Pogănești, Hîncești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pogănești
—  Sat-reședință  —
Pogănești se află în Hîncești
Pogănești
Pogănești
Pogănești (Hîncești)
Satul pe harta Republicii Moldova
Pogănești se află în Hîncești
Pogănești
Pogănești
Pogănești (Hîncești)
Satul pe harta raionului Hîncești
Coordonate: Coordonate: 46°41′54″N 28°14′1″E / 46.69833°N 28.23361°E / 46.69833; 28.2336146°41′54″N 28°14′1″E / 46.69833°N 28.23361°E / 46.69833; 28.23361

Țară Republica Moldova Republica Moldova
Raion Hîncești
Comună Comuna Pogănești, Hîncești
Prima atestare 5 decembrie 1625

Guvernare
 - Primar Vitalie Rachitanu Partidul Democrat 2015 (din partea Partidul Democrat)

Suprafață
 - Total 12 km²
Altitudine 52 m.d.m.

Populație
 - Total 1700 locuitori

Cod poștal MD-3445[1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Pogănești este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Hîncești, Republica Moldova.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Satul Pogănești este situat pe prima și a doua terasă a părții stângi a văii râului Prut la granița dintre podișul Moldovei Centrale și cîmpia Moldovei de Sud, are ca vecini următoarele unități administrative: la nord satul Cioara, la nord și nord-est satul Mingir, la est și sud-est satul Voinescu toate din raionul Hâncești, iar la sud moșia satului se învecinează cu moșia satului Sărata-Răzeși din raionul Leova. La vest râul Prut desparte moșiile satelor Pogănești din Republica Moldova și Pogănești din comuna Stănilești județul Vaslui România.

Distanța dintre Pogănești și cele mai apropiate centre este de 60 km pînă la centrul raional Hîncești, 100 km până la capitala țării Chișinău. Legătura se face pe drumul petruit Pogănești – Leușeni care are stringentă nevoie de reparație. Cea mai apropiată stație de cale ferată este stația Iargora din raionul Leova care se află la o distanță de aproximativ 50 km.

Moșia satului Pogănești constituie 2041 ha dintre care terenuri agricole 1267.56 ha (arabile 1267.63 ha, multianuale 191,93 ha).

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele de localități, însuși toponimia nu sunt de loc întâmplătoare, ele fiind generate de anumite cauze. Cât privește numele de Pogănești încă nu s-a ajuns la o unică versiune. Versiuni sunt mai multe. Una dintre ele ar fi că denumirea ar proveni de la numele întemeetorului satului, cu toate că diferite izvoare indică diferiți întemeetori. Reeșind din aceasta, conform uneia din versiuni ar fi, că denumirea satului Pogănești ar fi provenit de la un oarecare Pogan, iar după spusele bătrânilor, denumirea ar putea proveni de la numele boierului Pogănescu.

O teorie aparte ar fi și aceea că denumirea provine și de la unitatea de măsură „pogon” (o jumătate de hectar care putea fi arată cu boii în decurs de o singură zi). Pare a fi o teorie destul de credibilă deoarece această unitate de măsură era folosită de români pretutindeni și de aceia cred că numele de Pogănești este întâlnit nu numai în Republica Moldova, dar și în România în județele Hunedoara, Timiș și Vaslui. În afară de satul Pogănești în județul Vaslui mai există și satul Pogonești din comuna Ivești cu care satul Pogănești Republica Moldova deține strânse relații de prietenie. Delegațiile ambelor sate au făcut vizite reciproce. La stabilirea relațiilor de fraternitate a depus mari eforturi Valentina Butnaru președintele asociației „Limba Noastră cea Română”.

Nu este de neglijat și faptul că denumirea poate să provină și de la cuvântul grec „pogon” ceia ce înseamnă „barbă” „Pogăneștii aveau să fie menționați într-o dispută, în a doua jumătate a secolului XVIII obiectivul constituindul existența și localizarea satului Bărbești” - care acum este dispărut. De ce denumirea ar putea fi de origine greacă? Mult timp pe malul Prutului lângă Pogănești se afla un debarcader de unde barjele (șalupe) grecești se încărcau cu cereale care erau transportate apoi pe calea apelor spre sud în Grecia. Aceasta ne-o mărturisește și piatra funerară instalată la mormîntul unui marinar grec decedat în anul 1895 și înmormântat în cimitirul satului.

Ultima mențiune o face A.Eremia „Pogănești este un derivat toponimic cu sufixul-ești din antroponimul Pogan. Să se compare cu alte două sate din Moldova a căror etimologie, după cum mărturisesc documentele, sunt antroponimele Pogan și Pogănel. Pogănești pe Tutova unde a fost casa bătrînului Nicoară Pogan, și Pogonești pe Bîrlad, satul nepoților lui Pogănel”.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Anul întemeierii satului Pogănești ca și la multe alte sate din Republica Moldova nu se cunoaște cu precizie, dat fiind faptul că documente nu se păstrează, iar menționarea documentară a localităților a fost cu mult mai tîrzie decât înființarea lor.

Din mărturiile orale ale bătrânilor satului se spune că: inițial vatra satului Pogănești se afla pe unul din grindurile mai înalte ale șesului Prutului, dar „…conform legendei, o inundație catastrofală pe la 1560 a determinat locuitorii satului să se retragă pe înălțimile (terasele inferioare) din dreapta și stînga Văii rîului Prut”.

Dacă e să credem acestei legende astfel două sate pe ambele maluri ale acestui rîu, poartă același nume; Pogănești.

Cu toate acestea izvoarele menționează că Pogăneștii din Republica Moldova este atestat la 5 decembrie 1625. Deja în în 1801 s-a edificat în piatră la Pogănești biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Tot această sursă menționează că satul Pogănești a fost întemeiat de proprietara moșiei Maria De Roma din coloniștii aduși de ea pentru lucrări, însă în afară de aceasta aici mai existau și alți săteni așezați în localitate de pe la finele veacului XVIII.

Până la 1812, cînd Imperiul Rus a anexat Basarabia, formînd o nouă gubernie a sa, locuitorii acestor două sate gemene despărțite de rîul Prut, locuiau practic ca într-un sat. Căsătoriile dintre fetele și flăcăii din ambele sate erau ceva obișnuit. Relațiile de rudenie erau foarte strînse, aceste relații au fost din nou înviorate după anul 1990, cînd pogăneștenii din stânga Prutului au început a avea acces liber la trecerea în partea dreaptă a râului. Familiile Mihu, Huțanu, Cazacu, Țacu, Brănici și astăzi au rude de gradul I și II în Pogăneștii din dreapta Prutului. După 1812 aceste relații s-au rupt. „Oștirile ruse au fost dislocate pe întreg teritoriul Basarabiei. În satul Pogănești și în satele vecine la 1821 a fost dislocată compania de mușchetari a regimentului Kamceatka, sub comanda căpitanului Briuhanov, care lua de la pogăneșteni fără vreo sancțiune și plată caii. De asemenea căpitanul nu plătea nici pentru produsele alimentare luate de la țărani. Dacă țăranii refuzau să dea căpitanului recipisă precum că a plătit bani pentru produse, în sat era adusă toată compania și în fiecare casă erau cazați câte 6-7 soldați. În afară de aceasta , locuitorii trebuiau să-i aducă lui câte patru căruțe cu iarbă.

Țăranii din Pogănești au scris despre aceasta ispravnicului de zemstvă din Bender. La indicația lui I.N.Inzov s-a cercetat cazul, unde 10 țărani au fost puși sub jurământ să declare că ceia ce este scris în jalobă este adevărat. În rezultatul cercetării generalul M.F.Orlov la impus pe căpitanul Briuhanov să satisfacă cerințele țăranilor pogăneșteni”. (traducerea prescurtată aparține subsemnatului)

Cu toată ocupația, satul Pogănești continua să se dezvolte, să se mărească. Astfel Zamfir Arbore în dicționarul geografic al Basarabiei menționa, că „la începutul anului 1904 deja la Pogăneștii din comuna Mingir județul Ismail erau 103 case, avea o populație de 792 suflete care aveau 52 cai, 287 vite cornute mari”, iar la 1922 erau „172 locuințe, 637 suflete dintre care 309 bărbați și 328 femei, exista școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie”.

Datorită faptului că pe malul Prutului lângă Pogănești se afla un debarcader, satul devenise un centru de depozitare a cerealelor. În partea de sus a satului lângă gospodaria lui Leon Pascaru un comerciant evreu, pe nume Lupu, avea un depozit de cereale cu două nivele(astăzi nu s-a păstrat) unde în timpul iernii depozita cerealele aduse-cumpărate de la țăranii din sat, cât și la cei din satele din împrejurimi-Cărpineni, Horjești, Mingir, Voinescu etc. Toamna târziu la debarcader ancorau 2-3 barge(șlepuri), primăvara erau încărcate cu cereale și când nivelul apei în Prut se ridica ele își luau calea spre țările Europei de Sud.

În perioada 1812-1918, cu excepția perioadei 1856-1878, care conform Tratatului de pace de la Paris din 1856, când județele din sudul Basarabiei-Cahul, Bolgrad și Ismail (Pogăneștii în această perioadă făcea parte din județil Cahul) au fost trecute sub garanția marilor puteri europene, iar la 1878 în rezultatul războiului ruso-turc județele din sudul Basarabiei sunt iarăși reocupate de Imperiul Rus conform Tratatului de pace de la Berlin (1878), satul Pogănești a avut și de suferit. Datorită politicii de colonizare a noilor ținuturi, din moșia pogăneșteană au fost rupte 4000 desetine de pământ și date celor 49 coloniști germani aduși în regiune, care au format colonia Marienfeld, românii numeau colonia Regina Maria, care și astăzi se păstrează sub forma unui cătun mic în valea râului Lăpușnița. „Inițial coloniștii germani și-au ales loc pentru sat la „Dumul Mingirului” un toponim de pe moșia Pogănești, dar negăsind apă potabilă ei și au mutat colonia în valea Lăpușniței. Aceste pământuri așa și nu au mai fost întoarse înapoi satului, chiar dacă în 1945 autoritățile sovietice au întors satului 404 hectare de teren, restul suprafeței prin decizia autorităților supreme au fost împărțite satelor Mingir, Voinescu, Cioara și Cărpineni”.

După revoluția bolșevică din 1917 Basarabia de la 27 martie 1918 în rezultatul Marii Uniri este iarăși parte a României. Perioada aceasta se termină în 1940 când în rezultatul pactului Molotov-Ribentrop Basarabia iarăși este ocupată de URSS. În acelaș an, 1940, au fost „ridicați” și deportați pentru politică Costea Portomeanu care cumpăraseră puțin mai înainte pământ și o parte din balta satului Pogănești și Ion Pătrașcu, ambii gospodari de frunte ai satului, care așa și nu sau mai întors în sat.

Perioada celui de-al doilea război mondial este deosebită pentru satul Pogănești. Aici este cazul să menționăm că în această perioadă în sat au fost dislocați o companie germană de infanterie; „la noi acasă ședeau 4 soldați nemți care adesea mă trimeteau în sat după lapte sau ouă, dar niciodată nu m-au trimis fără bani, iar unul dintre ei aștepta cu o cana în mână, până când mama mulgea vaca și cerea lapte proaspăt. Pentru serviciile care le făceam lor, fiind mic 6-7 ani, ei îmi dădeau bomboane sau alte dulciuri”.

Operația militară Iași-Chișinău sa încheiat în partea sudică a satului în pădurea Bizinic și pe șesul Prutului, (acolo unde în 1711 a avut loc bătălia de la Stănilești în războiul ruso-turc, soldată cu înfrângerea oștirilor aliate moldo-ruse ale țarului Rusiei Petru cel Mare și Domnitorului moldovean Dmitrie Cantemir). În rezultatul operației Iasi-Chisinau, (povestesc femeile bătrâne), șesul era plin cu mii și mii de cadavre ale soldaților germani și nu numai. După ce cadavrele soldaților sovietici au fost „culese” și duse în mormintele frățești din Cărpineni. Călmățui și Mingir, femeile erau scoase să îngroape morții. Lângă fiecare cadavru săpau un șanț de 50–60 cm adâncime, răsturnau cadavrul în șanț și îl acopereau cu pământ. De ce femeile? După trecerea frontului spre est (1941) tinerii care aveau 18 ani și mai mult au fost înrolați în Armata Română, iar în 1944 după trecerea frontului spre vest cei care trecuseră de 18 ani au fost înrolați în Armata Sovietică.

Foamea „organizată” din anul 1946-47 au redus simțitor numărul locuitorilor satului Pogănești. Întradevăr în această perioadă au fost condiții climaterice destul de aride dar e știut și faptul, că românii trăiesc nu numai cu ziua de azi, dar tot timpul își fac rezerve și pentru viitor. Ceia ce sa întâmplat în 1946-47 se mai datorează și „activizmului” unor „activiști locali” care au „măturat” podurile consătenilor numai ca să fie pe plac autorităților.

După 1947 se începe procesul „benevol” al colectivizării. Aceia care nu voiau „benevol” să între cu averea sa în colhoz erau supuși represiunilor. Ultimul care a întrat în colhoz a fost Sîrghi Huțu. În arhiva raionului Hâncești se păstrează procesul verbal al adunării colhoznicilor din satul Pogănești de la 1949 privitor la „edinolicnicul” Sîrghi Huțu. În hotărârea adunării se spune că cetățeanului Huțu i se interzice să-și pască vitele pe imașul satului.

În 1949 un nou val de represii se abate asupra satului Pogănești, cît și a întregii Basarabii. În lista neagră au fost incluși gospodarii satului Oboroceanu Ion, Ionescu Mărioara și Țenu Nicolae. La primul și ultimul în turmele lor se numărau în jurul la cîte o sută de oi, iar Mărioara Ionescu era proprietara unei crâșme și a unui pod plutitor peste râul Prut. Satele din împrejurimi îl cunoșteau ca „Podul lui Ioneasca”. Oboroceanu Ion „întâmplător” a scăpat de deportare, Țenu Nicolae a fost deportat în Siberia de unde s-a reântors în anul 1957, iar Ionescu Mărioara a scăpat de deportare anticipând evenimentele. Înainte de represii, ea a legat podul de malul drept al Prutului, având o înțelegere în prealabil cu cumătrul său din Pogănești România, Ștefan Bălan, ca ultimul în caz de este întrebat să spună că podul îi aparține. Când a fost întrebată de noile autorități de pod și crâșmă, ea a declarat că nu este stăpâna lor, iar crâșma este arendată de Ștefan Bălan și ea este angajată să muncească în crâșmă. În felul acesta ea a scăpat de deportare.

În afară de gospodarii menționați mai sus, până la 1949 dar și după aceia în Pogănești erau foarte mulți gospodari care mai mult sau mai puțin se ocupau cu un fel de activitate economică. Astfel Mitiu Mihu, Simion Mihu, Nicu Brănici, Andrei Munteanu, Marin Țacu, Gheorghe Cazacu erau cunoscuți nu numai la Pogănești, dar și la Huși, și în satele vecine ca grădinari (legumicultori) iscusiți, iar Ion Mitan, Matei Turculeț nu-și puteau inchipui viața fără pescuit, vindeau pește în toate satele vecine de pe valea Lăpușniței. Cu părere de rău urmașii lor în virtutea unor împrejurări, îngrădirea Prutului cu sârmă ghimpată, asanarea bălților, au uitat de aceste meserii.

În 1949 primul colhoz totuși a fost organizat în sat, care a primit numele de „V.Ciapaiev” iar la conducerea lui a fost pus Alrxandru Ivanovici Gudov, unul din cei 25 mii de muncitori aduși din Rusia. Se pune retorica întrebare: Ce putea face în agricultură un muncitor fără studii, luat de la strung? Cu toate acestea bătrânii satului își amintesc de Gudov, ca de un om de o rară bunătate. În anul 1953 colhozul din Pogănești „V.Ciapaev” a fost comasat cu colhozul „Molodaia Gvardia” din satul Cioara astfel formând o singură gospodărie agricolă cu numele de „A.Jdanov” care a funcționat pînă în 1981, când în sat sa format IAS „Pruteni” condusă de agronomul Ion Negru. Această gospodărie era practic o verigă din lanțul gospodăriilor sub egida asociației „Moldvinprom” din Hâncești. În 1995 datorită neânțelegerii dintre conducerea IAS „Pruteni” și tractoriști conducerea este preluată de agronomul Ion Horomneac, care foarte curând, datorită stării de sănătate a fost nevoit să abandoneze conducerea IAS „Pruteni”, la conducere venind mecanicul Iurie Agachi. Datorită acestor fluctuații în conducerea gospodăriei, această gospodărie nu a existat mult. La 1995, 78 de deținători de cote din Pogănești iese din componența ei și formează gospodării țărănești de sinestătătoare. Acest caz a pus începutul desființării gospodăriei agricole „Pruteni”. La 1997 IAS „Pruteni” datorită conducerii dezastruoase a conducerii (muncitorii nu primeau salariu cu anii, iar producția căpătată se „evapora” și nimeni nu știa ce este cu ea, plus la aceasta, patrimoniul gospodăriei era vândut la stânga și la dreapta, iar banii nu mai ajungeau în casieria gospodăriei) se desființează complet. Apar trei noi formațiuni agricole: SRL „Aligotram” sub conducerea lui Iurie Agachi, CAP „MolvilaTURP” sub conducerea agronomului Nicolae Suru și CAP „Delnița” în frunte cu Ion Negru (Munteanu). După doi ani de existență ultimele două se autodisființează, iar „Aligotram”-ul mai viețuiește încă un an. Din acest an toți deținătorii de cote și-au format gospodării țărănești. În 2005 la Pogănești este creată stația de mașini și tractoare, în baza căreia se formează CAP „Marpogagro” în frunte cu agronomul Victor Horomneac. Gospodării puternice și de perspectivă la 2008 sunt GȚ „JIA-Juc”- conducător Vasile Juc, „IPA-Ionescu”-conducător Petru Ionescu, „DRIG-Munteanu”- conducător Ion Munteanu. Restul agenților economici I.I.”Agache- Mihail”, I.I „Juc-Ala”, I.I „Țenu-Tesla” se ocupă cu comerțul și numai I.I „Cîrjan-Tamara” se ocupă cu comerțul și achiziția de produse agricole.

Odată cu înființarea colhozului(1949) în Pogănești a fost creată și primăria Pogănești, care a fost desființată în 1957, satul Pogănești devenind pendinte de comuna Cioara. La 16 august 1981 primăria Pogănești este reactivată din nou și activează până la 1999 când în Republica Moldova are loc reforma administrativă; sau creat județele și primăriile mici au fost comasate cu alte primării. Satul Pogănești din nou a devenit pendinte de primăria Cioara. Odată cu schimbarea conducerii de vârf în Moldova, se face o nouă reîmpărțire administrativă, sunt lichidate județele și apar raioanele din nou, ca rezultat în 2003 primăria Pogănești este reactivată și la moment comuna Pogănești are două sate Pogănești și satul Marchet.

Este necesar de a menționa și alte evenimente care au avut loc în istoria recentă a satului. În 1964 decedează parohul bisericii din sat, Titu, care a fost înmormântat în cimitirul satului. În locul lui a fost numit alt preot, care datorită unor localnici a fost nevoit să părăsească satul fiind învinuit că ar fi comunist. Autorităților atât și le trebuia; au închis biserica pentru o lungă perioadă de timp. Totuși grație locuitorilor satului și conducerii de pe loc lăcașul nu a fost transformat în depozit, grajd sau club ca în alte parți, ci sa menținut sub lăcată, și datorită preotului Tudor Lupanciuc biserica din Pogănești a fost redeschisă în 1991.

Un eveniment care nu trebuie trecut cu vederea este și faptul că după instalarea Puterii Sovietice în 1944, cetățenii satului încă mai aveau dreptul de a lua apă din râul Prut și pentru ei sâmbăta și duminica li se permitea să se scalde în râu într-un loc anumit numit „la vad”, care se afla în apropierea pichetului de grăniceri, astăzi clădirea gimnaziului din sat. Acest drept era permanent supravegheat de grăniceri. Dreptul acesta le-a fost luat sătenilor în 1960, când dea lungul graniței apar primele sârme gimpate.

În 1984 dea lungul Prutului și a întregii URSS este dat în exploatare un gard modern de sârmă ghimpată cu lacăte la porți și cu signalizare performantă (ca la pușcărie) și locuitorii satelor riverane râului Prut inclusiv și pogăneștenii puteau ajunge pe malul Prutului numai cu pașaportul și prin porțile unde erau postați grăniceri. La 1992 locuitorii satului Pogănești au fost primii în regiune care au început, fără voia nimănui, demolarea acestui gard, care dea lungul moșiei Pogănești a fost lichidat complet către 1994. După aceasta, inițiativa de demolare a gardului au preluat-o vecinii din Sărata-Răzeși și Tochile-Răducani raionul Leova și vecinii din satul Cioara. Astfel locuitorii satelor și-au căpătat dreptul de viacuri de a se plimba, munci sau a se odihni pe malul Prutului.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere demografic trebuie de menționat că creșterea naturală a populației este în scădere (nașterile minus decesele). La 1 Ianuarie 2008 populația era de 1700 suflete inclusiv 804 bărbați și 896 femei, 422 sub vârsta aptă de muncă (până la 16 ani), peste vârsta aptă de muncă 212.

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a satului Pogănești conform recensământului populației din 2004[2]:

Grup etnic Populație  % Procentaj
Băștinași declarați Moldoveni
Băștinași declarați Români
1409
39
96,37%
2,67%
Ruși 7 0,48%
Ucraineni 5 0,34%
Bulgari 1 0,07%
Alții 1 0,07%
Total 1462

Referințe[modificare | modificare sursă]