Severnaia Zemlea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Severnaia Zemlea
Schmidt-Insel 2 2014-09-01.jpg
Geografie
Kara sea2SZ.PNG
Coordonate79°45′N 98°15′E
Suprafață37.000 km²  Modificați la Wikidata
Țară
Flag of Russia.svg Rusia

Severnaia Zemlea (transliterat uneori și ca Severnaia Zemlia; în rusă Северная Земля, în traducere „Țara de Nord”; pronunțat /ˈsʲevʲɪrnəjə zʲɪmˈlʲa/) este un arhipelag de 37.000 km² în apele rusești ale Oceanului Arctic. Acesta se află în larg de Peninsula Taimîr din Siberia, de care este despărțită prin strâmtoarea Vilkițki⁠(d). Acest arhipelag separă două mări marginale ale Oceanului Arctic, Marea Kara, în vest, de Marea Laptev, în est.

Severnaia Zemlea a fost observată prima dată în 1913 și cartografiată pentru prima oară în 1930-32, ea fiind ultimul arhipelag de pe Terra care a fost explorat.[1] Din punct de vedere administrativ, insulele fac parte din subiectul federal ținutul Krasnoiarsk. În perioada sovietică au existat o serie de stații de cercetare⁠(d) în diferite locații, dar în prezent nu există niciun om locuitor al acestor insule, cu excepția Stației Polare Prima[2] din apropiere de Capul Baranov⁠(d).[3]

Cel mai mare ghețar din Federația Rusă, Ghețarul Academia de Științe⁠(d), este situat în Severnaia Zemlea. Arhipelagul este important și în legătură cu actualul declin multianual al gheții arctice⁠(d). Până de curând, gheața lega permanent insulele de Eurasia, chiar și în la întinderea sa minimă în timpul sezonului de topiri dinspre sfârșitul verii, blocând Coridorul de Nord-Est⁠(d) între Atlantic și Pacific. Către sfârșitul verii anului 2012, cu toate acestea, gheața permanentă a ajuns la un minim istoric și la nord de arhipelag a devenit vizibilă apa deschisă.[4]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Deși situată nu departe de coasta de nord a Rusiei, înconjurată de apele înghețate ale Oceanului Arctic, arhipelagul astăzi cunoscut sub numele de Severnaia Zemlea nu a fost oficial înregistrate până în secolul al XX-lea. Exploratorii anteriori estimau că există o masă de uscat în zona centrală a arhipelagului, așa cum anunțau Matvei Gedenștrom⁠(d) și Iakov Sannikov⁠(d) în 1810, la momentul explorării Noii Siberii.

Mai târziu în secolul al XIX-lea, Adolf Erik Nordenskiöld a navigat în cadrul Expediției Vega⁠(d) foarte aproape de acest uscat, în 1878, dar nu l-a observat. În 1882, exploratorul arctic⁠(d) și ofițerul de marină danez Andreas Peter Hovgaard⁠(d), șeful Expediției Dijmphna de explorări arctice, și-a stabilit obiectivul de a descoperi uscat la nord de Capul Celiuskin și de a explora limitele nord-estice necunoscute ale Mării Kara.[5] Cu toate acestea, Hovgaard a fost împiedicat să-și îndeplinească obiectivele după ce a rămas prins în gheața groasă și expediția lui nu a reușit să ajungă nici măcar pe țărmurile Peninsulei Taimîr.[6]

Chiar și la sfârșitul secolului al XIX-lea, atât expediția Fram a lui Nansen⁠(d) din 1895, cât și expediția polară rusă din 1900-02⁠(d) a lui Eduard von Toll⁠(d) pe nava Zarea⁠(d) nu au reușit să consemneze vreo urmă de uscat la nord de strâmtoarea largă de 55 km dintre Marea Kara și Marea Laptev, prin care au navigat.[7]

Țara Împăratul Nicolae al II-lea[modificare | modificare sursă]

Arhipelagul nu a fost pus pe hartă până la Expediția Hidrografică în Oceanul Arctic din 1913-1915 a spărgătoarelor de gheață Taimîr⁠(d) și Vaigaci⁠(d). Principalul organizator și primul căpitan al lui Vaigaci a fost ofițerul Aleksandr Vasilievici Kolceak din Marina Imperială Rusă⁠(d). Expediția a fost cu finanțare privată și a fost lansată în anul 1910, fiind condusă de Boris Vilkițki⁠(d) în numele Serviciului Hidrografic Rus⁠(d).[7][8] Această expediție și-a îndeplinit obiectivul de a explora zonele neexplorate ale părții continentale ale Rutei Maritime de Nord⁠(d) în ceea ce a fost considerat a fi punctul culminant al Marii Expediții a Nordului⁠(d), o inițiativă ambițioasă concepută inițial de țarul Petru I cel Mare, cu scopul de a cartografia toată coasta de nord a Rusiei până în est.

Pe , membrii expediției lui Vilkițki au debarcat pe ceea ce este acum cunoscut sub numele de Capul Berg⁠(d) de pe Insula Revoluția din Octombrie.[9] Ei au ridicat steagul rusesc pe mal și au numit noul teritoriu Țara Taivai (în rusă Земля Тайвай, transliterat: Zemlea Taivai), după prima silabă a numelor celor două spărgătoare de gheață. În zilele care au urmat, expediția lui Vilkițki a cartografiat părți din coasta Mării Laptev a ceea ce ei credeau a fi o singură insulă.[10] Abia șase luni mai târziu, la începutul anului 1914, prin ordin al Secretarului Marinei Imperiale, noua descoperire a fost botezată Țara Împăratul Nicolae al II-lea (în rusă Земля Императора Николая II, transliterat: Zemlea Imperatora Nikolaia II, Zemlia Imperatora Nikolaya II), după țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.[11]

Explorările ulterioare și prezentul[modificare | modificare sursă]

În 1926, Prezidiul Comitetului Executiv Central al URSS⁠(d) a redenumit teritoriul, încă incomplet explorat, Severnaia Zemlea.[12] În mai 1928, Umberto Nobile⁠(d) și echipajul său din Aeronava Italia⁠(d) au făcut o încercare de a survola insulele, dar condițiile meteorologice nefavorabile i-au forțat să se întoarcă spre sud, când se aflau la numai o oră sau două depărtare de contactul vizual cu coasta arhipelagului.[13]

În primăvara anului 1931, Gheorghi Ușakov⁠(d), însoțit de geologul Nikolai Urvanțev⁠(d), geodezul veteran Serghei Juravliov și operatorul radio Vasili Hodov au cercetat cu rigurozitate Severnaia Zemlea într-o expediție de doi ani în arhipelag.[14] Ușakov și echipa sa au stabilit o bază mică la Golomeannî – capătul vestic al Insulei Strednîi, în largul coastei Insulei Revoluția din Octombrie. De acolo, ei au efectuat mai multe călătorii topografice în interior și pe coastele insulelor mai mari.[15] Prima hartă detaliată trasată de cartografii expediției a relevat că Severnaia Zemlea este împărțită în patru insule principale.[1] Caracteristicile geografice ale teritoriului său au fost numit după organizații, evenimente și personalități comuniste. Despre Severnaia Zemlea, Ușakov scria:

„Am văzut Peninsula Ciukotka cea uitată de Dumnezeu, Insula Vranghel cea bătută de viscol, de două ori am vizitat Novaia Zemlea cea învăluită în cețuri, și am văzut Țara Franz Josef cu cerul ei de plumb și stâncile mândre îmbrăcate în albastru, râuri de gheață întărită, dar nicăieri nu am văzut așa posomorâre sau așa un relief deprimant și lipsit de viață...[16]

Graf Zeppelin⁠(d) a zburat deasupra zonei în timpul zborului său polar din iulie 1931 și a înregistrat niște date cartografice și meteorologice; Hugo Eckener a încercat să facă fotografii ale coastei de vest, încă necercetată topografic, dar aceasta era ascunsă de ceață și nori.[17]

Chiar dacă comuniștii germani⁠(d) suferiseră mult în timpul celui de al Treilea Reich, în urma sentimentelor anti-germane⁠(d) cauzate de „Marele Război pentru Apărarea Patriei⁠(d)” în URSS, unor caracteristici geografice din Severnaia Zemlea, anterior numite în semn de solidaritate cu comuniștii germani, li s-au schimbat denumirile cu unele rusești sau neutre – de exemplu, Capul Unslicht a devenit Capul Pesceanîi⁠(d), iar strâmtoarea Yungshturm a devenit strâmtoarea Iunîi⁠(d).[18][19][20][21]

În timpul Războiului Rece, insulele Severnaia Zemlea au continuat să fie studiate de o echipă de geologi de la NIIGA (Institutul de Cercetare Științifică a Geologiei Arctice) din Sankt Petersburg. Între 1948 și 1954, o hartă geologică cuprinzătoare a fost compilată sub îndrumarea lui B. H. Egheazarov.[22] De asemenea, hărți mai precise au fost întocmite cu ajutorul datelor cartografice colectate prin fotografie aeriană.[23]

Din punct de vedere administrativ, Severnaia Zemlea a făcut parte din okrugul autonom Taimîr⁠(d) până când acest okrug a fost comasat în ținutul Krasnoiarsk, la . În prezent, acesta aparține raionului Taimîrski-Dolgano-Nenețki⁠(d) din regiunea Krasnoiarsk. Adunarea Legislativă a regiunii Krasnoiarsk a primit o cerere prin care să se restabilească fosta denumire a insulelor Severnaia Zemlea, cea de „Țara Împăratul Nicolae al II-lea”, dar a respins-o pentru moment.[12]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Conturul insulelor Severnaia Zemlea

Severnaia Zemlea cuprinde patru insule mari – Revoluția din Octombrie, Bolșevic, Komsomoleț și Pionier – și în jur de 70 de insule mai mici, acoperind o suprafață totală de aproximativ 37.000 km². Este separată de peninsula Taimîr prin strâmtoarea Vilkițki⁠(d).[22]

Trei dintre insulele principale – Revoluția din Octombrie, Komsomoleț, Pionier –, precum și Insula Schmidt⁠(d), mai mică, aflată la marginea de nord-vest, sunt în mare măsură înghețate. Zona acoperită de ghețari de pe Insula Bolșevic, cea mai sudică insulă principală a grupului, reprezintă aproximativ un sfert din suprafața acesteia. Punctul cel mai sudic al arhipelagului Severnaia Zemlea este Capul Neupokoev⁠(d) din extremitatea sud-vestică a Insulei Bolșevic.[24] Cel mai înalt punct al arhipelagului este muntele Karpinski de 965 m, vârful ghețarului Karpinski, un dom de gheață de pe Insula Revoluția din Octombrie. Strâmtoarea Armata Roșie⁠(d) desparte Insula Komsomoleț de Insula Revoluția din Octombrie, iar strâmtoarea Șokalski⁠(d), mai largă, desparte Insula Bolșevic de Insula Revoluția din Octombrie. Ambele strâmtori leagă Marea Kara, în vest, de Marea Laptev, în est.[25]

Acest arhipelag închide limitele nordice ale Mării Kara pe țărmurile de vest, împreună cu arhipelagul Novaia Zemlea, situat la aproximativ 1.000 km sud-vest. Marile râuri Obi și Enisei se varsă dinspre sud în această mare marginală a Oceanului Arctic, apele abundente contribuind la un climat cu precipitații relativ bogate, în ciuda temperaturilor extrem de joase de la latitudinile mari. Marea Laptev, în care își extinde râul Lena marea sa deltă, se află la est de Severnaia Zemlea. Relieful topografic al arhipelagului este destul de neted, cu geologia sa fiind dominată de succesiuni sedimentare neoproterozoice și paleozoice.[26]

Ghețarii[modificare | modificare sursă]

Vedere a Insulei Schmidt cu calota ei de gheață.

Ghețarii din arhipelag au o formă de dom⁠(d) caracteristică, cu o suprafață în descreștere spre margini. Falezele de gheață se găsesc numai la bază. Locurile unde ghețarii ajung în mare contribuie la formarea de aisberguri. Cele mai active fronturi de ghețar sunt partea de est din Golful Krenkel⁠(d), precum și partea de sud a ghețarului Academia de Științe. Un alt ghețar destul de activ este ghețarul Rusanov de pe insula Revoluția din Octombrie, cu frontul glaciar⁠(d) în fiordul Matusevici⁠(d).[23]

Revoluția din Octombrie, cu șapte ghețari, este insula cu cei mai mulți ghețari individuali din Severnaia Zemlea. Următoarele sunt insulele Bolșevic cu șase, Komsomoleț cu patru, Pionier cu două și Insula Schmidt cu unul. Cel mai mare ghețar este ghețarul Academia de Științe⁠(d) din Komsomoleț, care este și cea mai mare calotă de gheață din Rusia — un dom de gheață de 5.575 km² și 819 m grosime, ajungând la 749 m deasupra nivelului mării, care acoperă aproximativ două treimi din suprafața insulei.

Principalele insule[modificare | modificare sursă]

Revoluția din Octombrie[modificare | modificare sursă]

Insula Revoluția din Octombrie

Insula Revoluția din Octombrie⁠(d) (în rusă Остров Октябрьской Революции, transliterat: Ostrov Okteabrskoi Revoliuții) este cea mai mare insulă din grupul Severnaia Zemlea.

Suprafața acestei insule a fost estimată la 14.170 km², ea fiind a 59-a insulă din lume ca suprafață.[27] Ea se ridică la o înălțime de 965 m pe muntele Karpinski⁠(d). Jumătate din insulă este acoperită cu ghețari care ajung în jos până la mare. În secțiunile neacoperite de gheață, vegetația este de deșert sau de tundră. Insula a fost prima explorată și denumită de către expediția lui Gheorghi Ușakov⁠(d) și Nikolai Urvanțev⁠(d) în 1930-32.[28]

Pe Insula Revoluția din Octombrie sunt cinci calote glaciare; în sensul acelor de ceasornic de la nord, acestea sunt denumite: Glaciarul Rusanov⁠(d), Glaciarul Karpinski⁠(d), Universității, Vavilov și Glaciarul Albanov⁠(d).[29] Stația Meteorologică Vavilov a fost operată între 1974 și 1988 pe partea de nord a calotei glaciare Vavilov.[30] Printre alte calote glaciare de pe insulă se numără ghețarul Maliutka. Râul Podiomnaia și râul Bolșaia curg spre nord-vest între ghețarii Vavilov și Glaciarul Albanov⁠(d), iar Bedovaia și Obrivistaia curg spre nord între Albanov și Glaciarul Rusanov⁠(d).[31] Fiordul Matusevici⁠(d), mai mare, și fiordul Marat⁠(d), mai mic, sunt ambele situate pe această insulă. Capul Octombrie⁠(d) este situat în partea de nord a insulei, la marginea strâmtorii Armata Roșie.[32]

Insula Vîsokii este o insuliță situată într-un mic golf pe malul sud-vestic al Insulei Revoluția din Octombrie.

Bolșevic[modificare | modificare sursă]

Insula Bolșevic

Insula Bolșevic⁠(d) (în rusă о́стров Большеви́к, transliterat: ostrov Bolșevik, pronunțat /ˈostrəv bəlʲʂɨˈvʲik/) este cea mai sudică și a doua insulă ca întindere din grup, situată față de Insula Revoluția din Octombrie peste strâmtoarea Șokalski. Suprafața acestei insule a fost estimată la 11.312 km².

Insula Bolșevic este muntoasă, ajungând la o înălțime de 935 m. Aici se află o Lista stațiilor de cercetare din Oceanul Arctic⁠(d) numită Prima[33] în apropiere de Capul Baranov⁠(d).[34]

Părți din malul insulei sunt adânc crestate, cu golful Mikoian⁠(d) din partea de nord și golful Solnecinîi⁠(d) din partea de sud, precum și fiorduri, cum ar fi fiordul Ahmatov⁠(d), mai mare, și mai fiordurile Thaelmann, Spartak și Partizanilor, mai mici.

Insula Bolșevic este relativ mai puțin înghețată decât celelalte insule din Severnaia Zemlea. Doar aproximativ 30% din insulă este acoperită de ghețari, în timp ce câmpiile litorale au o vegetație rară de mușchi și licheni. Ghețarii Leningrad, Semionov-Tian-Șanski, Kropotkin, Mușketov și Aerosiomki se află în interiorul insulei și nu ajung la mare.[35]

Insula Taș este o mică insulă situată lângă malul sudic al Insulei Bolșevic. Insula Lavrov este situată lângă malul nord-estic și Insula Lișnii la marginea nordică.

Komsomoleț[modificare | modificare sursă]

Insula Komsomoleț

Insula Komsomoleț⁠(d) (în rusă остров Комсомолец) este cea mai nordică insulă a grupului Severnaia Zemlea, și a treia ca întindere din grup. Este a 82-a insulă ca suprafață de pe Pământ.

Cel mai nordic punct al insulei este numit Capul Arctic⁠(d). Acesta este punctul de lansare pentru multe expediții Arctice.

Suprafața acestei insule a fost estimată la 9.006 km². Se ridică la o altitudine de 780 m. Aproximativ 65% din insulă este acoperită cu ghețari. În insula Komsomoleț se află cea mai mare calotă de gheață din Rusia, calota glaciară Academia de Științe⁠(d),[36] care acoperă cea mai mare parte a insulei, între golful Krenkel⁠(d) la est și golful Juravliov⁠(d) la vest.[35][37]

Solul de pe insulă este în cea mai mare parte compus din sol lutos⁠(d) lipsit de consistență și nisip, un deșert de tundră cu mușchi și licheni izolați.[38] Insula a fost explorată și denumită pentru prima oară de expediția lui Gheorghi Ușakov⁠(d) și Nikolai Urvanțev⁠(d) în 1930-32. Conform schemei lor de denumiri, insulele au primit denumiri după evenimente și mișcări ale Revoluției Ruse, iar această insulă a fost numită în onoarea membrilor Comsomolului, „Uniunea Tineretului Comunist”.

Lângă malul de nord-vest al Insulei Komsomoleț se află un grup de insule cunoscute ca Ostrova Demiana Bednogo (Insulele Sărmanului Demian).

Insula Pionier[modificare | modificare sursă]

Insula Pionier

Insula Pionier⁠(d) este cea mai vestică dintre insulele mari de pe Severnaia Zemlea și este separată de Insula Komsomoleț de strâmtoarea Iunîi⁠(d). Insula Pionier se întinde pe 1.527 km².

Pe această insulă se află ghețarul Pionier[35] și s-au găsit fosile de Thelodonti⁠(d) din silurianul superior.[39]

La capătul sud-vestic al Insulei Pionier se află insula Krupskoi. Aceasta este o insulă destul de mare, de peste 20 km lungime și aproximativ 11 km lățime. Strâmtoarea care o desparte de Insula Pionier are numai 500 m lățime.

Această insulă nu trebuie confundată cu Insula Pioneer⁠(d) din Canada (76°57′N 96°57′V).

Insula Schmidt[modificare | modificare sursă]

Insula Schmidt

Insula Schmidt⁠(d), de 467 km², este situată în extremitatea nord-vestică a arhipelagului. Această insulă este destul de depărtată de grupul Severnaia Zemlea. Este, de asemenea, cea mai nordică insulă a acestuia, situată în regiunea ghețurilor permanente.

Această insulă este acoperită aproape în întregime de calota glaciară Schmidt. Datorită poziției expuse, clima în zona Insulei Schmidt este mult mai rece decât în restul arhipelagului.[30]

Insula Schmidt a fost numită după omul de știință sovietic Otto Schmidt⁠(d).

Insule și grupuri de insule minore[modificare | modificare sursă]

Aproape de arhipelagul principal Severnaia Zemlea există un număr de mici insule și arhipelaguri. Există, de asemenea, multe mici insule și insulițe în diferite locații, cum ar fi Krupskoi la vest de Insula Pionier și Naidionîș (în rusă Найдёныш) în apropiere de Capul Anucin de pe Insula Revoluția din Octombrie.[40] Alte insule mici sunt enumerate mai jos.

Arhipelagul Sedov[modificare | modificare sursă]

Insulele Sedov

Arhipelagul Sedov, cunoscut anterior ca Insulele Serghei Kamenev (în memoria militarului sovietic Serghei Kamenev⁠(d)),[41] este situat la vest de Insula Revoluția din Octombrie, în Marea Kara. Principalele insule ale acestui arhipelag sunt Srednii (cea mai lungă insulă), Domașnii, Strela și Figurnîi. Aproape de țărmul Insulei Revoluția din Octombrie se află Insula Obmannîi și la 32 km depărtare în larg spre sud se află Insula Dlinnîi. Aceste insule de coastă sunt uneori considerate parte a grupului Sedov.

Stația Meteorologică Golomeannîi, situată pe vârful vestic al Insulei Srednii la 79°33′N 90°38′E,[42] a fost locul de iernare și baza expediției din 1931-32[15] și efectuează măsurători continue din 1954.[30]

S-a cerut oficial schimbarea numelui Insulei Domașnii în „Sveatoi Anastasii” (остров Святой Анастасии), adică Insula Sfânta Anastasia.[12]

Insulele Krasnoflotskie[modificare | modificare sursă]

Krasnoflotskie

La sud de Insula Revoluția din Octombrie în Marea Kara se află arhipelagul Krasnoflotskie (în rusă Краснофлотские), de la nord la sud într-o linie aproape dreaptă (78°36′N 98°40′E). Principalele insule sunt Sverdlova – foarte aproape de Capul Sverdlov de pe coastă –, Bolșoi – nu cu mult mai mare decât altele, în ciuda numelui său (din rusă mare) –, Srednii și Greben departe în larg. Toate insulele sunt lipsite de vegetație.

La 35 km sud-vest de Insula Greben se află două insule mici pe nume Opasnîe, care sunt și ele parte a acestui grup.

Insulele Krasnoflotskie au fost pentru prima dată observate și cartografiate în august 1932, de către expediția Institutului Arctic Unional⁠(d) de pe spărgătorul de gheață Rusanov. Există o stație arctică pe Insulele Krasnoflotskie (AS-042), care funcționează din 1953.[43]

Taimîrul Mic și Starokadomski[modificare | modificare sursă]

Grupul Taimîrul Mic

Este un mic grup, ce cuprinde principalele două insule situate în Marea Laptev, în larg de capătul sud-estic al Insulei Bolșevic. Malîi Taimîr⁠(d), cea mai mare insulă, are o suprafață de 232 km² și este situată la 78°07′N 107°15′E.

Malîi Taimîr (Taimîrul Mic) a fost descoperită de către Boris Vilkițki⁠(d) în Expediția Hidrografică din Oceanul Arctic⁠(d) în 1913 și a fost numită „Insula Țarevici Alexei” (în rusă Остров Цесаревича Алексея),[7] după fiul țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. După Revoluția din Octombrie din 1917, insula a fost redenumită în „Malîi Taimîr”. În 2005, s-a făcut o cerere la administrația locală a ținutului Krasnoiarsk pentru a restabili fosta denumire a insulei ca „Insula Alexei”.

Insula Starokadomski este aproape de Taimîrul Mic, situată în partea de nord-vest și despărțită de acesta de o strâmtoare îngustă de 6 km. Această insulă a fost numit după dr. Leonid Starokadomski, unul dintre conducătorii Expediției Hidrografice din Oceanul Arctic din 1913.

Insula Lișnii[modificare | modificare sursă]

Insula Lișnii

Insula Lișnii (rusă Лишний) este o insulă de coastă situată pe partea de est a gurii fiordului Ahmatov⁠(d), la sud-est de Capul Unslicht⁠(d) de la capătul nordic al Insulei Bolșevic, la 79°11′N 103°24′E. Insula are o formă neregulată și are 6 km lungime, cu o lățime maximă de 3,5 km.

Un lac rotund adânc cu un diametru de 700 m este situat în partea de vest a insulei și este conectat la mare printr-un canal mic. Aproape toată insula este stâncoasă, cu excepția părții de nord-vest. Cel mai înalt punct al Insulei Lișnii este de 27 m.[44]

La sud de Lișnii se află Iujnîi, o insulă mai mică, și două insulițe.[45] Lișnii de pe Severnaia Zemlea nu trebuie confundată cu Insula Lișnii⁠(d) din largul golfului Toll⁠(d), la sud de Insulele Firnley⁠(d).

Clima[modificare | modificare sursă]

Severnaia Zemlea este în mod constant rece și destul de uscată, cu o temperatură medie anuală de −14.8 °C, media anuală de precipitații fiind de circa 420 mm, iar cerul este în general acoperit de nori. Temperatura medie lunară variază de la −28 ºC în februarie la −1 ºC în luna iulie. Arhipelagul are fluctuații mari de temperatură în timpul lunilor de iarnă, când activitatea ciclonică de presiune joasă din Atlanticul de Nord traversează Oceanul Arctic, aducând precipitații și temperaturi mai ridicate. Aceste cicloane sunt cele mai frecvente în lunile septembrie și octombrie, când cad 30% din precipitațiile anuale. Căderile de zăpadă vara sunt comune, când temperaturile fluctuează în jurul valorii de 0 ºC, deși temperaturi mai mari apar atunci când masele de aer cald ajung la nord de Siberia.[30] Datele climatice de mai jos, luate de Stația Meteorologică Golomeannîi, oferă o indicație a vremii din arhipelag.

Date climatice de la Stația Meteorologică Golomeannîi
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec Anual
Maxima °C 0 -1 -1 1 4 14 10 9 3 0 0 0 14
Maxima medie °C -25 -26 -24 -18 -8 -1 2 1 -3 -12 -19 -23 -13
Media zilnică °C -27 -28 -27 -20 -10 -2 1 0 -4 -14 -22 -25 -15
Minima medie °C -31 -31 -30 -23 -12 -3 0 -1 -6 -17 -25 -28 -17
Minima °C -46 -44 -46 -41 -24 -13 -4 -11 -21 -35 -43 -44 -46
Nr. mediu de zile cu precipitații 15 14 15 13 20 19 17 19 21 20 14 15 202
Nr. mediu de zile ploioase 0 0 0 0 1 0 0 10 9 4 0 0 22
Nr. mediu de zile cu zăpadă 15 14 15 13 19 17 9 12 17 20 14 15 180
Sursa: Rapoarte meteorologice[46]

Flora și fauna[modificare | modificare sursă]

Severnaia Zemlea este un deșert polar⁠(d) cu vegetație rară și permafrost la mai puțin de 50 cm adâncime. Printre rarele plante vasculare se numără specii de Cerastium⁠(d) și Saxifraga⁠(d). Plante nevasculare sunt genurile de mușchi Detrichum, Dicranum⁠(d), Pogonatum⁠(d), Sanionia, Bryum⁠(d), Orthothecium și Tortula⁠(d), precum și genurile de licheni Cetraria⁠(d), Thamnolia⁠(d), Cornicularia⁠(d), Lecidea⁠(d), Ochrolechia⁠(d) și Parmelia⁠(d).[47] Sunt prezente și plante cu flori comune în Arcticul nordic, cum ar fi saxifraga violet⁠(d) (Saxifraga oppositifolia) și macul arctic⁠(d) (Papaver radicatum).

Potrivit unor cercetări pe observații anterioare ale lui De Korte, Volkov și Gavrilo, s-au observat treizeci și două de specii de păsări pe Severnaia Zemlea, dintre care 17 se știe că se reproduc în arhipelag. Opt specii sunt larg răspândite în întregul arhipelag; dintre ele, cinci sunt păsări marine coloniale: pinguinul nordic mic⁠(d) (Alle alle), pescărușul cu trei degete⁠(d) (Rissa tridactyla), alca cu oglindă⁠(d) (Cepphus grylle), pescărușul de fildeș⁠(d) (Pagophila eburnea) și pescărușul de ghețuri⁠(d) (Larus hyperboreus); și trei specii de păsări de tundră: pasărea omătului⁠(d) (Plectrophenax nivalis), fugaciul violet⁠(d) (Calidris maritima) și gâsca neagră⁠(d) (Branta bernicla).[48]

Cel mai frecvent mamifer de pe Severnaia Zemlea este lemmingul gulerat (Dicrostonyx torquatus), denumit și „lemming arctic”, care este prezent pe toate insulele mari și a fost observat în unele locuri cu o densitate de 500 de exemplare pe km². Vulpea polară (Alopex lagopus) se știe că face vizuini pe insule, mai multe sute fiind observate în anii 1980. Alte mamifere ocazional observate sunt lupul (Canis lupus), ursul polar (Ursus maritimus),[49] hermina (Mustela erminea), iepurele arctic (Lepus timidus), renul (Rangifer tarandus).[48]

În cultura populară[modificare | modificare sursă]

Descoperirea arhipelagului Severnaia Zemlea este subiectul romanului lui Veniamin Kaverin Cei doi căpitani⁠(d) , precum și al adaptării lui pentru scenă, Nord-Ost⁠(d).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Barr, William (). „Severnaya Zemlya: the last major discovery”. Geographical Journal. 141 (1): 59–71. doi:10.2307/1796946. 
  2. ^ „Фотогалерея: 2004 - "Полярное Кольцо" Местонахождение: 17 мая, Северная Земля, о. Большевик, м. Баранова, п/ст Примах”. ec-arctic.ru. 
  3. ^ Observații de păsări în Severnaya Zemlya, Siberia.
  4. ^ http://www.nasa.gov/topics/earth/features/arctic-seaice-2012.html Accesat la 27 august 2012.
  5. ^ S.25 f. Andreas Peter Hovgaard: The Danish-Arctic Expedition, Gyldendalske Boghandel, Kopenhagen 1882
  6. ^ Louwrens Hacquebord: The Netherlands – Beset in the Ice of the Kara Sea. In: Susan Barr, Cornelia Lüdecke (eds.): The History of the International Polar Years (IPYs). Springer, Berlin, Heidelberg 2010, ISBN: 978-3-642-12401-3, p. 66
  7. ^ a b c „Nicholas II Land”. Bulletin of the American Geographical Society. 46 (2): 117–120. . doi:10.2307/199861. JSTOR 199861. 
  8. ^ The Arctic Ocean Hydrographic Expedition 1910–1915 Arhivat 16 October 2010 la Wayback Machine.
  9. ^ „Mys Berga”. Mapcarta. Accesat în . 
  10. ^ Oil of Russia : www.oilru.com : "Oil of Russia" magazine. www.oilru.com. Retrieved on 19 October 2010.
  11. ^ „Архипелаг под псевдонимом Первооткрыватели Северной Земли дали ей совсем другое имя, которое, по-видимому, к ней не вернется” [Arhipelag sub pseudonim – descoperitorii Țării Nordului i-au dat un cu totul al nume care nu i-a mai fost redat] (în rusă). 
  12. ^ a b c „Депутаты Законодательного собрания Красноярского края против переименования островов архипелага "Северная Земля". newslab.ru (în rusă). . Accesat în . 
  13. ^ Umberto Nobile, With the Italia to the North Pole, p. 120
  14. ^ „Архипелаг Северная Земля – Интернет-энциклопедии Красноярского края”. krskstate.ru. 
  15. ^ a b Николай, Урванцев. „Книга: Два года на северной земле”. e-reading.club. 
  16. ^ Brian Bonhomme, Russian Exploration, from Siberia to Space: A History, p. 157
  17. ^ William J. Mills, Exploring Polar Frontiers: A Historical Encyclopedia, Volume 1, p. 204
  18. ^ Kapustin, Igor V. „Архипелаг, открытый последним (Северная Земля) – Kapustin-Arctica Antarctica philatelia”. ivki.ru. 
  19. ^ „Исследование Северной Земли”. amirov-marat.com. 
  20. ^ „Бронтман Лазарь Константинович. Плавание на ледоколе "Садко" 1935 г”. samlib.ru. 
  21. ^ Ушаков Г. А. По нехоженной земле
  22. ^ a b GEO_099_121.pdf. (PDF). Accesat la .
  23. ^ a b „Kapustin-Arctica Antarctica philatelia”. archive.org. . Arhivat din original la . 
  24. ^ „Mys Neupokoyeva”. Mapcarta. Accesat în . 
  25. ^ „Proliv Shokal'skogo”. Mapcarta. Accesat în . 
  26. ^ Lorenz, Henning; Peep, Männik; Gee, David; Proskurnin, Vasilij (mai 2008). „Geology of the Severnaya Zemlya Archipelago and the North Kara Terrane in the Russian high Arctic”. International Journal of Earth Sciences (în engleză). 97 (3): 519–547. Accesat în . 
  27. ^ McCoy, John F. (ed.) (2002) Geo-Data: The World Geographical Encyclopedia Thomson-Gale
  28. ^ "Октябрьской Революции Остров" Marea Enciclopedie Sovietică
  29. ^ "Severnaya Zemlya" OceanDots.com”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ a b c d Bassford, Robin; Siegert, Martin; Dowdeswell, Julian; Oerlemans, Johannes; Glazovsky, Andrey; Macheret, Yuri (februarie 2006). „Quantifying the Mass Balance of Ice Caps on Severnaya Zemlya, Russian High Arctic. I: Climate and Mass Balance of the Vavilov Ice Cap”. Arctic, Antarctic, and Alpine Research. university of Colorado. 38 (1): 1–12. doi:10.1657/1523-0430(2006)038[0001:QTMBOI]2.0.CO;2. Accesat în . 
  31. ^ Männik, Peep; et al. (). „Silurian and Devonian strata Severnaya Zemlya and Sedov archipelagos (Russia)” (PDF). Geodiversitas. 24 (1): 99–122. 
  32. ^ „Mys Oktyabr'skiy”. Mapcarta. Accesat în . 
  33. ^ „Photo gallery”. ec-arctic.ru. 
  34. ^ New Russian polar station at Severnaya Zemlya
  35. ^ a b c „Arctic Ocean – Severnaya Zemlya”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Ecoshelf Arhivat 5 February 2012 la Wayback Machine.
  37. ^ „Lednik Akademii Nauk”. Mapcarta. Accesat în . 
  38. ^ „Russian Arctic – Severnaya Zemlya”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ „Thélodontes du Silurien supérieur de l'Archipel de Severnaya Zemlya (Russie)” [Thelodonți din silurianul superior din arhipelagul Severnaia Zemlea (Rusia)]. Cat.inist.fr. Accesat în . 
  40. ^ „Ostrov Naydënysh”. Mapcarta. Accesat în . 
  41. ^ „Serge Kamenev Islands Research Station, 1930–32”. 1 (4). : 43–45. doi:10.1017/S0032247400029703. 
  42. ^ Gonçalves, Mário (). „Ultima Thule: Golomyanniy Station in Severnaya Zemlya- south of nowhere in Siberia's High Arctic, plus a... museum !”. ultima0thule.blogspot.com. 
  43. ^ TD13 Duplicate Stations List.
  44. ^ „Ostrov Lishniy”. Mapcarta. Accesat în . 
  45. ^ „Топографическая карта Т-48-VII,VIII,IX. залив Ахматова”. narod.ru. 
  46. ^ "Weather Data for Golymyanniy Meteorological Station". Weather Reports. Retrieved 1 April 2012.
  47. ^ Manfred Bolter; Hiroshi Kanda (). „Preliminary results of botanical and microbiological investigations on Severnaya Zemlya 1995” (PDF). Proc. NIPR Symp. Polar Biol. 10: 169–178. Arhivat din original (PDF) la . 
  48. ^ a b Observații de păsări în Severnaya Zemlya, Siberia. (PDF). Accesat la 19 octombrie 2010.
  49. ^ „Polar Bears of the Severnaya Zemlya Archipelago of the Russian Arctic” (PDF). bearbiology.com. Accesat în .