Leon Mavrocordat

Date personale
Leon Mavrocordat

Născut	26 decembrie 1858 Cristești, Iași, Moldova
Decedat	5 septembrie 1939, 81 de ani Tătărăni, Vaslui, România
Părinți	Alexandru și Elisa Mavrocordat (născută Millo)
Căsătorit cu	Maria Ghica-Comănești
Copii	Alexandru și Zoe
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
Limbi vorbite	limba română
șef al Casei Militare Regale
În funcție
1909 - 1918
Monarh	Carol I Ferdinand I
Studii	Școala Specială Militară de la Saint-Cyr (1877 - 1879) Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, din Fontainebleau (1879 - 1881) Școala Superioară de Război din Paris
Activitate
Gradul	Sublocotenent (1879) Locotenent (1882) Căpitan (1886) Maior (1891) Locotenent-colonel (1895) Colonel (1900) General de brigadă (1906) General de divizie (1912)^[1]^{:p. 429}
Modifică date / text

Leon Mavrocordat (n. 26 decembrie 1858, Cristești, Iași - d. 5 septembrie 1939, Tătărani, Vaslui)^[2] a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

Nu a participat la acțiunile de luptă, îndeplinind funcția de șef al Casei Militare Regale până la data de 1/13 iunie 1918, când împreună cu alți ofițeri a fost trecut în poziția „la dispozițiunea ministerului de război, pentru însărcinări speciale”.^[3]^:1693

Biografie și familie[modificare | modificare sursă]

Leon Mavrocordat a fost al doilea din cei cinci copii ai soților Alexandru și Elisa (născută Millo). A avut trei frați - Edgar, Emil și George. Fratele mai mare, Edgar Mavrocordat, a fost diplomat de carieră, fiind cel care avea să transmită, la 14/27 august 1916, declarația de război a României către Imperiul Austro-Ungar, în calitate de ministru plenipotențiar al României la Viena.^[4] Sora sa - Ema, a fost căsătorită cu omul politic Ion N. Lahovari, aceștia fiind părinții Marthei Bibescu.^[5]^{:p. 60}

Tatăl său, descendent al primului domn fanariot în Moldova și Țara Românească, Nicolae Mavrocordat - fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, a fost senator și mare șambelan la începutul domniei regelui Carol I.^[6]^[5]^{:p. 60}

Între 1879-1885 Leon a fost trimis la studii în străinătate, unde a urmat cursurile Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr, Școlii de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, din Fontainebleau și Școlii Superioare de Război din Paris.^[7]^{:p. 217}

Leon Mavrocordat a fost căsătorit cu Maria Ghica-Comănești, fiica lui Dimitrie Ghica și a Zoei (Zimka) născută Lahovary. Soția sa, Maria (n. 2.02.1870 - d. 2.09.1950), a fost doamnă de onoare a reginei Maria. Familia a avut doi copii: o fată - Zoe (n. 1890, Viena - d. 1973, Madrid), și un băiat - Alexandru (Alexis) (n. 1894, Iași - d. 1919).^[8]^[5]^{:p. 60} Alexandru a fost ofițer cu gradul de locotenent, căzând pe câmpul de luptă cu ocazia luptelor cu formațiunile bolșevice din timpul incidentului armat de la Hotin din 1919.^[9]^{:p. 54}

Începând cu anul 1906 familia a locuit în casa situată pe str. Nicolae Crețulescu (fostă Umbrei) nr. 8, unde soția sa a rămas până la moarte (1950).^[10] ^[11] Din 1 martie 2017 clădirea găzduiește sediul Muzeului Literaturii Române.

Cariera militară[modificare | modificare sursă]

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Leon Mavrocordat a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie și infanterie (armă în care s-a transferat începând cu 1900)^[7]^{:p. 217} sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Batalionului 4 Vânători, șef de stat major al Corpului 4 Armată și director general în Ministerul de Război.^[12]^[13]^[14]

Între 1895-1899 a fost director de studii iar între 1899-1900 a fost comandantul Școlii Superioare de Război. Începând cu anul 1900 a fost încadrat în Statul Major Regal, ca ofițer adjutant al regelui Carol I, iar în 1907 a fost numit șef al Casei Militare Regale (până în 1918) și mareșal al Palatului Regal (până în 1914)^[15]. A fost trecut în retragere în anul 1919^[7]^{:p. 217}

La moartea regelui Carol I, a fost unul dintre martorii care au semnat actul oficial de constatare a decesului.^[16] În 1920, a fost ales primul președinte al Federației Române de Scrimă.^[17]^{:p. 1022}

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Cursul serviciului de stat-major. Loc.-Colonel Mavrocordat. Anul 1899. Bucuresci, [1899]. (25 x 20,5). 1 f., 362 p., 6 p. (tabla de materii), 5 hărți. (Școala Superioară de Resboiu)
Despre disciplină. Despre scrisori, ordine, rapoarte de Locot.-Colonel Mavrocordat. [București], 1898.^[18]

Decorații[modificare | modificare sursă]

Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer (1904)
Ordinul „Coroana României”, în grad de comandor (1912)
Ordinul Carol I, (1911)
Crucea „Meritul Sanitar” (1914)^[1]^:429

Note[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1916, Tipografia „Universala” Iancu Ionescu, București, 1916
^ Familia Ghika-Comănești, accesat la 19 decembrie 2017
^ Înalt Decret nr. 1240 din 26 mai 1918, în „Monitorul Oastei”. nr. 100 din 2 iunie 1918, Partea Ofcială
^ Alexandru Marghiloman, Note memorialistice, vol. II, Editura Virtual, 2011
^ ^a ^b ^c Octav George Lecca, Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova, București, 1911, accesat la 19 decembrie 2017
^ Ion Mitican, Bunicul din strada Gându al Marthei Bibescu, în Ziarul Lumina, 11 februarie 2008, accesat la 19 decembrie 2017
^ ^a ^b ^c Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2012
^ Rechizitoriul DNA în al doilea dosar al retrocedărilor, în „Ziarul de Bacău”, accesat la 19 decembrie 2017
^ Mihail Sturza, România și sfârșitul Europei. Amintiri din țara pierdută Arhivat în 9 martie 2021, la Wayback Machine., accesat la 19 decembrie 2017
^ Anuarul Bucurescilor. 1905, Carol Göble
^ Anuarul Bucurescilor. 1906, Carol Göble
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1905, Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, București, 1905
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1910, Tipografia Albert Baer, București, 1910
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914
^ Vișan-Miu, Tudor (2022). „Tabele cu liste ale demnitarilor Curții, 1. Mareșalii, 1866-1947, 2. Şefii Casei Militare Regale, 1881–1947”. Mareșalii palatului. Demnitari ai Curţii regilor României, 1866–1947. Corint Books. pp. 273–275.
^ La moartea Regelui Carol, în Românul, anul IV, nr. 225, 12/25 octombrie 1914, accesat la 19 decembrie 2017
^ Alexe Nicu, ed. (2002). „Federația Română de Scrimă”. Educației Fizice și Sportului din România (PDF). 1. Bucharest: Aramis. Arhivat din original (pdf) la 4 octombrie 2013. Accesat în 19 decembrie 2017.
^ Biblioteca Academiei Române, Bibliografia românească modernă. Autori - Litera M, accesat la 19 decembrie 2017

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei Arhivat în 18 mai 2015, la Wayback Machine., Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Povești cu case - Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în „Formula AS”, accesat la 19 decembrie 2017

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Predecesor:
General Panait Warthiadi

Șeful Casei Militare Regale
1907 – 1/13 iunie 1918

Succesor:
General Theodor Râmniceanu

[Anuar_1916-1] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1916, Tipografia „Universala” Iancu Ionescu, București, 1916

[Ghika-2] Familia Ghika-Comănești, accesat la 19 decembrie 2017

[3] Înalt Decret nr. 1240 din 26 mai 1918, în „Monitorul Oastei”. nr. 100 din 2 iunie 1918, Partea Ofcială

[4] Alexandru Marghiloman, Note memorialistice, vol. II, Editura Virtual, 2011

[Lecca-5] Octav George Lecca, Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova, București, 1911, accesat la 19 decembrie 2017

[Lumina-6] Ion Mitican, Bunicul din strada Gându al Marthei Bibescu, în Ziarul Lumina, 11 februarie 2008, accesat la 19 decembrie 2017

[Elita-7] Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2012

[Retrocedari-8] Rechizitoriul DNA în al doilea dosar al retrocedărilor, în „Ziarul de Bacău”, accesat la 19 decembrie 2017

[9] Mihail Sturza, România și sfârșitul Europei. Amintiri din țara pierdută Arhivat în 9 martie 2021, la Wayback Machine., accesat la 19 decembrie 2017

[10] Anuarul Bucurescilor. 1905, Carol Göble

[11] Anuarul Bucurescilor. 1906, Carol Göble

[12] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1905, Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, București, 1905

[13] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1910, Tipografia Albert Baer, București, 1910

[14] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914

[15] Vișan-Miu, Tudor (2022). „Tabele cu liste ale demnitarilor Curții, 1. Mareșalii, 1866-1947, 2. Şefii Casei Militare Regale, 1881–1947”. Mareșalii palatului. Demnitari ai Curţii regilor României, 1866–1947. Corint Books. pp. 273–275.

[16] La moartea Regelui Carol, în Românul, anul IV, nr. 225, 12/25 octombrie 1914, accesat la 19 decembrie 2017

[17] Alexe Nicu, ed. (2002). „Federația Română de Scrimă”. Educației Fizice și Sportului din România (PDF). 1. Bucharest: Aramis. Arhivat din original (pdf) la 4 octombrie 2013. Accesat în 19 decembrie 2017.

[BibAcad-18] Biblioteca Academiei Române, Bibliografia românească modernă. Autori - Litera M, accesat la 19 decembrie 2017

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]