oceanul Pacific este cel mai mare ocean din lume” sau „al Doilea Război Mondial a fost printre cele mai importante conflicte ale secolului”. Judecățile de valoare riscă mai adesea să apară atunci când se vorbește despre subiecte de anvergură locală, cum ar fi al treilea vârf ca altitudine din județul Bacău, dar când vine vorba de Everest, cititorilor Wikipediei trebuie să li se spună cât de mare este de fapt. Când un eveniment sau o persoană este realmente importantă la nivel global, cititorul trebuie să știe cât de important este și de ce.

În unele contexte, faima sau reputația unui subiect pot fi o chestiune obiectivă și relevantă, ce ar fi mai bine susținută de o sursă directă, decât de tragerea de concluzii pe baza altor fapte (o formă de cercetare sau sinteză originală). O afirmație referențiată cum că subiectul este „celebru”, „important”, „influent”, sau altele asemenea poate fi potrivită, mai ales pentru a stabili notabilitatea unui subiect.

Nu subliniați inutil faptele[modificare sursă]

Nu este indicat să atrageți atenția asupra unei informații, etichetând-o cu remarci proprii. Comentarii de genul „în mod interesant”, „ca o ironie”, „surprinzător”, sau „este demn de observat că” și altele asemenea nu ajută pe nimeni. Limitați-vă la fapte și prezentați-le fără comentarii adiționale; lăsați utilizatorul să decidă ce i se pare lui interesant, ironic, surprinzător, sau demn de observat.