Sari la conținut

Radu Aldulescu (muzician)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dezambiguizare Acest articol este despre un muzician. Pentru scriitor vezi Radu Aldulescu.
Radu Aldulescu (muzician)
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Ilfov, România Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani) Modificați la Wikidata
Nisa, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie România
 Italia Modificați la Wikidata
Ocupațievioloncelist[*]​
profesor de muzică[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană
limba română Modificați la Wikidata
Activitate
Instrument(e)violoncel  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul național „Steaua României”  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Radu Aldulescu (n. , Ilfov, România – d. , Nisa, Franța) a fost un violoncelist originar din România.[1]

Date biografice

[modificare | modificare sursă]

Familie

[modificare | modificare sursă]

Străbunicul său a fost naistul Angheluș Dinicu (1838-1905),[2] autorul piesei "Ciocârlia", iar bunica - Maria Dinicu - una din cele patru fiice ale lui Angheluș Dinicu, a fost căsătorită cu compozitorul și flautistul mehedințean Petre Elinescu (1869-1947). Bunica Maria și bunicul Petre Elinescu au avut trei fete: Eugenia Elinescu (profesoară de canto la Școala de Muzică nr. 1 (Liceul "Dinu Lipatti") apoi la Conservatorul din București), Elena (căsătorită Fetcu) și Natalia, căsătorită Aldulescu - mama muzicianului Radu Aldulescu. Acesta a fost căsătorit cu Galina (Galia) și au avut o fată, pe Rodica Aldulescu, plecată în 1971 din țară, pentru reîntregirea familiei (Radu și Galia Aldulescu se stabiliseră încă din 1969 în străinătate), acum Rodica locuind la Paris și este căsătorită cu un operator de televiziune.

Educație

[modificare | modificare sursă]

La 6 ani, Radu Aldulescu a început să studieze violoncelul cu unul din cei trei băieți ai lui Angheluș, cu Dimitrie Dinicu (1868-1936).

La vârsta de 12 ani, s-a înscris la Conservatorul Regal de Muzică (1934-1939).[3]

Carieră muzicală

[modificare | modificare sursă]

A debutat în anul 1930 în cadrul unui recital susținut pe scena Teatrului de Stat din Oradea, iar în 1941 cu Orchestra Radiodifuziunii din București.[4] A cântat ca prim violoncelist în orchestra Operei române. A interpretat ca solist sub bagheta Maestrului Ionel Perlea la Iasi în perioada anilor 1950. Între 1950 și 1964 a fost solist al Filarmonicii din București. A fost membru al unui trio împreună cu violonistul Ștefan Gheorghiu și pianistul Valentin Gheorghiu.[5]

A studiat, printre alții, cu Gaspar Cassadó, cãruia i-a fost asistent 3 ani la Santiago de Compostella (Spania).[6]

În 1969 a plecat definitiv din România și s-a stabilit în Italia,[2] unde, în 1972, a creat formația camerală „Trio d’Archi di Roma” împreună cu violonistul Salvatore Accardo și violistul Luigi Alberto Bianchi.[7]

A predat la Academia de Muzică din Roma, la Conservatorul european din Paris, a fost profesor la conservatoarele din Maastricht, Basel și la catedra de violoncel și muzică de cameră la IMMA (Menuhin Academy) pânã la sfârșitul vieții.[8] I-au fost studenți, printre alții, Lluis Claret (Spania) Roberto Trainini, Luigi Piovano (Italia), Paulo Gaio Lima, Ulf Tischbirck, Gemma Serpenti, Mariet van Dijk, Șerban Nichifor, Marin Cazacu.

Între anii 1984 și 2005 a fost Directorul cursurilor de interpretare la Festivalul de la Torroella de Montgri (Spania/Catalonia).

A fost invitat la festivalele internaționale de muzică de la Berlin, Roma, Barcelona, Praga, Salzburg, Hanovra, Granada, Copenhaga, Gstaad, Menton, Spoleto, Taormina, Santander, Las Palmas de Gran Canaria, San Salvador etc.

Activitatea de solist a fost completată cu participări regulate la concerte de muzică de cameră împreună cu Sir Yehudi Menuhin, R. Ricci, Sandor Vegh, W. Schneiderhan, Alberto Lysy, Salvatore Accardo, Bruno Giuranna, Mstislav Rostropovici, Enrico Mainardi, Yo Yo Ma, Franco Petracchi, Jean-Pierre Rampal, Carlo Zecchi.

A predat cursuri de interpretare (master class) la Roma, Berlin, Paris, Geneva, Buenos Aires, Nantes, Weimar, Freiburg, Prussia Cove-Cornwell, Santiago de Compostella, Granada, Bilbao, Riva del Garda, Assisi, Taormina, alături de mari interpreți și pedagogi ca Henryk Szering, Gaspar Cassado, Enrico Mainardi, Andres Segovia, Nikita Magaloff.

A fãcut parte din juriile concursurilor internaționale de violoncel, a cântat sub bagheta unor mari șefi de orchestră, precum Leonard Bernstein, Zubin Mehta, Paul Klecki, H. S. Isersstaedt, Kiril Kondrashin, A. Fistulari, Jesus Lopez Cobos, Kurt Masur, Charles Dutoit, André Cluytens.

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]
  • titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (28 aprilie 1951)[9]
  • Ordinul Muncii clasa a II-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[10]
  • Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (12 septembrie 1968) „cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Filarmonicii «George Enescu» din București, [...] pentru activitate îndelungată și merite deosebite în activitatea muzicală”[11]

A obținut premii la concursurile organizate la Geneva în 1946, la Praga în 1950 și la Berlin în 1951.[12]

În 1972, Președintele și Guvernul Republicii italiene i-au conferit titlul de Cavaliere Ufficiale dell'Ordine al Merito della Republica Italiana.[4]

I-au fost decernate concomitent premiile Saggitario d'Oro, Gonfalone d'Oro și a fost numit membru al Academiei Tiberina - Roma si al Academiei Filarmonice din Bologna. Printre alte realizări, se numără Premiul pentru cel mai bun violoncelist al anului, acordat de The Harriet Cohen International Music Award în 1967.[12]

În 2001, i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa de către Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din București.

Lui Radu Aldulescu i s-a acordat Ordinul național „Steaua României”, în grad de Mare Ofițer, pe 1 decembrie 2000.[13]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Țarălungă, Ecaterina (). Enciclopedia identității românești. Litera Internațional. p. 14. 
  2. ^ a b Băileșteanu, Fănuș (). Personalități culturale românești din străinătate. România Press. p. 13. 
  3. ^ Victor Eskenasy. „La dispariția violoncelistului Radu Aldulescu”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  4. ^ a b „Violoncelistul Radu Aldulescu”. Radio România Muzical. Accesat în . 
  5. ^ „O personalitate pe zi: violoncelistul Radu Aldulescu”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Holland, Bernard (), „MUSIC: DEBUTS IN REVIEW; RADU ALDULESCU, CELLIST, INTRODUCED TO NEW YORK”, The New York Times (în engleză), ISSN 0362-4331, accesat în  
  7. ^ Eldercrock (). „Celebrated musicians' concert tours of Southern Africa 1953 -1978: Radu Aldulescu, Rumanian Cellist”. Celebrated musicians' concert tours of Southern Africa 1953 -1978. Accesat în . 
  8. ^ Times, Epoch. „Marele violoncelist Radu Aldulescu a incetat din viata | Epoch Times România”. epochtimes-romania.com. Accesat în . 
  9. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 88 din 28 aprilie 1951 privind acordarea titlului de Artist al Poporului din Republica Populară Română; Artist Emerit al Republicii Populare Române; Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Populare Române, anul III, nr. 50, duminică 29 aprilie 1951, pp. 561–562.
  10. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 134.
  11. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 796 din 12 septembrie 1968 privind conferirea ordinului și medaliei „Meritul Cultural“ unor membri ai colectivului artistic al Filarmonicii „George Enescu“ din București, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 126, Partea I, miercuri 25 septembrie 1968, pp. 1176–1177.
  12. ^ a b Eskenasy, Victor (), „În amintirea lui Radu Aldulescu, un mare senior al violoncelului”, Radio Europa Liberă, accesat în  
  13. ^ „DECRET nr.564 din 1 decembrie 2000 privind conferirea ordinelor naționale Steaua României, Serviciul Credincios și Pentru Merit”. www.cdep.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Radu_Aldulescu_(muzician)&oldid=17125575