Peștera Pojarul Poliței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Peștera Pojarul Poliței
Generalități
Localizare comuna Gârda de Sus, județul Alba
Adâncime 23 m
Lungime 000 m
Altitudine 567 m.d.M.
Coordonate 46°29′0″N 22°48′0″E / 46.48333°N 22.80000°E / 46.48333; 22.80000
Descoperire 1929
Geologie Calcar
Număr de intrări 1
Observații Peșteră fosila

Peștera Pojarul Poliței este una din cele mai frumoase peșteri, fiind considerată ca având cele mai diverse speleoteme din carstul românesc. Este un adevărat muzeu natural, pe o lungime relativ mică alternând toată gama de speleoteme aranjate riguros, ca de mâna unui tipicar muzeograf.

Localizare[modificare | modificare sursă]

Deoarece este rezervație închisă total vizitării, e suficient să amintim că se află în Munții Bihorului, în comuna Gârda de Sus, nu departe de peștera Scărișoara.

Toponomie[modificare | modificare sursă]

Pojar, care pe lângă boala cunoscută din copilărie mai are și sensul de incendiu, căldură mare, aici are înțelesul de loc călduros, adică versantul sudic al unui deal sau munte expus soarelui unde temperatura este mai ridicată. Poliță este un raft, aici loc orizontal pe panta muntelui. Deci Peștera Pojarul Poliței este peștera situată pe locul drept de pe panta sudică a muntelui.

Istoric[modificare | modificare sursă]

1929 - Prima mențiune a peșterii este facută de R. Jeannel si E. G. Racoviță sub numele de "Peștera de la Pojarul Ghețarului".

1949 - Peștera a fost explorată de M. Serban, I. Viehmann si St. Rotarides.

1955 - A fost facută prima cartare de I. Viehmann, M. Bleahu si J. Dan.

1952 - Este declarată monument al naturii și închisă cu o poartă de fier.

1982 - Este schimbată poarta de catre Polaris Blaj ocazie cu care Viorel Roru Ludusan descoperă și explorează cea mai frumoasa galerie a peșterii ("Galeria Polaris"). Se recartează întreaga peșteră.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Pojarul Poliței este o peșteră fosilă[1] formată din galerii (dezvoltate pe diaclaze)[2] și din câteva săli, aparținând unui sistem de drenaj independent. Gura reprezintă un aven de prabușire format secundar.

Intrarea are o forma triunghiulară de 2,5 m lațime și 2 m înălțime. O verticală de 3 m duce într-un culoar puternic descendent. El este împărțit mai jos în două de o concrețiune verticală.

Se coboară prin stânga cu asigurare, căci în dreapta câțiva metri mai jos galeria se termină deasupra unei verticale de 10 m ce poate fi coborâtă numai cu coarda. Înaite era folosită o scară flexubilă de unde și numele de Sala Scării. Are 15 m lungime, e plină cu bolovani și trunchiuri de copaci căzuți de sus. Din ea la stânga, imediat sub locul în care se coboară, se deschide o fereastră ce duce în sectorul vestic, iar la capătul din dreapta începe galeria ce conduce la sectorul estic, cu galerii puternic ornamentate.

Sectorul vestic este constituit în principal din Sala Mare, la care se ajunge prin fereastra de acces din Sala Scării, după care se coboră o diferentă de nivel de 3 m în ramonaj, pe concrețiuni. Urmează o galerie strâmtă de 12 m, pâna în Sala Mare. Aici încep să apară concrețiunile specifice acestei parți a peșterii: cristale de calcit alb ce pe un fond de roșu, precum și formațiuni perlate de tipul coralite[3], cu broboane cu pedunculi lungi. Pe pereții sălii și în nișe se găsesc cristalictite, cristale de calcit arborescente, placi subțiri cu cristale de calcit dispuse în benzi (tipul denumit „furnir"), precum și formațiuni de montmilch [4]. cu microgururi.

Sala Mare are o lungime de 23 m, este orizontală, iar în cele două capete are nișe mai ridicate. Spre sud se află două galerii distincte ascendente. In capătul nordic apare o altă galerie ascendentă mai putin ornată, cu multe prabușiri și cu un aport masiv de argila roșie. În sfârșit, langă peretele estic, cel pe unde am ajuns în sală, se află o imensă formațiune stalagmitică cu diametrul de 6 m și înalțimea de 8 m, Capița, care izolează în spatele ei un culoar scurt și o cămăruță extrem de concreționată.

Sectorul estic începe din Sala Scării, unde în dreapta se află o parte coborâtă în care se adună apa sub forma unui lac periodic. Aici se urcă o diferentă de nivel de 10 metri pe un planșeu calcitic ce formează podeaua culoarului înalțat. Acesta este bogat concretionat cu coloane, stalagmite, draperii albe de montmilch intarit, cu peretii incrustati cu cristale fibe-rosii, cu clustete si diaclaze cu cristalictite[5] perlate. Este un fel de rezumat a tot ce vom întalni mai departe în peșteră.

Culoarul acesta este înalțat față de podeaua de rocă a peșterii caci imediat dincolo de el planșeul care l-a constituit este prabușit, făcând loc unei gropi de circa 8 m diametru și adâncă de 5 m, al cărui fund este ocupat de apă. Sala cu Gururi[6] contrastează în mod izbitor cu splendoarea dinainte, având pereții goi, sfârtecați de coroziune, podeaua plină de nămol și argilă moale. Dincolo de groapă se trece târas printr-o poartă de numai 0,80 m înălțime într-o sală lipsită de concrețiuni. Apoi, pe sub o arcadă de rocă cu perforații — semn al curgerii sub presiune de odinioara — se trece în Sala Alba, în care se revarsa o splendidă cascadă de montmilch, cizelată extrem de fin in microgururi. Este Patul Miresei. De un alb imaculat cu excepția unei dâre roșieteice în partea centrală, sugestiva pentru actul nupțial. În fața patului se află un mare bloc prabușit din tavan, asemanator unui animal înfundat în noroi, Cerberul. Pe sub arcada de stalactite de montmilch alb se trece într-o noua sală, care și ea are pe dreapta o scurgere de montmilch în cascadă, lungă de 8 m, fasonată și ea de microgururi și care se continuă pe podea cu montmilch cu gururi mai mari, de unde numele de Sala cu Bazine.

Câteva stalagmite perlate anuntă un nou aspect al peșterii. Domină clusteritele, concrețiuni sub formă de boabe de struguri, adunate în ciorchini. Galeria face apoi un cot brusc la stânga, unde podeaua dispare. Prăpastia, adânca de 5 m, se trece pe o bârnă de lemn proptită de peretele stâng. Galeria face un cot de 90° la dreapta și trecem acum în galerii cu pereții nuzi, foarte alterați, roșii, cu vine de calcit proeminente și cu cristalictite de talie mare, plasate în lungul fisurilor sau în zone cu aport de apa. Coborând usor, trecem în Galeria Excentritelor cu două cuiburi de concrețiuni excentrice.

La etajul superior orientat spre nord, se ajunge mergând pe un tobogan abrupt, puternic concreționat. Urcând pe numeroasele formațiuni existente ajungem într-o galerie situată la circa 20 m mai sus fată de galeria cu prapastie și care reprezintă de fapt prelungirea normală a acesteia la un nivel superior, formate pe aceeași diaclază.

Înaintând spre nord urcam pe langă o frumoasă placă albă de concrețiuni, spre partea cea mai bogat ornamentată a peșterii, cu nenumărate stalactite și stalagmite perlate, cu o placă „furnir" translucidă. Galeria se termină cu o porțiune descendentă cu montmilch, .

Ultima galerie descoperită, Galeria ,,Polaris" începe tot din apropierea de Sala Scării printr-o cățărare dificilă de 10 m. Este formată dintr-o sală lungă continuată cu un coridor din ce în ce mai îngust și sinuos. Aici poate fi vazut tot ce s-a descris pâna aici dar la superlativ. Trebuie menționate discurile imense[7] prinse de tavan sau perete, orizontale sau oblice încarcate cu cristale excentrice, buzdugane de cristale și ele crescute în toate direcțile sfidând gravitația și legile de cristalizare.

Pojarul Poliței este una dintre peșterile cele mai bogate în concrețiuni din Romania, în care însa nu numarul formațiunilor contează, ci varietatea lor. Se pot deosebi mai multe faciesuri de concreționare și ar fi interesant de studiat factorii care determină aceste variații. Peștera este interesantă și ca forme de sculptare, și ca geneză, probabil fiind rezultatul legării a unor goluri formate independent.

Condiții de vizitare[modificare | modificare sursă]

Peștera este închisă cu poartă metalică și nu poate fi vizitată.

Biologie[modificare | modificare sursă]

Sunt prezente multe elemente trogloxene (moluște, coleoptere), dar în parțile întunecate ale culoarelor abundă Pholeuon proserpinae glaciale.

Arheologie[modificare | modificare sursă]

Nu au fost făcute cercetări în acest domeniu în peșteră.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ este peștera sau acea parte a peșterii în care nu mai exista un curs de apa
  2. ^ Galerii formate prin dizolvarea calcarului în lungul fisurilor
  3. ^ Formațiuni asemanatoare coralilor
  4. ^ Montmilchul este o substanță complexă ce conține cristale microscopice de carbonați de calciu și 35-75% apă. Din partea solidă, 90% reprezintă calcitul, restul fiind alți carbonați de calciu mai rar cum ar fi lublinit, hidromagnezit, huntit, la care se adaugă ceva argilă și materie organică. Studiile chimice detaliate au evidențiat in jur de 16 substanțe ce intră în compoziția montmilchului, dar geneza acestei substanțe rămâne încă necunoscută. Unii autori cred ca montmilchul se formează direct, prin precipitare, alții cred că este un produs de dezintegrare, de alterare a calcitului. Alte ipoteze prezintă ideea că bacteriile joacă un rol important în formarea montmilchului
  5. ^ Cristalictitele sunt speleotemele cele mai admirate de speologi, din cauza formelor ciudate și a raritații lor. Ele se prezintă sub forma de cristale albe, translucide până la transparente, de forme foarte variate, de obicei ca baghete alungite, dar îndoite și răsucite, în mod aproape neverosimil. Unele sunt foarte subțiri, aproape filiforme, în mod obișnuit au însa diametre de l —3 cm. Adesea apar și mase compacte de calcit cristalin sau cristale dispuse în rozetă sau în mănunchiuri ce sugereaza o crizantema. Semnificativ este faptul ca baghetele cresc arareori în jos, și cel mai adesea în sus sau lateral, antigravitațional, ceea ce arată clar ca sunt rezultatul unei curgeri capilare
  6. ^ Gururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme
  7. ^ Denumite și palete, sunt considerate printre speleotemele cele mai enigmatice. Ele se prezintă ca discuri, de la 50 cm la 2 m diametru, groase de 12—20 cm, ce stau agățate de tavanul golurilor subterane fiind prinse cu un picioruș de câțiva cm diametru. Ar putea astfel să pară ca niște ciuperci, dar pălăria este perfect plană iar piciorul este plasat asimetric, într-o parte. Discul merge paralel cu tavanul, orizontal, în sus sau în jos, la o distanță de cîțiva decimetri de el. Cele mai ciudate sunt discurile orientate în sus, fiind astfel în mod clar o formațiune antigravitațională. De multe ori, de marginile discurilor atârnă stalactite. Tăiate transversal discurile prezintă o structură foarte particulară și anume ele se dovedesc a fi constituite din doua placi paralele, separate de un spatiu foarte îngust, submilimetric. În el circulă apă capilară ce avansează radiar până la marginea formațiunii unde, ieșind afară, determină depuneri de calcit. Formațiunea crește astfel radiar, fapt vizibil la discurile ce nu sunt acoperite de încrustații și pe care se observă benzi concentrice de culori diferite ce indică modul de crestere. Desigur, explicația nu este suficientă deoarece nu s-a găsit încă motivul ce face ca discurile să crească rotunde, nici cum se face alimentația prin pedunculul de inserție și nici de ce ele se dezvoltă relativ paralele cu tavanul și distantat de acesta. Fără îndoialâ însă că studiile de detaliu ce vor fi efectuate în viitor vor lamuri și aceste mistere. Această formațiune cumulează caracteristicile organismului viu. Se naște(apare), se hranește, crește (are grijă să nu se lipească de tavan sau pereți) și moare. Mai trebuie descoperit modul de reproducere.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcian Bleahu, 1976, Peșteri din Romania
  • T. Orghidan, Ștefan Negrea, Peșteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, București, 1984
  • Clubul de Speologie Polaris Blaj - Arhiva
  • Marcian Bleahu - Cuceritorii intunericului - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1976
  • Marcian Bleahu, Ioan Povara - Catalogul pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
  • Cristian Goran - Catalogul sistematic al pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
  • Federatia Romana de Turism Alpinism, Comisia Centrala de Speologie Sportiva - colectia Buletinului speologic informativ
  • colectia revistei Speotelex

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]