Remunerație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Moneyenvelopeemail.png

Remunerația e cantitatea de bani plătită în schimbul muncii prestate. Este, de obicei, principala formă de plată asupra căreia se concentrează angajatul și angajatorul ca parte a negocierii contractului de muncă.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Etimologia cuvântului salariu[modificare | modificare sursă]

În vechime, una dintre formele timpurii de remunerație era sarea. Cuvântul din română salariu provine din cuvântul din latină salarium[1]: „sumă de bani pentru cumpărarea sării, dată soldaților, slujbașilor; soldă” (Pliniu cel Bătrân); „indemnizație dată magistraților”; „salariu, onorar” (Seneca)[2], eventual, prin intermediul cuvântului din franceză salaire[1]:„salariu”. Potrivit lui Jean Fourastié[3], originea termenului o găsim într-o „alocație în monedă care permitea soldaților din legiunile romane să cumpere un pic de sare pentru a-și conserva rația în zilele în care ea era abundentă în carne[4].

Folosirea termenului salariu[modificare | modificare sursă]

Cuvântul salariu e de obicei folosit atunci când plata se face regulat (săptămânal, lunar sau la fiecare jumătate de lună). Când plata se face la fiecare jumătate de lună (la 15 zile), salariul se numește chenzină, din francezul quinzaine, derivat din cuvântul din franceză „quinze”,[5] care înseamnă cincisprezece; prima plată se numește avans, iar a doua lichidare.

În funcție de structura și tradițiile diferitelor economii, remunerația e de obicei stabilită prin mecanismele economiei de piață libere sau influențată de alți factori precum tradiția, structura socială, vechimea în muncă.

Unele țări impun prin legislație un salariu minim pe economie ca o încercare (discutabilă) de a preveni exploatarea angajaților cu salarii mici. În unele cazuri remunerația e stabilită prin negocieri colective duse de sindicate în numele angajaților.

Legea mai prevede, în unele țări, ca pe lângă plata în bani, să se acorde și tichete de masă, bonuri cu valoare, ce pot fi folosite pentru achiziționarea de produse alimentare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul remunerație provine din franceză rémunération, latină remuneratio, -onis.[1]: „răsplată”, „recompensă”.[2] Substantivul din latină:remuneratio, remunerationis este un derivat al verbului latin: remuneo, remunerare, care provine din latinescul munus, muneris: „cadou”, „gratificație”.[5]

Legislația privind salariille în România[modificare | modificare sursă]

Structura salariului și a contribuțiilor de asigurări și protecție socială în 2007

Salariul brut[modificare | modificare sursă]

Conform Codului Muncii, „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de muncă”. Procentul de salariu brut care revine salariatului se numeste salariu net, iar restul venitului se impparte in functie de legislatia in vigoare in urmatoarele categorii:

CAS[modificare | modificare sursă]

Contribuția pentru asigurări sociale de stat reprezintă venitul redirecționat către Casa de Pensii, aproximativ 10% din salariul brut, relativ la legislația de actualitate.

CASS[modificare | modificare sursă]

Contributia pentru asigurari sociale de sanatate reprezintă procentul care revine sistemului public centralizat de asigurări de sănătate român, aproximativ 6% din salariul brut, relativ la legislația de actualitate.

CASJ[modificare | modificare sursă]

Contributia de asigurari sociale impotriva riscului de somaj reprezintă procentul redirecționat către fondul de șomaj, aproximativ 1%.

Impozit pe venit[modificare | modificare sursă]

Impozitul pe venit reprezintă aproximativ 16% din salariul brut[necesită citare].

Greșeli de limbă[modificare | modificare sursă]

Uneori e scris și / sau pronunțat greșit ca renumerație, lucru caricaturizat prin ticul verbal al lui Pristanda, în piesa de teatru O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale: Famelie mare... renumerație după buget mică...[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  2. ^ a b G. Guțu, Dicționar latin - român
  3. ^ Jean Fourastié (1907 - 1990) a fost un economist francez, cunoscut mai ales prin faptul că a fost la originea expresiei „Treizeci glorioși”, care desemna perioada de prosperitate cunoscută de Franța și de cele mai multe state industrializate de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial până la primul șoc petrolier (1947 - 1973).
  4. ^ Pourquoi nous travaillons ? par J. Fourastié, Collect° Que sais-je ? N° 818, PUF Paris 1970.
  5. ^ a b Nouveau dictionnaire étymologique et historique (1977)
  6. ^ Sică Alexandrescu, Caiet de regie pentru „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, p.38.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
  • J. Fourastié, Pourquoi nous travaillons ? par... , Collect° Que sais-je ? N° 818, PUF Paris 1970.
  • Sică Alexandrescu, Caiet de regie pentru „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, Întocmit de ... și redactat în colaborare cu Radu Beligan, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953, 340 de pagini.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]