Portal:Sistemul solar
Sistemul solar
Sistemul Solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.
În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.
Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.
Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri.
Articole selectate
Formarea și evoluția sistemului solar este estimată că ar fi început acum 4,55 - 4,56 miliarde ani în urmă, prin colapsul gravitațional al unei mici părți dintr-un uriaș nor molecular. Cea mai mare parte din materia apărută în urma colapsului s-a adunat în centru, formând Soarele, în timp ce restul materiei s-a aplatizat sub forma unui disc protoplanetar din care s-au format planetele, sateliții, asteroizii și alte mici corpuri cerești din Sistemul Solar.
Acest model larg acceptat de apariție , cunoscut sub numele de ipoteza nebulară, a fost dezvoltat pentru prima oară în secolul al XVIII-lea de Emanuel Swedenborg, Immanuel Kant și Pierre-Simon Laplace. Dezvoltarea ulterioară a acestui concept a interacționat cu o varietate de discipline științifice, inclusiv astronomie, fizica, geologie și planetologie. Începând cu epoca cuceririi spațiului cosmic din anii 1950 și odată cu descoperirea planetelor extrasolare în anii 1990, ambele modele au fost contestate și reformulate astfel încât să se țină seama de noile observații.
Biografie selectată
Johann Gottfried Galle (n. 9 iunie 1812, Radis - d. 10 iulie 1910, Potsdam) a fost un astronom german. Galle a studiat la Universitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentul Heinrich Louis d'Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauză planeta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele lui Urbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.
Din 1835 și până în 1851, Galle a lucrat la Observatorul din Berlin ca adjunct al directorului Johann Franz Encke. În 1851 a devenit profesor de astronomie și director al Observatorului Breslau (acum în Wrocław, Polonia). Galle a ocupat funcția de director până în 1897.
În septembrie 1846, Galle a primit de la Urbain Le Verrier, directorul Observatorului din Paris, calculele acestuia privind poziția probabilă a unei noi planete. În termen de o oră de la începerea căutărilor, Galle și colegul său Heinrich d'Arrest (1822-1875) au descoperit astrul Neptun la mai puțin de 1° față de poziția calculată de Le Verrier.
Johann Gottfried Galle a a studiat Inelele lui Saturn și a fost primul care a descoperit inelul C (așa-numitul inel Crêpe), un inel interior din jurul Saturnului, în anul 1838. Galle a sugerat și o metodă, dovedită ulterior corectă, de măsurare a scalei sistemului solar prin observarea paralaxei asteroizilor. El a aplicat această metodă pentru prima dată la asteroidul Flora, în 1873.
De-a lungul carierei sale el a studiat cometele, iar în 1894 (cu ajutorul fiului său, Andreas Galle) a publicat o listă cu 414 comete.
Categorii
Sistemul solar liste
Lucruri pe care le poți face
Articole care trebuie urgent îmbunătățite:
Știați că...
Prima sondă spațială care a vizitat planeta Mercur este Mariner 10? Această sondă a fost produsă de NASA (1974-1975). Sonda a folosit gravitația lui Venus pentru a-și ajusta viteza orbitală (pentru a încetini în acest caz) cu scopul unei manevre reușite în jurul lui Mercur. Mariner 10 a fost prima sondă spațială care a folosit acest efect de "praștie gravitațională"(folosirea gravitației diferitelor planete pentru a accelera sau încetini o sondă spațială) și de asemenea prima sondă care a vizitat mai multe planete. Mariner ne-a oferit primele imagini de aproape cu suprafața lui Mercur,acoperită in abundență de cratere de impact dar și alte caracteristici geologice cum ar fi povârnișuri abrupte care au fost explicate prin efectul de micire al planetei ca urmare a răcirii miezului de fier.
Imagine selectată - schimbă imaginea
Venus tranzitează Soarele, așa cum se vede de pe Pământ; următorul tranzit va avea loc în 2117. Imagine realizată de satelitul Hinode, 2012.
Asociația Wikimedia
|
Pagina principală | Bun venit | Căutare | Manual de stil | Comunitate | Ajutor | Contact Căutare · Index · Cuprins · Categorii · Articole · Fișiere · Formate · Utilizatori · MediaWiki · Wikipedia · Pagini de Ajutor · Portaluri · Proiecte · Întreținere · Servicii · Unelte · Distincții
|