Participarea României la cel de-Al Doilea Război Balcanic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Participarea României la cel de-Al Doilea Război Balcanic
Parte din al Doilea Război Balcanic
Războaiele balcanice  Modificați la Wikidata
RazbBalcanic-Zimnicea.jpg
Perioadă
Loc Regatul Bulgariei

Participarea României la cel de-Al Doilea Război Balcanic a constat într-o intervenție militară în perioada 10-31 iulie 1913 și semnarea unui tratat de pace la 10 august la București. Cu acordul Franței și Rusiei, armata română a început să-și mobilizeze trupele la 3 iulie, la începutul celui de-al doilea război balcanic. În timpul războiului, a ocupat sudul Dobrogei și a forțat Bulgaria să facă pace, amenințând imediat capitala Sofia. România, care a păstrat neutralitatea militară în Primul Război Balcanic, a intrat în război ca factor de stabilitate în regiune, împotriva Bulgariei. Armata română a jucat un rol decisiv în înfrângerea Bulgariei.[1]

Fundal[modificare | modificare sursă]

Al doilea război balcanic a început la 30 iunie 1913 când Bulgaria, fără declarație oficială de război, și-a atacat foștii aliați din primul război balcanic: Serbia și Grecia.

Cu acordul Franței și Rusiei, armata română a început să mobilizeze în patru zile, între 3-6 iulie, 437.000 de soldați. La 10 iulie s-a dat acordul de intrare în Bulgaria, ca o respingere publică a acordului cu Austro-Ungaria.[2]

Intervenție militară[modificare | modificare sursă]

Conform planurilor operaționale, Comandamentul român și-a împărțit forțele în două grupuri: o forță majoră, armata Dunării, condusă de prințul Ferdinand care să se deplaseze spre capitala Sofia și un grup separat (Corpul V de Armată comandat de generalul Ioan Culcer)[3] pentru acțiunile din Dobrogea.

Armata Dunării a fost formată din opt divizii de infanterie (împărțite în corpurile de armată 1, 2, 3 și 4), două divizii de infanterie de rezervă și două divizii de cavalerie.

Armata română a pierdut mai puțin de 100 de soldați în lupte, dar a suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră.[4]

Tratatul de la București[modificare | modificare sursă]

La 31 iulie, România a acceptat un armistițiu din partea Bulgariei.

În conformitate cu prevederile tratatului de pace de la București, Bulgaria ceda României porțiunea cunoscută ca Dobrogea de Sud (Cadrilaterul), de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo (Ecrene). Cadrilaterul avea o suprafață de aproximativ 6.960 km², o populație de circa 286.000 de locuitori și includea fortăreața Silistra și orașele Turtucaia (port la Dunăre) și Balcic (port la Marea Neagră).

În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortărețele existente și să nu construiască altele la Ruse ori la Șumen, sau în orice alt loc dintre aceste două puncte, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Războaiele balcanice au constituit începutul depărtării României de Puterile Centrale, în ciuda existenței unui tratat, și apropierea acesteia de Antanta.[2]

Câteva luni mai târziu, trupele române au fost implicate în Primul Război Mondial de partea Antantei.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Hall, R (). The Balkan Wars 1912 – 1913. Prelude to the First World War. London and New York: Routledge. ISBN 0-415-22946-4. 
  2. ^ a b Alexandru Voicu - România și războaiele balcanice, historia.ro Accesat la 6 mai 2019
  3. ^ generalul a fost numit apoi guvernator al Cadrilaterului de către regele Carol I
  4. ^ George Popescu - România și războaiele balcanice (1912 - 1913 ). Radio România Actualități, romania-actualitati.ro. Adus la 27 septembrie 2011. Accesat la 6 mai 2019

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Hitchins, Keith, România 1866-1947, București, Ed. Humanitas, 1998
  • Iordache, Anastasie, Criza politică din România și războaiele balcanice 1911-1913, București, Editura Paideia, 1998
  • Căzan, Gh. Nicolae, Rădulescu-Zoner, Șerban, România și Tripla Alianță 1878-1914, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979
  • Istoria Românilor, sub redacția lui Gheorghe Platon, vol. VII, tom II, București, Editura Enciclopedică, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]