Paul-Mihu Sadoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Paul-Mihu Sadoveanu
Paul-Mihu Sadoveanu.jpg
Paul-Mihu Sadoveanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Decedat (24 de ani) Modificați la Wikidata
Luna, județul Turda, România Modificați la Wikidata
PărințiMihail Sadoveanu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
ofițer Modificați la Wikidata
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiColegiul Național „Sfântul Sava” din București  Modificați la Wikidata
Note
PremiiOrdinul „Coroana României” în grad de cavaler[*]  Modificați la Wikidata

Paul-Mihu Sadoveanu (n. , Iași, România – d. , Luna, județul Turda, România) a fost un prozator român, căzut eroic pe front în luptele pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația Ungariei Horthyste. A fost fiul cel mai mic al scriitorului Mihail Sadoveanu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Iași, fiind fiul cel mai mic al prozatorului Mihail Sadoveanu și a soției sale, Ecaterina (n. Bâlu).[1] A urmat studiile primare în orașul natal, apoi a efectuat studii secundare la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași,[1] unde a fost coleg cu viitorul pictor Ștefan Hotnog și cu viitorul medic Paul Cortez,[2] și la Liceul „Sf. Sava” din București, susținând examenul de bacalaureat în 1939.[1] S-a înscris apoi la Facultatea de Drept a Universității din București,[1] dar a fost nevoit să-și întrerupă studiile după doi ani (1940-1942), fiind mobilizat în Armata Română și trimis la studii la Școala militară de ofițeri rezervă nr. 3 din Câmpulung-Muscel (1942-1944).[3][4]

Participarea la cel de-al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

După absolvirea studiilor militare la 19 iunie 1944 a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat în Regimentul 90 Infanterie.[4] Obținuse, probabil prin intervenția tatălui său, un ordin de trecere la partea sedentară a armatei, dar cu toate acestea a refuzat să se prevaleze de el și a acceptat să facă parte din trupele combatante.[5] Paul-Mihu a fost coleg de regiment cu sublocotenentul Constantin Mitru, fratele Valeriei Mitru (tânăra soție a lui Mihail Sadoveanu) și secretar personal al scriitorului în ultimele decenii de viață ale acestuia.[6][7]

A fost comandant de pluton în cadrul aceluiași regiment și a participat după Lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei Naziste și a trecut de partea aliaților,[3] la luptele pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația Ungariei Horthyste.[4] A participat în septembrie 1944 la luptele pentru eliberarea zonei orașului Turda.[3] A dovedit curaj și inițiativă în îndeplinirea misiunilor încredințate, luptând cot la cot cu ostașii; într-o misiune a atacat trupele inamice cu grenada în mână, aducând câțiva prizonieri în pozițiile românești.[4]

Moartea[modificare | modificare sursă]

În ziua de 22 septembrie 1944 plutonul lui Paul-Mihu Sadoveanu a primit misiunea să ocupe cota 132 de la nord de satul Luna (jud. Turda, azi în jud. Cluj).[8] Aflat în fruntea infanteriștilor săi, sublocotenentul Sadoveanu s-a avântat spre pantele dealului, fiind întâmpinat de o ploaie de gloanțe.[8] Plutonul a cucerit înălțimea cu prețul jertfei majorității ostașilor.[8] Paul-Mihu Sadoveanu a fost lovit mortal de un glonț în cursul asaltului.[4]

Mihail Sadoveanu a fost anunțat de moartea fiului său printr-o telegramă din 23 septembrie 1944 și, după cum i-a spus Valeria Sadoveanu lui Constantin Mitru, s-a retras în cameră fără să scoată niciun cuvânt și a stat închis acolo timp de trei zile.[2] A ieșit din cameră abia în dimineața celei de-a patra zile și ar fi spus „ca pentru sine”: „Ardealul merita această jertfă”.[2]

Din cauza distanței mari față de linia frontului și a lipsei mijloacelor de transport, Mihail Sadoveanu și familia lui nu au putut ajunge în zona Turdei pentru a ridica trupul lui Paul-Mihu și a-l transporta la București, iar scriitorul i-a telefonat lui Ionel Pop, prietenul lui de vânătoare de la Oașa, rugându-l să se ocupe de înmormântare.[9] Ionel Pop, imobilizat la Sibiu, l-a trimis pe nepotul său, avocatul dr. Ionel Sava, care a adus trupul lui Paul-Mihu la Alba Iulia și l-a înmormântat[9] în cimitirul eroilor din Alba Iulia.[3] Paul-Mihu Sadoveanu a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Coroana României” cl. a V-a cu spade.[10]

Regrete publice[modificare | modificare sursă]

Mihail Sadoveanu împreună cu fiii săi: Mircea (1914-1986) și Paul-Mihu (1920-1944) în grădina casei din Copou.

Corespondentul ziarului Voința Transilvaniei consemna în ediția din 22 octombrie 1944 jertfa sublocotenentului Paul-Mihu Sadoveanu, considerând-o „deosebit de prețioasă” pentru neamul românesc din două motive: atât datorită curajului și spiritului de inițiativă al ofițerului, cât și datorită talentului literar de care începea să dea dovadă.[8][11]

Într-un articol intitulat „Ziua biruinții”, scris și publicat în 14 mai 1945, Mihail Sadoveanu deplângea astfel moartea fiului său:

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

Paul-Mihu Sadoveanu a avut din instinct o atracție către literatură, având imaginație de povestitor și promițând să-și construiască o carieră de scriitor cu contururi ferme.[13] A scris o singură carte, Ca floarea câmpului..., pe care nu a mai apucat să o definitiveze și care a fost publicată postum în 1944.[3] Sursa de inspirație o reprezintă copilăria și adolescența autorului, în care prietenul său, Alexandru Drăgănescu, un văr mai mare, ocupă un loc central.[14] „Cartea e plină de un proaspăt neastâmpăr, de lumina unei generoase adolescenți...”, scria Camil Petrescu într-un articol publicat în februarie 1945 în Revista Fundațiilor Regale.[15] Acest volum dezvăluie, în opinia Doinei Curticăpeanu, „un remarcabil instinct al narațiunii confesive”[3] și este „plin de frumuseți”, potrivit unor apropiați, dar nu este în măsură să-i consacre autorului o reputație de scriitor.[13]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Ca floarea câmpului..., Fundația Regele Mihai I, București, 1944, 143 p.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, 2004, p. 513.
  2. ^ a b c Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 99.
  3. ^ a b c d e f Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, 2004, p. 514.
  4. ^ a b c d e Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, 1985, p. 367.
  5. ^ Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 48.
  6. ^ Constantin Ciopraga, Caietele privitorului tăcut, Institutul European, Iași, 2001, p. 102.
  7. ^ Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 51.
  8. ^ a b c d Florian Tucă (col.), Itinerar eroic pe drumul victoriei antifasciste: 23 August 1944-12 mai 1945, Editura Sport-Turism, București, 1989, p. 141.
  9. ^ a b Dumitru Susan, Ionel Pop sau recuperarea timpului trecut: repere monografice, Editura Polidava, Deva, 1979, pp. 74-77.
  10. ^ Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, 1985, p. 368.
  11. ^ Ion Spălățelu (dr.), Aurel Lupășteanu (col. dr.), Corespondenții de război transmit (august 1944 - mai 1945), Editura Militară, București, 1975, p. 81.
  12. ^ Mihai Sadoveanu, „Ziua biruinții”, în Jurnalul de dimineață, nr. 145, 14 mai 1945, pp. 1—2; reprodus în vol. Mărturisiri, ESPLA, București, 1960, pp. 345—348.
  13. ^ a b Antonio Patraș, „Cu Profira Sadoveanu, în dulcele stil clasic”, în Convorbiri literare, decembrie 2007. Arhivat 07-03-2009 la Wayback Machine.
  14. ^ Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române. Vol. 6 (S - T), Editura Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 25.
  15. ^ Camil Petrescu, „Note. «Ca floarea câmpului»”, în Revista Fundațiilor Regale, anul XII, nr. 2, februarie 1945, p. 467.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Aurel Leon, Umbre (vol. VI), Editura „Centaur”, Iași, 1991.
  • Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, pp. 367-368.
  • Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 513-514. ISBN: 973-697-758-7

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • articole în ziarele Voința Transilvaniei din 22 octombrie 1944 și Lupta întregului popor, nr. 2/1984, p. 28.