Ionel Pop

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ionel Pop
Ionel Pop 1934.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (95 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata

Ionel Pop (n. 24 noiembrie 1889, Bădăcin, Sălaj; d.27 ianuarie 1985) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.[1]:p. 77[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl lui Ioan Pop, a fost profesor la Seminarul Teologic din Gherla. Mama, Elena, a fost sora lui Iuliu Maniu (1873-1953). După tată își are originea în Poiana Ilvei, strămoșii lui fiind țărani grăniceri. A fost strănepotul lui Simion Bărnuțiu (1808-1864) și nepot al lui Iuliu Maniu (1873-1953), alături de care a activat pentru înfăptuirea idealului de unitate națională.[3]

În privința studiilor, a terminat Liceul din Blaj (1904-1907), după care a studiat dreptul la Graz și Budapesta[1] și s-a întors la Blaj, ca avocat al mitropoliei, succedându-i în această funcție unchiului său, Iuliu Maniu. A luat parte cu însuflețire la Serbările Astrei, la semicentenar, în 1911, la Blaj și la pregătirea Marii Uniri de la 1918, făcând parte din Consiliul Național Român din Blaj cu rol hotărâtor în pregătirea acestui eveniment.[3]

Despre Serbările semicentenare ale Astrei, s-a publicat chiar în anul următor, 1912, un amplu volum Serbările de la Blaj, ce cuprinde cronica acelor mărețe zile, în care Victor Eftimiu, prezent și el atunci la Blaj, vedea prefigurarea Marii Uniri a românilor.[3]

După Marea Unire a continuat să profeseze a avocat, implicându-se uneori și în viața politică. De asemenea, a fost și un scriitor destul de prolific, principala tematică abordată fiind legată de lumea animalelor. A decedat în 1985 la București, însă a fost înmormântat, conform dorinței sale, la Blaj.[1]

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Participă la Marea Unire ca notar și „deputat ales” al cercului electoral Mureș–Uioara, din județul Alba de Jos, făcând parte din notarii constituantei, iar apoi ca membru numit al Marelui Sfat Național și unul din secretarii acestui parlament provizoriu al Transilvaniei.[3]

La 9 octombrie 1944, prin decret regal, a fost numit în postul de înalt comisar al Comisariatului pentru administrarea regiunilor eliberate ale Transilvaniei,[4] cu grad și răspundere de ministru.[5]

Operă literară[modificare | modificare sursă]

  • După focul de armă, București, 1956;
  • Capra neagră, București, 1957;
  • Vulpea, București, 1957;
  • Din fauna noastră, București, 1959;
  • Întâlniri cu animale, prefață de Demostene Botez, București, 1960;
  • Hoinăreli prin natură (în colaborare cu Demostene Botez), București, 1961;
  • Instantanee din viața animalelor, București, 1964;
  • Pași prin lumea păsărilor, București, 1965;
  • Vânătorul și natura, București, 1969;
  • Întâlniri neaștep­tate, București, 1970;
  • Mamifere din România (în colaborare cu Vasile Homei), I-II, București, 1971;
  • De la urs la pănțăruș, București, 1972;
  • Îmi aduc aminte, ilustrații de Florin Creanga, Cluj, 1972;
  • Vânători - oameni și câini, prefață de Șerban Cioculescu, București, 1972;
  • Poienița ielelor, București, 1974;
  • O palmă de râu și niște istorii vânătorești, prefață de Titus Popovici, București, 1978;
  • Un ochi râde, altul plânge, București, 1981;
  • Priviri în atelierul naturii, București, 1982;
  • Văpaia, București, 1984;
  • Povestiri vânătorești, București, 1986;
  • Inima pădurii, București, 1986.

Ediții in limbi străine

  • Streifzuge durch die Natur, Editura Tineretului, 1967 (cu Demostene Botez);
  • Unerwartete Begegnungen, Editura Ion Creanga, 1973;
  • Recontres avec les betes, Delachaux & Niestle, 1973;
  • Vom Bären zum Zaunkönig, Editura Ion Creanga, 1978;
  • Kleine Freundschaften, Editura Kriterion, 1981;
  • Schritte durch die Vogelwelt, Editura Ion Creanga, 1989.

Inedite:

  • Revista "Carpatii" (1933 - 1947), 1933;
  • Din toamna in toamna ... (manuscris), 1964;
  • Genius Loci (manuscris original), 1966;
  • Cu pusca si cu undita (manuscris), 1969;
  • Pozne - Spovedanie (manuscris), 1971;
  • Scrisori catre Dumitru Anitei vol. I, 1971;
  • Biografia revistei "Carpatii" din Cluj, 1977;
  • Monografia revistei "Carpatii" , 1977;
  • Scrisori catre Dumitru Anitei vol. II, 1978 (cu C. Rosetti-Balanescu);
  • La hotarul umbrelor (manuscris), 1979;
  • Norme de etica vanatoreasca, A.J.V.P.S. Timis, 1994;
  • Etica vanatoreasca, A.J.V.P.S. Timis, 1995.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ioan I. Șerban (coord.), Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003
  2. ^ Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, accesat la 6 mai 2018
  3. ^ a b c d Ofilat Varvari. „Ionel Pop (1889-1985), luptător pentru Unire şi iubitor al naturii”. Accesat în 30.09.2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  4. ^ Decretul regal nr. 1.839 din 9 octombrie 1944 pentru numire de comisar pentru administrarea Transilvaniei, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 234 din 10 octombrie 1944, partea I-a, p. 6.566.
  5. ^ Legea nr. 487 din 9 octombrie 1944 pentru organizarea Comisariatului pentru administrarea regiunilor eliberate ale Transilvaniei, promulgată prin decretul regal nr. 1.838 din 9 octombrie 1944, publicată în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 234 din 10 octombrie 1944, partea I-a, p. 6.567.