Reglementare bancară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Reglementarea bancară este o formă de reglementare guvernamentală care impune băncilor anumite cerințe, restricții și orientări menite să creeze transparență a pieței între instituțiile bancare și persoanele și corporațiile cu care aceștia desfășoară activități, printre altele. Ca o reglementare care se concentrează pe principalii actori de pe piețele financiare, aceasta constituie una dintre cele trei componente ale dreptului financiar, celelalte două fiind jurisprudența și practicile de piață autoreglementate.[1]

Având în vedere interconectarea industriei bancare și dependența de economia națională (și globală) asupra băncilor, este important ca agențiile de reglementare să mențină controlul asupra practicilor standardizate ale acestor instituții. Susținătorii unei astfel de reglementări își bazează adesea argumentele pe noțiunea "prea mare pentru a eșua". Aceasta consideră că multe instituții financiare (în special băncile de investiții cu un braț comercial) dețin prea mult control asupra economiei, fără a avea consecințe enorme. Aceasta este premisa pentru salvarea guvernului, în care asistența financiară guvernamentală este acordată băncilor sau altor instituții financiare care par a fi în pragul colapsului.

Obiective[modificare | modificare sursă]

Obiectivele reglementării bancare, precum și accentul, variază între jurisdicții. Obiectivele cele mai comune sunt:

  • prudential - pentru a reduce nivelul de risc la care sunt expuși creditorii băncii (adică pentru a proteja deponenții)[2]
  • reducerea riscului sistemic - pentru a reduce riscul de întrerupere ca urmare a unor condiții de tranzacționare nefavorabile pentru băncile care cauzează falimente bancare multiple sau majore[3]
  • pentru a evita utilizarea abuzivă a băncilor - pentru a reduce riscul utilizării băncilor în scopuri criminale, de ex. spălării produselor infracțiunii
  • pentru a proteja confidențialitatea bancară
  • alocarea creditelor - pentru a direcționa creditele către sectoarele defavorizate
  • aceasta poate include și reguli privind tratarea echitabilă a clienților și responsabilitatea socială a întreprinderilor.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Joanna Benjamin, Financial Law (2007, Oxford University Press), 7
  2. ^ Federal Deposit Insurance Corporation. „Risk Management Manual of Exam Policies, Section 1.1”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Section 115, Dodd–Frank Wall Street Reform and Consumer Protection Act. „Pub. L. 111-203” (PDF). Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în .