Vremea țiganilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Vremea țiganilor
Copertă DVD a filmului
Rating.gif
Titlu originalDom za vešanje
Genfilm dramatic[1]
film fantastic
poveste inițiatică[*]  Modificați la Wikidata
RegizorEmir Kusturica[1][2][3]  Modificați la Wikidata
AutorEmir Kusturica[3]
Gordan Mihić[*][3]  Modificați la Wikidata
ScenaristEmir Kusturica[3]
Gordan Mihić[*][3]  Modificați la Wikidata
Producător Harry Saltzman[*][[Harry Saltzman (Canadian theatre and film producer)|​]]  Modificați la Wikidata
DistribuitorColumbia Pictures
Vudu[*][[Vudu (content delivery and media technology company)|​]]  Modificați la Wikidata
Director de imagineVilko Filač[*]  Modificați la Wikidata
MuzicaGoran Bregović  Modificați la Wikidata
DistribuțieDavor Dujmović[*][3]
Bora Todorović[*][3]
Ljubica Adžović[*][3]
Predrag Laković[*]
Branko Đurić Đuro[*][4]
Husnija Hasimović[*][3]
Sinolička Trpkova[*][3]  Modificați la Wikidata
Premiera21 decembrie 1988[5]
Durata135 min.  Modificați la Wikidata
ȚaraIugoslavia[6]
Italia
Regatul Unit  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiIugoslavia
Italia[3]  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba romani
limba sârbocroată
limba italiană  Modificați la Wikidata
NominalizăriPremiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun actor[7]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Rotten Tomatoes
CineMagia
AlloCiné
Allmovie
MovieMeter
Elonet
Scope
ČSFD
KinoPoisk
TV.com
Cineplex
cine.gr
PORT.hu

Vremea țiganilor (în sârbă Дом за вешање, cu alfabet latin: Dom za vešanje, într-o traducere aproximativă „Casă de atârnat”)[8] este un film iugoslav din 1988, regizat de Emir Kusturica.[9][10] Ideea filmului a provenit dintr-un articol de ziar despre vânzarea de către unii țigani a propriilor copii către rețelele infracționale din Europa de Vest.[11][12][13] Scenariul a fost scris de Kusturica, în colaborare cu Gordan Mihić.[14][15]

Filmul prezintă odiseea adolescentului orfan Perhan, fiul unei țigănci și al unui militar sloven,[16][17][18][19] care este nevoit să părăsească mahalaua de la marginea orașului Skopje, unde trăia, pentru a o însoți pe sora sa bolnavă, Danira, la un spital dintr-o altă parte a țării, unde aceasta urma să fie operată cu ajutorul lui Ahmed, cel mai bogat om din mahala.[11] Cei doi frați se despart, iar Perhan îl urmează pe Ahmed în Italia pentru a strânge bani cu care să plătească tratamentul medical al Danirei și să se poată căsători cu Azra, iubita sa.[11] Treptat tânărul Perhan își pierde inocența copilăriei și începe să devină un răufăcător.[11][20][21] Dându-și seama că a fost înșelat de Ahmed, Perhan încearcă să-și găsească sora, astfel încât să se poată întoarce împreună acasă.[11]

Vremea țiganilor a fost produs de studioul Forum Film din Sarajevo și este al treilea lungmetraj realizat de Kusturica.[11][21] Scenariștii au amestecat realismul crud al vieții romilor cu realismul magic tipic scriitorilor sud-americani, dând astfel filmului o formă experimentală și mai poetică.[22][23] Urmărind maturizarea tânărului Perhan, filmul prezintă mai multe tradiții ale romilor cu privire la nunți și înmormântări, precum și festivitățile organizate cu ocazia unor sărbători specifice acestei etnii.[24] Mulți interpreți sunt actori neprofesioniști de etnie romă, care vorbesc în cea mai mare parte a timpului în limba romani.[11][20][25] Muzica filmului a fost compusă de Goran Bregović.[11][12][14]

Criticii de film au scris recenzii favorabile, care au scos în evidență caracterul realist fantastic al filmului și vitalitatea personajelor.[11] Filmul lui Kusturica a fost bine primit în străinătate: a intrat în competiția pentru premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1989 și a fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun film străin.[26] În plus, Emir Kusturica a obținut premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1989,[20][22][23][27] iar interpretul rolului principal, Davor Dujmović, a fost nominalizat de Academia Europeană de Film la premiul Felix pentru cel mai bun actor european în 1989.[28] Vremea țiganilor a fost propunerea Iugoslaviei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului 1989,[13] dar nu a fost nominalizat.[29]

Construit ca o tragedie antică,[18] Vremea țiganilor eternizează artistic suferința îndelungată a romilor, scoțând în evidență în același timp vitalitatea enormă de care dispun și farmecul tradițiilor și al muzicii lor.[21] Drama acestui popor rătăcitor răzbate dincolo de tonurile poetice ale filmului și situațiile adesea burlești pe care le evocă.[21] Odată cu trecerea timpului, Vremea țiganilor a devenit unul dintre cele mai cunoscute filme despre romi[8] și l-a impus definitiv pe Kusturica în rândul marilor cineaști ai lumii.[21]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Adolescentul Perhan, un tânăr țigan cu inimă bună, trăiește împreună cu bunica sa, Hatidža, cu unchiul său, Merdžan și cu sora sa mai mică, Danira, într-o casă șubredă din materiale prefabricate de la marginea orașului Skopje.[11][15][30][N 1] El își ajută bunica să ardă piatra de calcar într-un cuptor pentru a obține var și are grijă de Danira, care este bolnavă de osteomielită.[15][17] Hatidža are puteri supranaturale, putând vindeca anumite boli, iar Perhan a moștenit de la ea unele abilități telechinetice.[20] El vrea să se căsătorească cu o fată pe nume Azra,[11][20][30] dar mama ei refuză să-și dea consimțământul, deoarece Perhan este prea sărac.[19][30][31] Cei doi tineri se apropie în timpul serbării Ederlezi de pe malul râului și promit să-și fie credincioși unul altuia.[31][32]

Într-una din zile Ahmed Džida, „șeicul țiganilor”, sosește în mahala, împreună cu frații săi.[32] Ei trăiesc în Italia și sunt relativ bogați în comparație cu restul localnicilor. Merdžan ia parte la un joc de cărți cu frații lui Ahmed și, devenind dator, se întoarce acasă pentru a face rost de bani.[33] Negăsind niciun ban, o acuză pe mama sa că îi ține ascunși și, deși afară ploua puternic, ridică în aer casa cu ajutorul unei frânghii și al unui camion.[20][32][34] Hatidža îl vindecă în aceeași noapte pe micul Roberto, fiul lui Ahmed, care pentru a o răsplăti acceptă să o ducă pe Danira la un spital din Ljubljana.[11][30][35] Perhan își însoțește sora, promițându-i bunicii că nu o va părăsi.[11] Pe parcursul călătoriei Ahmed îmbarcă prostituate și cumpără copii pentru a-i duce la cerșit în Italia.[36] Ajunși la Ljubljana, Ahmed o duce pe Danira la spital și îl convinge pe Perhan să-l însoțească în Italia.[11][30][37]

Țiganii amenajează o tabără la marginea orașului Milano, pe care o conduce Ahmed și frații săi.[15][37] Locuitorii taberei sunt organizați ca o bandă și își câștigă existența de pe urma cerșetoriei, prostituției, furturilor și escrocheriilor.[15][19][37] La început Perhan vrea să câștige bani în mod cinstit, dar ulterior, după ce Ahmed îl amenință că nu va mai plăti tratamentul Danirei, începe să pătrundă în case și să fure.[19][30][38] Neavând încredere în Ahmed, el ascunde de fiecare dată o mică parte din pradă pentru a-și vindeca sora infirmă, a se căsători cu Azra și a-și construi o casă nouă.[30][38][39]

După o razie a carabinierilor șeful bandei suferă o paralizie temporară, iar frații săi îl părăsesc, luând cu ei o parte dintre prostituatele și cerșetorii bandei.[38][39] Slăbit, Ahmed îl desemnează provizoriu pe Perhan ca supraveghetor al activităților sale și, după un timp, îl trimite în Iugoslavia ca să aducă alte prostituate și alți cerșetori.[30][38][39] Perhan, care este acum relativ bogat, se întoarce acasă și află cu dezamăgire că Ahmed nu i-a construit o casă, așa cum îi promisese, și că Danira nu a fost operată, ci a fost luată din spital de frații lui Ahmed și forțată să cerșească în Italia.[19][38][39] În plus, Azra este însărcinată, iar Perhan refuză să creadă că copilul a fost conceput atunci când au făcut dragoste în timpul sărbătorii Ederlezi[30][38] și bănuiește că fata a fost violată de unchiul Merdžan.[19][39][40] Cei doi tineri se căsătoresc cu condiția ca nou-născutul să fie vândut imediat după ce se va naște.[38][39][41] Perhan se întoarce în Italia, unde Azra moare după ce a născut un băiat[19][30][39] în timp ce levita în aer (semn că băiatul este într-adevăr al lui Perhan).[42] În perioada următoare, banii ascunși de Perhan dispar în urma unei inundații,[39] iar Ahmed se împacă cu frații săi și părăsește tabăra, luându-l cu el și pe copilul Azrei.[38][39]

Perhan dorește să se răzbune pentru că a fost înșelat și încearcă să dea de urma lui Ahmed pentru a-și regăsi sora[11][30] și copilul.[38] După patru ani de căutări, Perhan o regăsește pe Danira la Roma și pătrunde cu ajutorul ei în tabăra țiganilor, unde avea loc atunci nunta lui Ahmed.[30][38] După ce își recuperează băiatul, pe care-l recunoaște acum ca fiind al său, îi însoțește la gară pe Danira și pe micul Perhan și-i îmbarcă într-un tren care mergea spre Iugoslavia, apoi se întoarce în tabără pentru a se răzbuna.[38] Perhan îl ucide acolo pe Ahmed cu o furculiță, pe care i-o înfige în gât folosindu-și puterile telechinetice,[39][43][44] apoi îi înjunghie mortal pe frații acestuia, dar este împușcat de noua soție a lui Ahmed și moare în trenul care-l aducea în țară.[39][45]

În timpul priveghiului, bunica Hatidža îi servește cu băutură pe toți participanții, iar micul Perhan iese afară, privește pe geam, apoi pătrunde în casă pe fereastră și fură monedele de aur puse pe ochii tatălui său.[39][45] Merdžan îl urmărește fugind prin ploaie și este pe punctul să-l prindă, dar se răzgândește brusc și aleargă la biserica din apropiere, unde se roagă să aibă noroc la jocul de cărți.[45][46][47]

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Ideea realizării filmului[modificare | modificare sursă]

Cineastul iugoslav Emir Kusturica (2009)

După succesul obținut cu filmul Tata în călătorie de afaceri (1985), care a câștigat premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, cineastul iugoslav Emir Kusturica a dorit să facă un film despre duhobori, membrii unei secte creștine rusești de orientare panteistă, apărută în Ucraina în secolul al XVIII-lea, care emigraseră în Canada la sfârșitul secolului al XIX-lea.[45] Producătorul Harry Salzmann, care lucra atunci pentru Columbia Pictures, își manifestase interesul pentru acest proiect, dar cineastul s-a răzgândit brusc[45] după ce a citit un articol de ziar din decembrie 1985[53] despre vânzarea copiilor de țigani din Iugoslavia către rețelele infracționale din Europa de Vest cu scopul de a fi folosiți în diferite activități ilegale.[11][12][13][25][53] Kusturica a fost inspirat, de asemenea, și de o fotografie de ziar a unui țigan iugoslav care se întorcea din Franța.[13] Țiganul din fotografie era îmbrăcat cu o cămașă în carouri, purta o pălărie cu boruri largi precum cowboy-ii și conducea o mașină franțuzească marca Peugeot pe acoperișul căreia așezase o masă foarte veche și câteva scaune moderne.[13]

Fascinația cineastului cu privire la cultura romilor își are originea atât din tinerețea sa petrecută în Bosnia și Herțegovina, cât și din asocierea lor cu păgânismul oriental în ficțiunea apuseană.[54] Romii, care au început să migreze în Europa încă din secolul al X-lea, erau considerați un popor misterios cu un mod de viață unic, fiind din acest motiv atât admirați, cât și denigrați.[54] Prin intermediul lor, cineastul iugoslav a încercat să ofere una dintre cele mai percutante imagini ale păgânismului oriental.[54]

Scenariul[modificare | modificare sursă]

Inspirat de aceste detalii, Kusturica s-a gândit să realizeze un film despre viața romilor și l-a contactat pe scenaristul Gordan Mihić pentru a scrie împreună un scenariu,[13][55] care a avut ca punct de plecare, potrivit unor istorici, cunoscutul film Am întâlnit țigani fericiți („Skupljači perja”, 1967) al lui Aleksandar Petrović, distins cu Premiul special al juriului la Festivalul de la Cannes.[56] Povestea traficului de copii era însă destul de trivială, așa că cei doi scenariști au căutat să o îmbogățească,[55] folosindu-l pe post de consultant pe scriitorul și omul politic sârb de etnie romă Rajko Đurić.[55] În plus, pe parcursul a două luni, cineastul a vizitat timp de mai multe ori comunitatea de romi din Skopje, unde a devenit prieten cu cei de acolo, a ascultat poveștile lor și a jucat fotbal cu ei.[57] Un băiat, care trăia împreună cu bunica sa, i-a povestit cineastului că a călătorit de câteva ori, fără pașaport, prin nordul Italiei, vagabondând dintr-un loc în altul pentru a face rost de bani.[57] Aceste informații culese din mijlocul romilor au contribuit la îmbogățirea scenariului, care a cunoscut mai multe versiuni,[57] Cei doi scenariști au hotărât ca fundalul istoric al poveștii să fie exprimat prin visele și imaginația personajelor, amestecând astfel realismul crud al vieții romilor cu realismul magic tipic unor scriitori sud-americani ca Gabriel García Márquez,[13] Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar sau Jorge Luis Borges.[22][23][N 2] Structura narativă a filmului a dobândit astfel o formă experimentală și mai poetică.[22][23]

Scenariul a fost tradus apoi în limba romani pentru ca actorii țigani să poată învăța mai ușor dialogurile, dar cei doi scenariști au luat în calcul posibilitatea realizării unor improvizații ca urmare a temperamentului spontan al țiganilor.[13] „Îi ceri unui țigan să spună o singură replică și el vine cu o sută. Țiganii au o imaginație atât de bogată. Ei pot concepe 100 de povești în timp ce vorbesc cu tine. [...] Nu există reguli în povestirea lor și asta este ceea ce este frumos”, afirma ulterior Kusturica.[13]

Interesul lui Kusturica față de viața romilor nu a fost unic în regiunea Balcanilor, deoarece și alți cineaști iugoslavi au realizat filme cu aceeași tematică.[55] Unele elemente cinematografice ale filmelor iugoslave anterioare se regăsesc și în Vremea țiganilor: cârdurile de gâște apar în Am întâlnit țigani fericiți („Skupljači perja”, 1967) al lui Aleksandar Petrović, sărbătorirea zilei Sfântului Gheorghe în apă este prezentată în documentarul Dae (1979) al lui Stole Popov, romii cântând la acordeon apar în Cine cântă acolo („Ko to tamo peva”, 1980) al lui Slobodan Šijan și micii cerșetori romi din orașele vestice în Înger păzitor („Anđeo čuvar”, 1987) al lui Goran Paskaljević.[55] Filmul lui Paskaljević, care a fost inspirat de același articol de ziar ca și filmul lui Kusturica, conține o reprezentare stereotipică similară a romilor și a atras o atenție internațională considerabilă.[58]

Selectarea interpreților[modificare | modificare sursă]

Majoritatea distribuției este formată din actori neprofesioniști, țigani, care au vorbit cea mai mare parte a dialogului în limba romani,[11][25][59][60] Rolul a fost oferit ulterior lui Bora Todorović,[11] un actor de teatru și film cunoscut în Iugoslavia.[57] o limbă pe care cineastul o înțelegea cu greutate.[11] Doi asistenți ai regizorului au vizitat comunități de romi de pe tot teritoriul Iugoslaviei[61] și au făcut 3.500 de fotografii cu 2.000 de interpreți potențiali.[57] O sută douăzeci de romi au fost supuși unor audiții, fiind aleși în final puțin peste douăzeci, printre care Ljubica Adžović (bunica Hatidža), Husnija Hašimović (unchiul Merdžan) și Zabit Memedov (vecinul Zabit).[57] Ljubica (Danica) Adžović era o femeie romă originară din Muntenegru, mamă a nouă copii.[62] Ea a fost abordată în 1987 de colaboratorii lui Kusturica, care i-au propus să apară în film, iar prima întâlnire a ei cu regizorul a avut loc în același an la Skopje.[62] Fiica ei, Jadranka, apare în film în rolul unei mirese.[50] În film mai apar membri ai aceleiași familii: câteva rude ale lui Husnija Hašimović se află în distribuție, iar Murat Jagli, nebunul care rostește un monolog, joacă alături de fiul său, Irfan.[50]

Rolul protagonistului Perhan a fost încredințat tânărului Davor Dujmović, care apăruse anterior în rolul Mirza din filmul Tata în călătorie de afaceri (1985),[11][13][57] în timp ce rolul Azrei i-a revenit actriței Sinolička Trpkova, care absolvise cursurile Academiei de Arte Dramatice din Skopje.[57] Prima alegere a lui Kusturica pentru rolul Ahmed a fost actorul Dragan Nikolić, care a fost nevoit să-l refuze deoarece Aleksandar Petrović îi oferise în același timp rolul Pavel Isaković în filmul istoric Seobe (1989).[63] Rolul a fost oferit ulterior lui Bora Todorović,[11] un actor de teatru și film cunoscut în Iugoslavia.[57]

Filmări[modificare | modificare sursă]

Talcioc din Šuto Orizari (Šutka)

Realizarea unui film de o asemenea amploare era dificilă și, după cum a spus în repetate rânduri Kusturica, nu ar fi fost posibilă fără sprijin financiar din partea unei companii americane.[57] Succesul filmului său anterior la Cannes a contribuit însă la creșterea reputației cineastului și i-a permis să obțină colaborarea unor studiouri străine la realizarea unei coproducții.[55] Astfel, regizorul cehoslovac Miloš Forman, stabilit în America, a prezentat a patra versiune a scenariului lui David Puttman, care lucra atunci ca producător al companiei Columbia Pictures, iar Puttman a decis să finanțeze filmul.[57] Vremea țiganilor a fost produs pe parcursul a nouă luni[13][57] de studioul Forum Film din Sarajevo,[11][14] în colaborare cu studiourile Ljubavny Film, P.L.B. Film, Lowndes Productions și Smart Egg Pictures.[15] Producătorii filmului au fost Mirza Pašić și Harry Saltzman[15][20] (care l-a înlocuit pe David Puttman).[57] Ca urmare a cofinanțării externe, bugetul realizării filmului a fost relativ ridicat, permițându-i lui Kusturica să lucreze fără a mai fi presat să se încadreze în termene strânse.[55]

Filmările au avut loc cu multe întreruperi în perioada septembrie 1987 - mai 1988[45] și s-au desfășurat în mare parte în comuna suburbană Šutka a orașului Skopje (Macedonia de Nord),[12][45][59][61] precum și la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), Ljubljana (Slovenia), Milano și Roma (Italia).[61] Spațiul îngust în care s-a filmat la Skopje a impus reconstruirea în întregime a unor clădiri pentru ca aparatele să poate încăpea acolo.[57][61] Echipa de filmare a locuit în acea perioadă în ghetoul țigănesc din Skopje, care avea o populație de 50.000 de locuitori și conținea una dintre cele mai mari concentrații de țigani din lume, pentru a se împrieteni cu localnicii și a-i ajuta să se exprime mai ușor în fața camerelor de filmat.[13] Secvența sărbătorii Ederlezi a fost filmată pe malurile râurilor Treska și Vardar, în apropierea comunei suburbane Saraj a orașului Skopje.[61]

Potrivit afirmațiilor lui Kusturica, stilul cinematografic al acestui film este un amestec între stilul lui John Ford și cel al lui Luis Buñuel,[11][13] cineastul urmărind să scoată în evidență capacitatea țiganilor de a trăi, iubi și visa în mediul social mizer în care sunt nevoiți adesea să viețuiască.[11] „Prima lor preocupare este întotdeauna cum să fie fericiți, nu cum să aibă ceva. Ceea ce a fost cel mai important pentru mine a fost să nu-i judec, ci să încerc să-i înțeleg”, a mărturisit regizorul.[13]

Filmul a fost interpretat aproape în întregime în limba romani.[57][59] Director de imagine a fost Vilko Filač, iar montajul a fost realizat de Andrija Zafranović.[14][20][48][52] Muzica a fost compusă de Goran Bregović,[11][14][48] fiind un amestec unic[N 3] de pop rock occidental și melodii tradiționale țigănești din regiunea Balcanilor[64] precum „Ederlezi”.[65] Melodia „Ederlezi”, care se aude pe fundal atunci când Perhan și Azra fac dragoste, este interpretată de cântăreața macedoneană Vaska Jankovska[66] și a devenit un imn neoficial al romilor, la fel ca „Gelem, Gelem” din filmul Am întâlnit țigani fericiți (1967).[53]

Varianta brută a filmului avea o durată de 270 de minute,[12] pentru ca în final durata filmului să fie redusă la 142 de minute.[11][20] Materialul brut a fost folosit ulterior într-un miniserial de televiziune realizat fără participarea creativă a lui Kusturica.[61]

Stilul artistic al filmului[modificare | modificare sursă]

Specialiștii au identificat în acest film influențele unor cineaști occidentali, printre care

Vremea țiganilor este impregnat, la fel ca toate filmele lui Kusturica, de o atmosferă carnavalescă: personajele cântă, dansează, mănâncă, beau, fac dragoste și se bat, fără a respecta vreo măsură.[67] Țiganii din acest film duc o viață mizeră și grea, dar sunt vorbăreți și gălăgioși la fel ca italienii tipici.[68] Kusturica alternează cu o uimire nedisimulată imaginile mohorâte ce prezintă sărăcia și mizeria comunității romilor cu imagini pitorești ale celebrării momentelor principale ale vieții omului (precum nunta și înmormântarea).[67] Intenția cineastului era să creeze un contrast între starea materială precară a romilor și comportamentul lor extravagant, oferind o imagine complexă a comunității în care romii sunt văzuți atât ca victime, cât și ca răufăcători.[67] Spre deosebire de Aleksandar Petrović care manifestase o atitudine critică față de modul de viață al romilor în filmul Am întâlnit țigani fericiți (1967), Kusturica îi privește cu simpatie pe romi, scoțând în evidență pofta lor de viață și dorința lor de libertate.[15]

Comunitatea romilor este în viziunea lui Kusturica un spațiu arhaic în care întâmplările magice sunt încorporate în viața de zi cu zi a localnicilor.[67] Vraciul comunității este bunica Hatidža, deținătoarea unor puteri supranaturale cu care poate vindeca anumite boli; puterile sunt transmise pe cale ereditară, iar nepotul Perhan a moștenit abilități telechinetice și are în plus darul de a comunica cu animalele.[67] Ideea comunității ca spațiu arhaic este evocată, de asemenea, prin unele povești păgâne precreștine, precum cea referitoare la crearea lumii (pe care o începe bunica și o încheie Perhan).[67][69] Toate aceste elemente contribuie la farmecul filmului, după cum a subliniat criticul Goran Gocić: „chiar și aspectele categoric primitive ale stilului de viață balcanic și «înapoierea» lui aparentă în creațiile lui Kusturica sunt folosite ca avantaj și dobândesc un șarm carismatic, inexplicabil”.[67]

Stilul narativ al cineastului este unul hibrid, influențat de realismul magic tipic scriitorilor sud-americani: secvențele realității de zi cu zi sunt combinate cu secvențe onirice, sugerând o relație fluidă între vis și realitate, și sunt introduse uneori elemente cu un puternic caracter simbolic.[70] Fantezia lui Kusturica iese în evidență atât în prezentarea visurilor colorate ale personajelor (spre exemplu, Perhan visează că bunica sa se află în fața Domului din Milano), cât și în aparițiile fantomatice (apariția mamei moarte care veghează asupra Danirei sau cea a curcanului mort pe care-l vede pe cer Perhan în ultimele clipe ale vieții sale)[71] sau a zborului (spiritul mamei moarte și levitația Azrei, care combină nașterea și moartea).[42] Serbarea păgână a venirii primăverii (Ederlezi), un omagiu cinematografic adus lui Tarkovski,[72] este una dintre cele mai spectaculoase secvențe onirice prin combinarea imaginilor ritualice ale focului și apei cu muzica tânguitoare a lui Goran Bregović.[70] Coborârea circulară a camerei de filmat din înălțime către pământ semnifică o trecere de la sacru la profan, de la imaginea ritualului scufundării în apă[70] (de tradiție hindusă)[46] la imaginea a doi tineri goi care se apropie unul de celălalt și se unesc într-o îmbrățișare.[70] Kusturica surprinde în acea secvență imaginea ambivalentă a scurgerii vieții prin prezentarea alternativă a fericirii tinerilor Perhan și Azra și a tristeții bunicii Hatidža, martoră a procesului de maturizare al nepotului ei.[73]

Muzica lui Goran Bregović este un element important al filmului

Cercetătorii operei cinematografice a lui Kusturica au identificat în acest film bogate influențe ale unor cineaști occidentali sau răsăriteni precum Francis Ford Coppola, Charles Chaplin, John Ford, Orson Welles, Bruce Lee, Jacques Tati, Federico Fellini, Luis Buñuel, Andrei Tarkovski, Andrzej Wajda, Jiří Menzel, Aleksandar Petrović, Rajko Grlić și Živojin Pavlović.[73] Cercetătoarea Aga Skrodzka, profesoară asociată la Clemson University, a descoperit referiri la peste 40 de creații cinematografice.[73] Oferind cea mai cuprinzătoare listă a influențelor cinematografice din filmul Vremea țiganilor, cercetătoarea Dina Iordanova de la Universitatea din Leicester a afirmat: „Un lucru este sigur - Kusturica doar remodelează opera maeștrilor recunoscuți ai cinematografiei. Astfel, el demonstrează un fond cinematografic excelent, de fapt mai bun decât cel al multor cercetători de film care rămân specializați pe o nișă și privesc rareori dincolo de domeniul lor îngust de cercetare”.[73][74] Deși recunoaște că Emir Kusturica îi omagiază în filmul său pe unii maeștri ai cinematografiei, cercetătorul Andrew Horton, profesor de film la Universitatea din Oklahoma, susține că „el [Kusturica - n.n.] arată, de asemenea, în mod clar că dorește să fie autentificat și inclus în compania lor, în familia cinematografiei naționale și mondiale”.[73]

Lansare[modificare | modificare sursă]

Vremea țiganilor a avut premiera oficială în decembrie 1988[75] într-o sală de sport din Sarajevo (Iugoslavia), cu o capacitate mai mare de 5.000 de locuri.[76] Proiecția filmului a fost precedată de un concert al unei fanfare de romi din Serbia.[76] Publicul a întâmpinat filmul cu ovații în picioare.[75] În zilele următoare a fost organizat un turneu prin cele mai mari orașe ale Iugoslaviei, în cadrul căruia vizionarea filmului a fost însoțită de un concert de muzică țigănească.[75][76] Slobodan Milošević, care era atunci președintele Ligii Comuniștilor din Serbia, a intervenit personal pentru ca premiera filmului la Belgrad să aibă loc într-o sală cât mai încăpătoare.[76] Turneul s-a bucurat de un succes imens în rândul spectatorilor.[75] Odată cu încheierea acestui turneu, filmul a început să fie difuzat în cinematografele din întreaga țară,[76] fiind vizionat în total de 1,8 milioane de spectatori.[75] Succesul filmului s-a repetat și cu prilejul filmelor următoare ale lui Kusturica, fiind vândute milioane de bilete atât pe piața internă, cât și în țări precum Franța, Germania și Italia, și plasând filmele în topurile celor mai de succes filme ale anului.[75]

După ce a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (11-23 mai 1989), unde a concurat la premiul Palme d'Or și a avut parte de cinci minute de aplauze în picioare,[25] Vremea țiganilor a fost lansat în Franța la 15 noiembrie 1989.[5] Prima vizionare a filmului în Statele Unite ale Americii a avut loc pe 9 februarie 1990 la cinematograful Regency Cinema de pe Broadway și 67th Street.[20] Versiunea difuzată în SUA a fost intitulată Time of the Gypsies și a avut subtitrare în limba engleză, fiind distribuită de compania Columbia Pictures.[20] Au urmat apoi lansări în Portugalia și Turcia la 18 mai 1990, în Țările de Jos la 22 iunie 1990, în Spania la 25 iulie 1990, în Suedia la 31 august 1990, în Italia în septembrie 1990, în Finlanda la 21 septembrie 1990, în Polonia la 11 octombrie 1990 și în Marea Britanie la 30 noiembrie 1990.[5] Alte lansări internaționale au mai avut loc în anul 1991: Argentina (4 aprilie), Japonia (27 aprilie), Uruguay (8 august), Germania (15 august) și Australia (12 septembrie).[5]

Vremea țiganilor a avut parte, la momentul lansării, atât de reacții pozitive, cât și de reacții negative din partea romilor cu privire la modul în care sunt prezentate cultura și condițiile lor de viață.[77] Romii din Franța și din alte țări au criticat filmul pentru perpetuarea stereotipurilor sociale negative cu privire la etnia lor, în timp ce alți romi au considerat că filmul descrie în mod veridic condițiile lor grele de viață.[77] Filmul lui Kusturica a contribuit, fără îndoială, la creșterea vizibilității acestui grup etnic și a popularizat problemele sociale ale comunității romilor din Iugoslavia.[77]

Succesul comercial al filmului se datorează, în opinia unor critici, atât mediului exotic și pitoresc prezentat, cât și muzicii lui Goran Bregović.[64]

Acuzații de rasism[modificare | modificare sursă]

Cartier locuit de romi în Bulgaria

Kusturica a fost acuzat de o parte a jurnaliștilor că a preferat să prezinte într-un mod grotesc sărăcia și mizeria așezărilor locuite de romi, precum și implicarea romilor în grupările infracționale, și că a exploatat cu cinism tragedia populației rome, ignorând în mod deliberat cauzele sociale ale sărăciei ei.[78] Unul dintre principalii critici ai imaginii romilor din acest film a fost lingvistul american de origine romă Ian Hancock, care i-a reproșat cineastului că nu a explicat „de ce personaje ca Ahmed și Perhan sunt atrase în viața infrațională și de ce satul rom este atât de murdar. [...] Este un mare păcat că exploatând tragedia din zilele noastre a vieții romilor [...] el nu a folosit ocazia ca să-și educe publicul cu privire la istoria adevărată a romilor”.[78][79]

Filmul nu combate imaginea stereotipică a populației rome ca o colectivitate de mincinoși și hoți și, în plus, se încheie cu o scenă în care fiul în vârstă de patru ani al lui Perhan fură monedele de aur puse pe ochii tatălui său și apoi fuge.[25] Această scenă exprimă, potrivit profesorului Andrew Horton, „cheia de supraviețuire a țiganilor”: furtul și fuga.[80] Cântărețul rom macedonean Muharem Serbezovski a perceput însă scena furtului și fugii copilului ca o nouă umilire vizuală a poporului rom.[76]

Romi sedentarizați din Sliven

Potrivit unui studiu publicat de Universitatea din Heidelberg, Kusturica „confirmă fiecare, dar cu adevărat fiecare, stereotip care circulă despre acest grup etnic hărțuit”, dar „reușește să elibereze atâta energie estetică și furie poetică” în prezentarea acestui grup etnic ca o comunitate arhaică încât calificarea filmului ca „antițigănesc” eșuează.[81] Țiganii (termen folosit constant de cineast și cu care se identifică personajele rome) sunt prezentați ca o comunitate care și-a pierdut libertatea, fiind forțați să se sedentarizeze și să se alfabetizeze pentru a fi mai ușor asimilați.[82] În plus, metafora „casei agățate” prezentă în titlul original al filmului și într-o secvență de pe la început este un simbol al dezrădăcinării eterne a romilor.[8] Cercetătorul literar german Hans Richard Brittnacher a afirmat că regizorul Kusturica promovează o viziune grotească a vieții romilor[8] și „își celebrează personajele nu ca reprezentanți ai unei etnii marginalizate, ci ca virtuoși ai artei de a trăi”, preferând să arate mai mult vitalitatea țiganilor și mai puțin condițiile lor de viață precare.[83]

O opinie mai dură a formulat-o Laura Moldovan, redactorul-șef al forumului de internet Romblog.at.[84] Într-o postare pe acel forum, ea a descris Vremea țiganilor ca fiind un film clișeistic și rasist, care propagă ideea că romii sunt un popor străin, cu o cultură exotică diferită de cea europeană, exagerează unele aspecte negative ale vieții romilor (precum mizeria, beția, infracționalitatea) și perpetuează astfel stereotipurile la adresa etniei.[84][85]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Criticul de film american James Monaco, unul dintre cei mai entuziaști comentatori

Vremea țiganilor a avut parte în general de recenzii critice pozitive, care au scos în evidență caracterul realist fantastic al filmului și vitalitatea personajelor.[11][60] Astfel, criticul american James Monaco, care l-a notat cu 4 stele din 5, a considerat că filmul lui Kusturica este „o epopee extraordinară care folosește un stil fantastic eliptic, influențat de realismul magic latino-american”, cu ecouri din filmele lui John Ford și Luis Buñuel (prin vitalitatea personajelor) și chiar din Nașul lui Francis Ford Coppola (prin tratarea unei subculturi etnice infracționale și prin destinul tragic al personajelor implicate).[11] Vremea țiganilor constituie, în opinia criticului sus menționat, „o realizare remarcabilă”, „o creație majoră care prevestește un viitor bun al regizorului”.[11] Kevin Thomas l-a descris într-un articol apărut în ziarul Los Angeles Times drept un „amestec de fantezie, umor, tragedie și chiar calități documentare”,[13] în timp ce Michael Wilmington, care l-a notat tot cu 4 stele, a scris entuziast într-o recenzie publicată de ziarul Chicago Tribune că este „realizat într-un stil narativ/pictural hipnotic” și poate fi considerat „o capodoperă modernă”.[60]

Filmul lui Kusturica prezintă o frescă atât de vastă a vieții romilor, încât criticul Roger Ebert a afirmat într-un articol publicat în ziarul Chicago Sun Times că „nu există cu siguranță niciun alt film care să știe sau să arate mai multe despre acest popor legendar”.[24] Cineastul iugoslav a acordat o atenție deosebită mediului social în care se petrece acțiunea, prezentând maidane noroioase, case pitorești, personaje minore și animale de curte pe ritmurile melodiilor tradiționale cântate la acordeon.[20] Sărăcia și mizeria vieții țiganilor este compensată de superstițiile și misticismul tradițional al acestui popor, care îi conferă forța de a merge mai departe.[59] „Transcendentul și vulgarul, prozaicul și poeticul sunt în perfect echilibru”, constata criticul Hal Hinson într-o cronică publicată în ziarul The Washington Post.[59] Spațiul în care trăiesc țiganii pare atemporal și anacronic, ca urmare a faptului că știința și rațiunea continuă să fie dominate de credința în puterile supranaturale.[59] Poate și din acest motiv experiența adolescentului Perhan nu este una universală și diferă de cea a altor tineri protagoniști din filmele americane și europene.[68]

Accentul pus de Kusturica pe prezentarea culorii locale a mediului țigănesc este însă excesiv, susținea jurnalista Janet Maslin de la The New York Times, determinând încetinirea acțiunii[20] și făcându-i pe spectatori să uite unele locuri sau personaje la o primă vizionare.[24] În plus, simbolurile numeroase folosite în film (curcanul fantomatic, voalul de mireasă purtat de vânt, puterile telechinetice ale protagonistului) par uneori forțate.[20] Narațiunea este nefocalizată și împrăștiată, susținea Hal Hinson, făcându-i pe spectatori să-și piardă parțial interesul.[59] Cu toate acestea, duritatea acțiunii face ca filmul să fie „uneori memorabil”, completa Owen Gleiberman, care asemăna răzbunarea lui Perhan cu cea a lui Michael Corleone din Nașul lui Francis Ford Coppola.[68] În ceea ce privește interpretările, Janet Maslin a lăudat naturalețea actorilor neprofesioniști precum Davor Dujmović și Ljubica Adžović, dar a considerat că regizorul trebuia să le ofere un „cadru dramatic mai strâns” în care să se manifeste decât să-i lase să joace liber.[20] Una dintre puținele interpretări care susține spectacolul este, în opinia autoarei sus-menționate, cea a lui Bora Todorović, interpretul unui stăpân autoritar, dar oarecum simpatetic prin atașamentul său față de ideea de familie.[20] Owen Gleiberman a apreciat, de asemenea, interpretarea lui Davor Dujmović, considerând că interpretul lui Perhan are „ceva din insolența gravă a tânărului Bob Dylan”.[68]

Criticii de film au evidențiat existența mai multor surse de inspirație artistică. Astfel, povestea care stă la baza filmului nu este originală, sublinia Ebert, fiind inspirată într-o oarecare măsură din scrierile melodramatice ale lui Charles Dickens, Wilkie Collins și ale altor scriitori englezi din epoca victoriană în ceea ce privește descrierea tradițiilor existente în cadrul lumii interlope.[24] Atmosfera exuberantă, festivistă, a filmului și prezența unor scene suprarealiste sunt inspirate, de asemenea, din filmele lui Fellini.[66] Chiar și scena de început a filmului în care un nebun se adresează direct publicului este tot felliniană și provine din Amarcord (1973).[61] De altfel, cineastul iugoslav a fost numit adesea „Fellini al Balcanilor”.[64] Odată cu Vremea țiganilor, Kusturica a început să-și formeze un limbaj cinematografic propriu bazat, printre altele, pe experimentarea realismului magic, pe reconstituirea unor scene celebre de film și pe folosirea într-o măsură tot mai mare a muzicii și actorilor amatori.[86]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „o odisee cinematografică care combină realitatea, basmele și legendele țiganilor cu imagini îmbătătoare, vizionare. Filmul sincer și compătimitor depășește portretizarea unui destin individual și descrie cu poezie și ironie reținută o călătorie de inițiere universală între tradiție și modernitate, între pierderea valorilor și amintirea nostalgică”.[87] Vremea țiganilor are în prezent un rating de aprobare de 100% pe site-ul agregatorului de recenzii Rotten Tomatoes, pe baza a 7 recenzii, cu o medie ponderată de 7,20/10.[88] Nu există încă un consens critic cu privire la film.[88]

Premii[modificare | modificare sursă]

Vremea țiganilor a fost bine primit în străinătate: a intrat în competiția pentru premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1989, a fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun film străin și a câștigat Premiul Asociației Criticilor de Film Turci pentru cel mai bun film străin în 1990[26] și Premiul Guldbagge pentru cel mai bun film străin în 1991.[26][89] Filmul lui Kusturica s-a clasat pe locul 10 în topul celor mai bune 10 filme ale anului 1989, top alcătuit de revista franceză de specialitate Cahiers du Cinéma.[26]

În plus, cineastul Emir Kusturica a obținut premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1989,[20][22][23][90] iar interpretul rolului principal, Davor Dujmović, a fost nominalizat de Academia Europeană de Film la premiul Felix pentru cel mai bun actor european în 1989.[28]

Vremea țiganilor a fost propunerea Iugoslaviei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului 1989,[13] dar nu a fost nominalizat.[29] Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost câștigat în acel an de filmul italian Cinema Paradiso al lui Giuseppe Tornatore.[29]

Premiu Data ceremoniei Categorie Laureat/laureați Rezultat Note
Festivalul Internațional de Film de la Cannes 11-23 mai 1989 Palme d'Or Emir Kusturica Nominalizare [20][26][23]
Premiul pentru cel mai bun regizor Emir Kusturica Câștigat
Premiile Academiei Europene de Film 1989 Premiul Felix pentru cel mai bun actor european Davor Dujmović Nominalizare [28]
Premiile César 1990 cel mai bun film străin Emir Kusturica Nominalizare [26]
Premiile Asociației Criticilor de Film Turci 1990 Premiul pentru cel mai bun film străin Emir Kusturica Câștigat [26]
Premiile Guldbagge 11 februarie 1991 cel mai bun film străin Emir Kusturica Câștigat [26][89]
Premiile Asociației Criticilor de Film Argentinieni 1992 Condorul de argint pentru cel mai bun film străin Emir Kusturica Nominalizare [26]

Adaptarea filmului într-un spectacol de operă[modificare | modificare sursă]

În anul 2007 a fost realizată o adaptare a filmului într-o „operă punk”, care a fost reprezentată pe scena Opéra Bastille din Paris chiar de Kusturica, la invitația lui Gérard Mortier, directorul Operei Naționale din Paris.[91] Libretul operei a fost scris de Nenad Janković și simplifică acțiunea filmului: adolescentul țigan Perhan o iubește pe Azra și îl urmează pe Ahmed la Milano, ademenit de promisiunea unei îmbogățiri rapide, apoi se întoarce acasă și o găsește pe Azra însărcinată, își abandonează propriul copil pe care-l găsește cerșind la Milano și în final are o răfuială cu Ahmed.[91] Opera nu are dialog, ci doar cântece în limba romani, iar muzica este compusă de Dejan Sparavalo, Nenad Janković și Stribor Kusturica (fiul cineastului), fiind formată dintr-un amestec de cântece țigănești, muzică rock și solo-uri de chitară electrică.[91]

Spectacolul de operă pus în scenă de Kusturica are un singur act și o durată de 100 de minute și combină muzica țigănească tradițională și hard rock-ul, fiind mai apropiat de comedia muzicală decât de opera lirică.[91] „Este uneori o parodie a operei, iar alteori este o autoparodie”, își descria propriul spectacol Kusturica.[91] Premiera spectacolului a avut loc pe 26 iunie 2007 în prezența unui public mai tânăr decât publicul obișnuit al spectacolelor de operă.[91] Rolurile principale au fost interpretate de Stevan Anđelković (Perhan), Milica Todorović (Azra) și Nenad Janković (Ahmed).[91] Spectacolul a avut o atmosferă de circ, scena fiind aglomerată cu pitici, jongleri, acrobați și muzicieni, cârduri de gâște, trei curcani, colibe, rulote și chiar și un tractor.[91] Au fost proiectate ocazional secvențe din filmele Vremea țiganilor, Taxi Driver și chiar din documentarul Maradona.[91] Opera Națională din Paris a programat 15 spectacole, la care biletele au fost vândute la jumătate din prețul lor obișnuit.[91]

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alți autori afirmă că acțiunea filmului se petrece la periferia orașului Sarajevo din Bosnia și Herțegovina. Vezi Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, p. 159.
  2. ^ Realismul magic era foarte popular în rândul cineaștilor din Europa de Est pentru că ei puteau să-și exprime „printre rânduri” criticile sociale, folosind alegoria și metaforele. Vezi Melita Zajc, „Time of the Gypsies”, în Adam Bingham (ed.), Directory of World Cinema, vol. 8: East Europe, Intellect, Bristol, U.K./Chicago, U.S.A., 2011, p. 203. ISBN: 978-1-84150-464-3.
  3. ^ Stilul muzical al filmului a ajuns să fie considerat ulterior „etno” de unii autori. Vezi Melita Zajc, „Time of the Gypsies”, în Adam Bingham (ed.), Directory of World Cinema, vol. 8: East Europe, Intellect, Bristol, U.K./Chicago, U.S.A., 2011, pp. 202-203. ISBN: 978-1-84150-464-3.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.imdb.com/title/tt0097223/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ http://stopklatka.pl/film/czas-cyganow, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c d e f g h i j k https://europeanfilmawards.eu/en_EN/film/time-of-the-gypsies.4999, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ http://www.imdb.com/title/tt0097223/fullcredits, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b c d en „Time of the Gypsies (1988) - Release Info”, IMDb, accesat în  
  6. ^ https://europeanfilmawards.eu/en_EN/film/time-of-the-gypsies.4999, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ https://www.europeanfilmacademy.org/1989.87.0.html, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ a b c d en Radmila Mladenova, „Introduction: On the Normalcy of Antigypsyism in Film”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 7.
  9. ^ en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 189.
  10. ^ en Melita Zajc, „Time of the Gypsies”, în Adam Bingham (ed.), Directory of World Cinema, vol. 8: East Europe, Intellect, Bristol, U.K./Chicago, U.S.A., 2011, pp. 202-203. ISBN: 978-1-84150-464-3
  11. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai en James Monaco, Baseline Editors, The movie guide: a comprehensive alphabetical listing of the most important films ever made, Perigee Books, New York, NY, 1992, p. 977. ISBN: 0-399-51780-4
  12. ^ a b c d e en Melita Zajc, „Time of the Gypsies”, în Adam Bingham (ed.), Directory of World Cinema, vol. 8: East Europe, Intellect, Bristol, U.K./Chicago, U.S.A., 2011, p. 203. ISBN: 978-1-84150-464-3
  13. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p en Kevin Thomas (), „Entering the Oscar Race Via Magic and Realism : Movies: Emir Kusturica has only three films under his belt but he is a contender for an Academy Award nomination”, Los Angeles Times, accesat în  
  14. ^ a b c d e f g h i j k en Daniel J. Goulding, Liberated cinema : the Yugoslav experience 1945-2001, ed. a II-a revizuită și extinsă, Indiana University Press, Bloomington & Indianapolis, 2002, p. 270.
  15. ^ a b c d e f g h en Melita Zajc, „Time of the Gypsies”, în Adam Bingham (ed.), Directory of World Cinema, vol. 8: East Europe, Intellect, Bristol, U.K./Chicago, U.S.A., 2011, p. 202. ISBN: 978-1-84150-464-3
  16. ^ it Emanuele Banfi, La formazione dell'Europa linguistica: le lingue d'Europa tra la fine del I e del II millennio, La Nuova Italia, Firenze, 1993, p. 345.
  17. ^ a b en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, p. 64.
  18. ^ a b fr Jean-Max Méjean, Emir Kusturica, Gremese, Roma, 2007, p. 36. ISBN: 978-88-7301-625-0
  19. ^ a b c d e f g en Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, p. 159.
  20. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v en Janet Maslin (). „Coming of Age as a Gypsy With a Turkey for a Friend”. The New York Times. p. 16. 
  21. ^ a b c d e fr Jean-Max Méjean, Emir Kusturica, Gremese, Roma, 2007, p. 35. ISBN: 978-88-7301-625-0
  22. ^ a b c d e en Daniel J. Goulding, Liberated cinema : the Yugoslav experience 1945-2001, ed. a II-a revizuită și extinsă, Indiana University Press, Bloomington & Indianapolis, 2002, p. 160.
  23. ^ a b c d e f en Thomas J. Slater (ed.), Handbook of Soviet and East European Films and Filmmakers, Greenwood Press, New York & Westport, 1992, p. 208.
  24. ^ a b c d en Roger Ebert (), „Time Of The Gypsies”, Chicago Sun Times, accesat în  
  25. ^ a b c d e en Dino Murtic, Post-Yugoslav cinema : towards a cosmopolitan imagining, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2015, p. 32.
  26. ^ a b c d e f g h i en „Dom za vesanje - IMDb”, IMDb, accesat în  
  27. ^ en „Dom za Vesanje”, Festival de Cannes, accesat în  
  28. ^ a b c en Tad Bentley Hammer (). International film prizes: an encyclopediaNecesită înregistrare gratuită. New York&Londra: Garland Publishing Inc. p. 113. ISBN 978-0-571-19982-2. 
  29. ^ a b c en Tad Bentley Hammer (). International film prizes: an encyclopediaNecesită înregistrare gratuită. New York&Londra: Garland Publishing Inc. p. 559. ISBN 978-0-571-19982-2. 
  30. ^ a b c d e f g h i j k l it Silvia Angrisani, Francesca Marone, Carolina Tuozzi, Cinema e cultura delle differenze: itinerari di formazione, Edizioni ETS, Pisa, 2001, p. 203.
  31. ^ a b it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, p. 57.
  32. ^ a b c de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 70.
  33. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 69.
  34. ^ it Paolo Vecchi, Emir Kusturica, Gremese Editore, Roma, 1999, p. 52.
  35. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, pp. 70-71.
  36. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 71.
  37. ^ a b c de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 72.
  38. ^ a b c d e f g h i j k it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, p. 59.
  39. ^ a b c d e f g h i j k l de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 73.
  40. ^ it Paolo Vecchi, Emir Kusturica, Gremese Editore, Roma, 1999, p. 65.
  41. ^ it Paolo Vecchi, Emir Kusturica, Gremese Editore, Roma, 1999, p. 53.
  42. ^ a b en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 89.
  43. ^ en Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, pp. 159-160.
  44. ^ it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, pp. 59-60.
  45. ^ a b c d e f g it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, p. 60.
  46. ^ a b en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 90.
  47. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, pp. 73-74.
  48. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, p. 107.
  49. ^ a b c d e f g h i en „Time of the Gypsies (1988) - Full Cast & Crew”, IMDb, accesat în  
  50. ^ a b c d en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 65.
  51. ^ en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, pp. 65-66.
  52. ^ a b c d e f g h i j k l en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 190.
  53. ^ a b c en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 100.
  54. ^ a b c en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 93.
  55. ^ a b c d e f g en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, p. 61.
  56. ^ fr Jean-Max Méjean, Emir Kusturica, Gremese, Roma, 2007, pp. 36-37. ISBN: 978-88-7301-625-0
  57. ^ a b c d e f g h i j k l m n o it Giorgio Bertellini, Emir Kusturica, Il castoro, Milano, 1996, p. 61.
  58. ^ en Dino Murtic, Post-Yugoslav cinema : towards a cosmopolitan imagining, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2015, p. 134.
  59. ^ a b c d e f g en Hal Hinson (), 'Time of the Gypsies' (R)”, The Washington Post, arhivat din original la , accesat în  
  60. ^ a b c en Michael Wilmington (), „Emir Kusturica's Hypnotic `Time of the Gypsies', Chicago Tribune, accesat în  
  61. ^ a b c d e f g en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, p. 62.
  62. ^ a b en „Ljubica Adžović”, Agence France-Presse, , accesat în  
  63. ^ bs Tatjana Nježić (), „FELJTON Tako je govorio Dragan Nikolić: Da li je sve bio san?”, Blic, accesat în  
  64. ^ a b c de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 67.
  65. ^ en Philip Sweeney (), „Goran Bregovic: 'I want to remind people what Gypsy culture's given', The Guardian, accesat în  
  66. ^ a b en Graham Fuller (), „DVD: Time of the Gypsies”, Theartsdesk.com, accesat în  
  67. ^ a b c d e f g en Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, p. 160.
  68. ^ a b c d en Owen Gleiberman (), „Time of the Gypsies”, Entertainment Weekly, accesat în  
  69. ^ fr Jean-Max Méjean, Emir Kusturica, Gremese, Roma, 2007, pp. 43-44. ISBN: 978-88-7301-625-0
  70. ^ a b c d en Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, p. 161.
  71. ^ en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 88.
  72. ^ fr Jean-Max Méjean, Emir Kusturica, Gremese, Roma, 2007, p. 42. ISBN: 978-88-7301-625-0
  73. ^ a b c d e en Aga Skrodzka, Magic realist cinema in East Central Europe, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2012, p. 162.
  74. ^ en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, p. 149.
  75. ^ a b c d e f en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 127.
  76. ^ a b c d e f en Dino Murtic, Post-Yugoslav cinema : towards a cosmopolitan imagining, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2015, p. 33.
  77. ^ a b c en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, p. 69.
  78. ^ a b en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 180.
  79. ^ en Ian Hancock, „Dom za vesanje - O Vaxt E Rromengo - Time of the Gypsies”, în Journal of Mediterranean Studies, anul VII, nr. 1, 1997, pp. 52-57.
  80. ^ en Dino Murtic, Post-Yugoslav cinema : towards a cosmopolitan imagining, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2015, pp. 32-33.
  81. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, pp. 67-68.
  82. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 68.
  83. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 75.
  84. ^ a b ro Laura Moldovan (), „Perspectivă asupra filmului „Time of the Gipsys" (1989)”, Romblog, accesat în  
  85. ^ de Hans Richard Brittnacher, „Die Gypsygrotesken des Emir Kusturica: Balkan, Pop und Mafia”, în Radmila Mladenova, Tobias von Borcke, Pavel Brunssen, Markus End, Anja Reuss (ed.), Antigypsyism and Film/Antiziganismus und Film, Heidelberg University Publishing, Heildelberg, 2020, p. 74.
  86. ^ en Dina Iordanova, Emir Kusturica, BFI (British Film Institute) Publishing, Londra, 2002, pp. 67-68.
  87. ^ de Vremea țiganilor în Lexikon des Internationalen Films
  88. ^ a b en „Time of the Gypsies (1964)”, Rotten Tomatoes, accesat în  
  89. ^ a b en „Dom za vesanje (1989)”, The Swedish Film Database (SFdb), accesat în  
  90. ^ en Goran Gocić, Notes from the underground : the cinema of Emir Kusturica, Wallflower Press, Londra, 2001, p. 130.
  91. ^ a b c d e f g h i j en Alan Riding (). „Opera With Attitude, Guitars, and a Dose of Mayhem (Published 2007)”. The New York Times. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]