Căile Ferate Egiptene
| Căile Ferate Egiptene | |
| Tip | agenție guvernamentală |
|---|---|
| Fondată | |
| Țara | |
| Sediu | Cairo |
| Angajați | 42.000 () |
| site oficial canal YouTube cont de YouTube | |
| Modifică date / text | |
| Căile Ferate Egiptene | |
| Lungimea sistemului | |
|---|---|
| Total | 5.625 kilometri (3.495 mi) |
| Ecartament | |
| Principal | standard (1.435 mm) |
Transportul feroviar din Egipt este pus în practică de Căile Ferate Naționale Egiptene (ENR), sub supravegherea Autorității Feroviare Egiptene (ERA).
Istoria
[modificare | modificare sursă]1833–77
[modificare | modificare sursă]
În 1833 Pașa Muhammad Ali a luat în considerare construirea unei căi ferate între Suez și Cairo pentru a îmbunătăți tranzit de mărfuri și pasageri dintre Europa și India. Muhammad Ali a trecut la cumpărarea șinei atunci când proiectul a fost abandonat din cauza presiunii francezilor, care erau interesați de construirea unui canal.[1]
În 1848 Muhammad Ali a murit, și în 1851, succesorul său Abbas I a contractat pe Robert Stephenson pentru a construi prima cale ferată egipteană cu ecartament standard. Prima secțiune, între Alexandria pe coasta mediterană și Kafr el-Zayyat pe ramura Rosetta a Nilului, a fost deschisă în 1854.[2] Aceasta a fost prima cale ferată din Africa și Orientul Mijlociu precum și din Imperiul Otoman.[3] În același an Abbas I a murit și a fost urmat la conducerea Egiptului de pașa Sa'id, în timpul căruia secțiunea de cale ferată de la Kafr el-Zayyat la Cairo a fost finalizată în 1856, urmată de o extensie din Cairo până la Suez în 1858.[2] Această cale ferată a fost prima legătură modernă de transport între Marea Mediterană și Oceanul Indian, deoarece Ferdinand de Lesseps a terminat canalul Suez abia în 1869.
La Kafr el-Zayyat linia dintre Cairo și Alexandria inițial traversa Nilul pe un șlep feroviar de 80 de picioare (24 m).[4] Cu toate acestea, la 15 mai 1858 un tren special în care se afla posibilul moștenitor al lui Sa'id, Pașa Ahmad Rifaat, a căzut de șlepul feroviar în râu și Prințul s-a înecat.[4] Din cauza acestui accident, Stephenson a înlocuit șlepul feroviar cu un pod rotitor de aproape 500 de metri lungime.[4] Până la sfârșitul domniei lui Sa'id au fost finalizate liniile de la Banha la Zagazig pe ramura Damietta a Nilului în 1860, de la Mit Bera în 1861 și de la Tanta la Talkha mai departe în jos pe ramura Damietta a Nilului în 1863.[2]
Succesorul lui Sa'id, Pașa Isma'il s-a străduit să modernizeze Egiptul și să dea un nou impuls dezvoltării feroviare. În 1865 un nou tronson de cale ferată a ajuns la Desouk pe ramura Rosetta a Nilului și un al doliea tronson între Cairo și Talkha a fost deschis, oferind o legătură mai directă între Cairo și Zagazig.[2]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Fahmy, Khaled (), Daly, M. W., ed., „The era of Muhammad 'Ali Pasha, 1805–1848”, The Cambridge History of Egypt (ed. 1), Cambridge University Press, pp. 139–179, doi:10.1017/chol9780521472111.007, ISBN 978-1-139-05334-1, accesat în
- 1 2 3 4 Hughes, 1981, pagina 12
- ↑ Raafat, Jordan (). „Desert Train Heralds Train Tourism In Egypt”. Jordan Star. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 Hughes, 1981, pagina 17
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Cotterell, Paul (). The Railways of Palestine and Israel. Abingdon: Tourret Publishing. ISBN 0-905878-04-3.
- Goldfinch, Gary. Steel in the Sand - The History of Egypt & its Railways. ISBN 1-900467-15-1.
- Hughes, Hugh (). Middle East Railways. Harrow: Continental Railway Circle. ISBN 0-9503469-7-7.
- Proud, Peter; Smith, C, ed. (). The Standard Gauge Locomotives of the Egyptian State Railways and The Palestine Railways 1942-1945. London: Railway Correspondence and Travel Society.
