Sari la conținut

Scară sonoră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O scară sonoră este un sistem de organizare a sunetelor după înălțimea lor. Alegerea unei scări sonore adecvate este importantă, deoarece diferențe dintre intervale de câteva sutimi pot fi sesizate de auzul uman.

Cântarea bizantină și gregoriană folosesc scări sonore apropiate de intonația naturală, temperamentul mezotonic a fost dominant în baroc, iar temperamentul egal este dominant în prezent.

Exemple de scări sonore

[modificare | modificare sursă]

Intervalul muzical este un concept mai general decât înălțimea notelor individuale. Din această cauză, o scară sonoră este caracterizată de mărimea intervalelor care o alcătuiesc.

Intervale în diferite scări sonore (intervalele pure pe fond albastru)
Simbol Interval Nota în gama
Do major
Notația
internațională
Intonația naturală

Sistemul Pitagora Scara sonoră temperată
mezotonic cu „1/4 coma”
Scara sonoră
egal temperată
Raport Sutimi Raport Sutimi Raport Sutimi Raport Sutimi
P1 Prima Do C 1.000 0 1.000 0 1.000 0 1.000 0
P1 Prima mărită Do C 1.0417 70.7 1.0535 90.2 1.045 76.0 1.05946 100
M2 Secunda mare Re D 1.125 203.9 1.125 203.9 1.118 193.2 1.12246 200
m3 Terța mică Mi♭ E♭ 1.200 315.6 1.185 293.9 1.196 310.3 1.18921 300
M3 Terța mare Mi E 1.250 386.3 1.2656 407.8 1.250 386.3 1.25992 400
P4 Cvarta perfectă Fa F 1.333 497.6 1.333 497.6 1.306 503.4 1.33484 500
P4 Cvarta mărită Fa F 1.406 590.2 1.424 611.7 1.397 579.5 1.41421 600
P5 Cvinta perfectă Sol G 1.500 701.9 1.500 701.9 1.495 696.6 1.49831 700
P5 Cvinta mărită Sol G 1.563 772.6 1.580 792.2 1.562 772.6 1.5874 800
M6 Sexta mare La A 1.667 884.4 1.6875 905.9 1.632 889.7 1.68179 900
m7 Septima mică Si B 1.778 996.1 1.778 996.3 1.789 1006.8 1.7818 1000
M7 Septima mare Si B 1.875 1088.3 1.898 1109.8 1.825 1082.9 1.88775 1100
P8 Octava Do C 2.000 1200 2.000 1200 2.000 1200 2.000 1200

Într-un interval acustic pur, raportul frecvențelor celor două note poate fi simplificat la numere prime mici (1, 2, 3 sau 5) și multipli ale acestora (4, 6 etc.). În acest caz, prin interferența destructivă, amplitudinea frecvențelor superioare din seria armonică (multiple ale frecvenței fundamentale) este mai mică. Astfel, intervalul este perceput mai „pur”.

Trei tipuri de intervale pure apar în diferite scări sonore: octava (raport 2:1), prezentă în fiecare scara sonoră, cvinta perfectă (raport 3:2), care împreună cu o cvartă perfectă (raport 4:3) formează o octavă, și terț mare (raport 5:4), care împreună cu o sextă mică (raport 8:5) formează o octavă. Intonația naturală are cvinte și terțe mari pure, sistemul Pitagora are cvinte pure, iar scara sonoră temperată mezotonic cu 1/4 coma are terțe mari pure.

Cauzele existenței a diferite scări sonore

[modificare | modificare sursă]

Problema esențială de împărțire a octavei într-o scară sonoră constă în incompatibilitatea într-o scară sonoră cu un număr finit de note a cvintelor și terțelor pure cu o octavă.

În mod practic, această incompatibilitate se manifestă prin apariția unor intervale disonante în anumite condiții și necesitatea introducerii continue de noi note. De exemplu, o compoziție vocală poate cere 4 cvinte perfecte în creștere, urmate de două octave în descreștere, și o terță mare în descreștere. Un cor care cântă în intonația naturală cu cvinte, terțe mari și octave pure va ajunge la o notă finală cu o frecvență peste nota inițială de 21,5 de sutimi (aproape un sfert de semiton; pentru detalii vedeți calculul comei sintonice în intonația naturală de mai jos). Dacă o linie melodică separată menține o notă constantă în acest timp la înălțimea inițială, disonanța rezultată va fi puternică. Prin urmare, o compoziție polifonică este incompatibilă cu intonația naturală strictă. În realitate, un cor bine pregătit care interpretează o compoziție polifonică fără acompaniament evită aceste probleme deviind aproape imperceptibil de la intonația naturală strictă.[1]

Pentru a minimiza posibilitate unei astfel de disonanțe intervalele în interiorul unei octave au fost ajustate în diferite scări sonore. Temperamentul mezotonic rezolvă problema specifică de mai sus, dar alte posibilități similare rămân nerezolvate. Temperamentul egal rezolvă toate posibilitățile unor astfel de disonanțe.

O altă consecință este necesitatea introducerii continue a unor noi note. În exemplul de mai sus, nota finală și cea inițială sunt separate cu aproximativ un sfert de semiton, deci nota finală nu va coincide nu nici o notă „normală”. Astfel, notele nu formează un cerc închis, urmând mai curând un fel de spirală.

Comparația diferitelor scări sonore

[modificare | modificare sursă]

Coma sintonică și a lui Pitagora exprimă cantitativ cât de incompatibile sunt octavele cu cvintele și terțele mari.

Coma sintonică este intervalul dintre 4 cvinte minus 2 octave minus 1 terță mare. De exemplu, în intonația naturală, este egală cu sau 21,5 de sutimi. Alternativ, poate fi calculată direct din valoarea intervalelor în sutimi folosind definiția .

Coma lui Pitagora este egală cu diferența dintre 12 cvinte și 7 octave. În intonația naturală este egală cu sau 23,5 sutimi.[2]

Coma sintonica și a lui Pitagora, în diferite scări sonore, sunt incluse în tabelul de mai jos.

Nume Intonația
naturală
Sistemul
Pitagora
Temperament
mezotonic
cu 1/4 coma
Temperament
egal
Coma sintonică 21.5 0 0 0
Coma lui Pitagora 23.5 23.5 -41 0

Coma sintonică și a lui Pitagora nu sunt singurele considerente în compararea scărilor sonore. Dacă ar fi așa, trecerea de la sistemul lui Pitagora al Evului Mediu la cel mezotonic în perioada barocului ar fi reprezentat un pas înapoi. Scara sonoră cea mai potrivită depinde de compoziție într-un mod complex: cât de des apar anumite intervale, care este importanța lor etc. De exemplu, în tehnica contrapuntală barocă, terța mare a fost considerată un interval cu o mai mare importanță decât cvinta perfectă (vedeți și contrapunct). Astfel, scara sonoră mezotonică cu terțe mari pure a înlocuit în mod natural scara sonoră cu cvinte perfecte pure.

  1. ^ În cântarea bizantină și gregoriană, deoarece nu există o linie melodică separată, această disonanță nu apare, iar cvinta și terța pure pot fi urmate în intonația naturală strictă. Din același motiv, în notația psaltică se folosește o „mărturie” la începutul partiturii, urmată de notație exclusiv de intervale, fără portativ.
  2. ^ Alte moduri de a compara terțe și cvinte cu octave, există. De exemplu, schisma este egală cu diferența dintre 8 cvinte plus 1 terță mare minus 5 octave. Dischisma este definită ca diferența dintre 3 octave minus 4 cvinte minus 2 terțe mari. Este ușor de văzut, însă, că acestea nu reprezintă decât o rearanjare a comei sintonice și a lui Pitagora (schisma este diferența dintre coma lui Pitagora și cea sintonică, iar dischisma este diferența dintre dublul comei sintonice și coma lui Pitagora). În mod similar, diesis mic este diferența dintre trei come sintonice și o comă a lui Pitagora, iar diesis mare este diferență dintre patru come sintonice și o comă a lui Pitagora.
  • The New Grove Dictionary of Music and Musicians, Macmillan Publishers Ltd. 2001
  • The Harvard Dictionary of Music, Harvard University Press, ediția a IV-a, 2003