Trompeta căprioarei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Craterellus tubaeformis sin. Cantharellus tubaeformis
Cantharellus tubaeformis G28.JPG
Trompeta căprioarei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Craterellus
Specie: C. tubaeformis
Nume binomial
Craterellus tubaeformis
(Fr.) Quél. 1888
Sinonime
  • Merulius infundibuliformis Scop. (1772)
  • Agaricus pruinatus Batsch (1783)
  • Agaricus cantharelloides Bull. (1792)
  • Cantharellus tubaeformis Fr. (1821)
  • Merulius xanthopus (Scop.) Pers. (1825)
  • Cantharellus xanthopus (Pers.) Duby (1830)
  • Cantharellus infundibuliformis (Scop.) Fr. (1838)
  • Trombetta lutescens (Pers.) Kuntze (1891)

Craterellus tubaeformis (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quélet, 1888), sin. Cantharellus tubaeformis (Elias Magnus Fries 1821),[1] care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), este cunoscut în România sub numele trompeta căprioarei[2] sau gălbiori iernatici, fiind o ciupercă comestibilă din încrengătura Basidiomycota, în familia Cantharellaceae și de genul Craterellus. Această specie este răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri mari, adesea în mase, dezvoltându-se, mereu pe sol mai mult sau mai puțin acru și aproape mereu bine ascunsă sub frunziș, în păduri de foioase (mai ales sub fagi, ori stejari), dar de asemenea în cele de conifere (acolo preferat sub molizi sau brazi), de la câmpie la munte. Câțiva bureți ai genului se pot găsi deja în iulie și august, dar sezonul important al apariției este toamna, din septembrie până târziu în noiembrie, și dacă temperatura nu scade sub zero grade, de asemenea în decembrie.[3][4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. tubiformis
  • Pălăria: Ea are un diametru de 2–6 cm, este elastică, în tinerețe boltită cu margini regulate răsfrânte în jos precum cu un mic buric la mijloc, iar la maturitate ia forma unei pâlnii tare adâncite și străpunse în centru, cu margini ușor ondulate neregulat. Cuticula este netedă, câteodată fin flocoasă, brăzdată grosolan concentric precum nelucioasă. Culoarea variază între gri-brun închis și gri-gălbui, fiind la vreme uscată mai deschisă, ca de carton.
  • Himenoforul: Ciuperca nu are lamele ci pseudo-lamele (stinghii), ca niște cute decurente, ieșite în afară, bifurcate și grosolane care stau destul de distanțate, adesea ramificate în jos spre picior. Coloritul este gri-brun până galben murdar, la bătrânețe brumat albicios, pricinuit pulberea sporilor. Sporii elipsoidali sunt pal gălbui-albicioși cu o mărime de 9-12 x 5-10 microni.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3–7 (10) cm și o grosime de 0,7–1,2 cm, este turtit, repede gol pe interior, fiind în partea de sus gri-gălbui până galben-portocaliu, iar la bază galben, dar aproape mereu mai deschis spre pălărie. Tulpina bătătoare la ochi este aproape mereu ascunsă sub frunziș. Culegătorul care însă a descoperit o ciupercă al soiului, poate să fie convins, că va găsii multe exemplare în apropierea nemijlocită.
  • Carnea: Ea este tare, fibroasă, în mod general de culoare albicioasă, cu un gust ușor piperat, mai puternic ca la gălbiori, dar plăcut.[6] și un miros slab, aproape imperceptibil de pădure. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[3][4][5]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Craterellus tubaeformis poate fi confundat în primul rând cu specii de același gen ca de exemplu cu Craterellus lutescens sin. Cantharellus lutescens (crește și împreună cu trompeta căprioarei în același loc, are un miros fructuos puternic),[7] sau Craterellus sinuosus, sin. Pseudocraterellus undulatus,[8] precum cu exemplare mai închise ale lui Cantharellus cibarius sau Cantharellus friesii,[9] mai departe cu Hygrocybe aurantiosplendens,[10], Hygrocybe quieta,[11], Hygrophoropsis aurantiaca[12] cu toate comestibile, dar și cu una din speciile otrăvitoare al genului Cortinarius, cum ar fi Cortinarius orellanus (Cortinara de munte) sau Cortinarius rubellus (pălărie ucigașă), ambele fiind letale.

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Trompeta căprioarei, recoltă

În bucătărie, această specie poate fi folosită ca gălbiorul.[13] Trompeta căprioarei posedă în mod signifiant vitamina D.[14]

Se aude din când în când, că gălbioarele și trompeta căprioarei ar provoca simptome de natură gastrointestinală care includ greață și chiar vărsături. Dar ciupercile nu sunt toxice. Indispozițiile pot să apară datorită unui consum exagerat prin persoane cu probleme intestinale, pentru că ciuperca se digeră greu.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 450-451, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 588, ISBN 3-85502-0450
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 209, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 590, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 306-307, ISBN 978-3-440-13447-4
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  14. ^ Micologia

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, 3 vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]