Sindromul burnout

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În psihologie, sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.

Termenul a fost introdus prin anii 70' de către psihologul Herbert Freudenberger, care în 1980 a publicat lucrarea Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it, în care descrie această tulburare.

Sindromul burnout se aseamănă cu depresia prin: tulburări de somn și de digestie, senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și că viața profesională invadează viața privată.

Manifestare[modificare | modificare sursă]

În lucrarea sa, “Iesirea din depresie – medicamente sau psihoterapie”, Dominique Barbier descrie mai multe etape în evoluția acestui sindrom:

  • entuziasmul ideal: specific începătorului care nutrește speranțe în cariera sa;
  • stagnarea ineficientă: individul simte că nu este recompensat corespunzător muncii depuse;
  • sentimentul de frustrare: apar tulburări fizice (cefalee, migrenă, tulburări gastro-intestinale) și emoționale (anxietate, depresie);
  • apatie, dezamăgire și reacția de apărare: individul se simte tot mai frustrat, dar nu poate renunța la locul de muncă din motive economice, ceea ce conduce la crearea unei imagini negative despre propria persoană.

Tratament[modificare | modificare sursă]

Având în vedere multitudinea și complexitatea cauzelor și manifestărilor, sindromul burnout nu este simplu de tratat deci se impune în primul rând urmarea unei psihoterapii sub îndrumarea medicului specialist.

Conducerea firmei, companiei trebuie să distribuie în mod judicios responsabilitățile angajaților, astfel încât aceștia să fie motivați, să aibă o muncă variată și să se reducă plictiseala, monotonia.

De asemenea, un rol important în dețin grupurile sociale care previn izolara individului și ajută la socializarea acestuia.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]