Matei Socor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Matei Socor
Matei Socor.jpg
Compozitorul comunist: Matei Socor
Date personale
Născut 15 septembrie 1908
Iași, România
Decedat 30 mai 1980, (72 de ani)
București, Republica Socialistă România
Părinți Emanoil Socor
Copii Vladimir Socor
Naționalitate  România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație compozitor, dirijor, politician comunist
Activitate
Educație 1. Conservatorul din București
2. Conservatorul din Leipzig
Reprezentant al proletcultismului
Cunoscut pentru Zdrobite cătușe”, „Te slăvim, Românie!
Partid politic Partidul Comunist Român
Premii 1. Maestru Emerit al Artei
2. Premiul de Stat
Președinte al Comitetului de Radiodifuziune
Președinte al Uniunii Compozitorilor din Republica Populară Română

Matei Socor (n. 15 septembrie 1908, Iași - d. 30 mai 1980, București) a fost un compozitor comunist și dirijor român, membru corespondent al Academiei Române din anul 1952.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Matei Socor s-a născut la data de 15 septembrie 1908 în orașul Iași, ca fiu al cunoscutului ziarist Emanoil Socor (1881-1951), descendent al unei familii cu rǎdǎcini în comunitatea armeneascǎ.[1][2] A urmat cursurile primare și liceale în Iași, efectuând apoi studii la Conservatorul din București (1927-1929), având ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Constantin Brăiloiu. Urmează, apoi, studii de perfecționare la Conservatorul din Leipzig cu maeștri ai compoziției și dirijatului de orchestră (1930-1933).

Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinerețe de mișcarea muncitorească, devenind membru al PCR încă din ilegalitate și participând activ la lupta acestui partid împotriva fascismului și a guvernului antonescian. După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcția de președinte al Comitetului de Radiodifuziune și președinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954).

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în "Cuvânt înainte" că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influențelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste și militat pentru eliminarea formalismului și cosmopolitismului în arta muzicală. Tot în revista Muzica, în 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor și Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului și ploconirii în fața artei decadente burgheze.[3]

A continuat să lucreze și ca dirijor în diferite concerte simfonice din țară și din străinătate. Cu toate acestea, Matei Socor s-a remarcat în principal prin compozițiile sale muzicale, în care se remarcă măiestria polifoniei și subtilitatea armoniei.

Compozițiile sale muzicale s-au inspirat din actualitatea socialistă a Republicii Populare Române, încadrându-se în muzica proletcultistă. Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătușe (imn național între anii 1948 și 1953, pe versuri de Aurel Baranga) și Te slăvim, Românie! (imn național între anii 1953 și 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

De asemenea, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a compus piese de inspirație social-politică, devenite cântece de mase ale clasei muncitoare: Cum Jiul își curge necazul la vale (1942) și De-ajuns, României, calvarul (1944). După instaurarea regimului comunist în România, a realizat și alte coruri cum ar fi: Steagul Partidului, Să fii partidului oștean și alte lucrări inspirate din tematica propagandei socialiste.

Cântecele sale au redat cu entuzism epoca construirii socialismului în România. Pentru meritele sale din domeniul artistic și social, în anul 1952, Matei Socor a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, a primit titlul de Maestru emerit al artei și laureat al Premiului de Stat.

Alte compoziții ale lui Matei Socor sunt poemul simfonic Mama (1944), pe versuri de Maria Banuș și oratoriul Stejarul din Borzești (1966), frescă eroică inspirată de versurile lui Dan Deșliu.

În domeniul muzicii de cameră, a scris mai multe compoziții pentru orchestră, dintre care menționăm următoarele:

  • Sonata pentru pian (1932)
  • Concerul de cameră pentru șapte instrumente (1936)
  • Concertul pentru orchestră cu clarinet, corn și violoncel (1939)
  • Passacaglia pentru violoncel și orchestră de cameră (1941)
  • Cântarea României și Concertul pentru vioară și orchestră (1955)
  • Trei salviri (1969) - sextet de suflători, o veritabilă sinteză a experienței sale

În ultimii ani, de viață a compus opera Conu Leonida față cu reacțiunea, reprezentată pe scena Operei Române din București (28 decembrie 1978). Operele sale au fost tipărite și editate pe disc. Matei Socor a încetat din viață la data de 30 mai 1980, în orașul București.

Este tatăl analistului politic Vladimir Socor.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

„... Compozitor al timpului de azi și al celor ce vor veni; comunistul prin excelență activ în cele mai grele vremuri ale ilegalității, neobosit și curajos: omul de o cultură uimitor de vastă și de multilaterală; omul drept, dușman al compromisurilor, dușman al ipocriziei și vicleșugurilor.”

[necesită citare]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Richard Constantinescu, Prof. dr. Gabriel Socor, deschizător de drumuri, Viața medicală, Numărul 49 (1091), 10 decembrie 2010
  2. ^ Emilian Pal, „Virusul medicinei transmis pe cale genetică”, Ziarul de Roman, 23 aprilie 2012
  3. ^ Incursiune în istoria muzicii românești contemporane, de Petre Brâncuși

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Viorel Cosma - Compozitori și muzicologi români. Mic lexicon. (Ed. Muzicală, București, 1965)
  • Viorel Cosma - Muzicieni români. Lexicon. (Ed. Muzicală, București, 1970)
  • Mihail Jora - Momente muzicale (Ed. Muzicală, București, 1968)
  • Ionel Maftei - Personalități ieșene (vol. IV, 1987)
  • Iosif Sava și Luminița Vartolomei - Dicționar de muzică (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1979)
  • Crotty, Joel. 2007. “A preliminary investigation of music, socialist realism, and the Romanian experience, 1948-1959: (Re)reading, (re)listening, and (re)writing music history for a different audience.” Journal of Musicological Research 26 (2-3): 156–76.