L. M. Arcade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
L. M. Arcade
Date personale
Nume la naștereLeonid Mămăligă Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Vaslui, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României
Flag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata

L. M. Arcade, pseudonimul lui Leonid Mămăligă, n. , Vaslui, România – d. , Paris, Franța) a fost un prozator român, expatriat în Franța.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Vaslui în familia ofițerului Mina Mămăligă și al soției lui, Sempronia (n. Terfaloga). A urmat școala primară la Lugoj și Lipcani, iar gimnaziul și liceul la Lipcani și Lugoj, trecând examenul de bacalaureat în 1940. A absolvit cursurile Facultății de Drept din București în 1944, urmând în paralel trei ani de studii la Facultatea de Filosofie a Universității din București, fără a-și susține examenul de licență.[1]

În 1946 a obținut din partea guvernului francez o bursă de studii de doctorat în economie la Paris și s-a stabilit definitiv în Franța în 1947, considerându-se exilat din convingeri antimarxiste.[1][2] A urmat acolo cursuri de economie politică și drept public, fără a absolvi. A lucrat ca director literar adjunct (1949-1950) al editurii pariziene Pavois, apoi director comercial (1951-1952) și director (1952-1976) al societății Colos-Rex-Rotary.[1]

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

L. M. Arcade a debutat cu articolul „Cele două Europe”, apărut în 1943 în ziarul Vremea, publicând acolo în anii următori diferite articole pe teme economice.[1] În 1946 a polemizat cu George Călinescu în ziarul Dreptatea cu privire la procesul mareșalului Antonescu.[1]

În timpul exilului francez a publicat proză în mai multe publicații românești. A editat cinci volume din Caietele Inorogului, în colaborare cu Mircea Eliade și Horia Stamatu, și a găzduit un cenaclu românesc în casa lui din Neuilly-sur-Seine,[1] la care au participat personalități ca Emil Cioran, Horia Stamatu, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca.[3][4]

În opinia criticului Ion Simuț „proza lui Arcade are rafinamentul lingvistic al unui calofil și savoarea oralității povestitorilor sudici”.[1] Poveste cu țigani (1965) și Revoluție culturală (1983) sunt două romane alegorice, pe care criticul Ion Negoițescu le considera „anti-utopii în toată puterea cuvântului”.[5] Romanul Poveste cu țigani a fost asemănată cu scrierile lui Ion Creangă, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale și Urmuz, iar unii critici au afirmat că el reprezintă „o fundamentală înnoire a prozei românești” sau „o piatră de hotar în istoria scrisului românesc”.[6]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Poveste cu țigani, în Caietele Inorogului, Paris, 1965;
  • Revoluție culturală, în Caietele Inorogului, Paris, 1983;
  • Poveste cu țigani, București, 1996;
  • Revoluție culturală, București, 1996;
  • Teatru, București, 1996.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 65.
  2. ^ Eva Behring, Scrittori români din exil (1945-1989): o perspectivă istorico-literară, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001, p. 46.
  3. ^ Alex Ștefănescu (), „Istoriile lui Alex Ștefănescu: O oră în plus cu Monica Lovinescu”, Adevărul, accesat în  
  4. ^ Gabriel Dimisianu, „Epistolierii exilului”, în România literară, anul XLVIII, nr. 7, 19-25 februarie 2016.
  5. ^ Ion Negoițescu, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 24.
  6. ^ Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române, vol. III: Perioada contemporană. Proza, Editura Iriana, București, 1996, p. 10.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Claudia Drăgănoiu, La prose littéraire d’exil : Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu et L. M. Arcade (Proză literară de exil: Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu și L. M. Arcade), teză de doctorat, Strasbourg, Faculté des Lettres, Université de Strasbourg, 2011.