Ioan Tobă (Hatmanul)
| Ioan Tobă | |
 Ioan Tobă (sublocotenent) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Poreclă | „Hatmanul” |
| Născut | 19 iulie 1903 Filiu, România  |
| Decedat | 1979, 76 ani Brașov, România |
| Căsătorit cu | Clemance |
| Cetățenie |  Regatul României.svg){kind=small} Republica Populară Română.svg){kind=small} Republica Socialistă România |
| Ocupație | militar |
| Porecla | „Hatmanul” |
| Studii | Școala Militară de Ofțeri de Cavalerie, din Târgoviște (1923 - 1925) |
| Activitate | |
| A luptat pentru | Armata României |
| Ramura | Cavalerie |
| Gradul | Sublocotenent (1925) Maior (1944) |
| A comandat | comandant al Grupului de Cavalerie 25 Cercetare din Divizia 25 Infanterie |
Modifică date / text  | |
Ioan Tobă, cunoscut și sub numele de Ioan Tobă Hatmanul (n. 10 iulie 1903, Filiu, județul Brăila – d. 1979, Brașov) a fost unul dintre ofițerii Armatei României din Al Doilea Război Mondial.[1]
A condus detașamentul din Divizia 13 Infanterie care a fost implicat în Incidentul armat de la Putna din 6 iulie 1940.
Biografie și familie[modificare | modificare sursă]
Participarea la operațiuni[modificare | modificare sursă]
În baza Hotărârii Consiliului Superior al Armatei, consemnată în procesul-verbal nr-2 din 1942, mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului aprobă rechemarea din „Cadrul Disponibil” în pozitunea de activitate, de serviciu, pe data de 30 iunie 1941 a căpitanului Ioan Tobă și dispune înscrierea acestuia în Anuarul Armatei în locul avut inainte de a fi trecut în „Cadrul Disponibil”, intre căpitanii Iancu Gheorghe si Budac Alexandru.[2]:p. 1640 Pentru modul cum și-a îndeplinit misiunile pe front a fost decorat cu ordine române și germane.
Căpitanul Tobă D. Ioan, rămas pe front in situația de mobilizat, s-a distins in mod deosebit in toate operațiunile; fapt pentru care i s-a conferit Ordinul „Steaua României” cu panglică de Virtute Militară.[2]:p. 1640
- ______ Decret nr. 687 din 5 martie 1942
Distincții[modificare | modificare sursă]
Ordinul „Steaua României”, cu panglică de „Virtute Militară” (1942)[2]:p. 1640
Referințe și note[modificare | modificare sursă]
- ^ Dan Gheorghe, Ultimul străjer al lui Ștefan cel Mare - căpitanul Ioan Tobă Hatmanul, un erou îngropat de istorie, în „România Liberă”, 21 ianuarie 2013, accesat la 11 noiembrie 2017
- ^ a b c Decret 687 din 5 martie 1942, în „Monitorul Oficial”, nr. 56 din 6 martie 1942
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Gîju, Dan; Un vânător de partizani sovietici se confesează; în „Historia”,
- Gheorghe, Dan; Ultimul străjer al lui Ștefan cel Mare - căpitanul Ioan Tobă Hatmanul, un erou îngropat de istorie, în „România Liberă”, 21 ianuarie 2013
- Gîju, Dan; Hatmanul Tobă; România Eroică nr. 2 (35) - Serie nouă, aprilie - iunie 2008; pp. 32–33
- Lectură suplimentară
- Gîju, Dan; Zodia capului de mort; Editura Phobos; București; 2005; ISBN 973-86638-0-6;
- Tobă, Ion; Jurnal de război și de pace. Memorialul din Siberia; Editura Favorit; București; 2014; ISBN 978-606-93809-1-8
- Gîju, Dan; Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler; Editura Favorit; București; 2014; ISBN 978-606-93475-8-4
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Coja, Ion; Căpitanul Ion Tobă, erou la Putna; accesat la 11 noiembrie 2017
- Un aventurier din alte vremuri: Ioan Toba Hatmanu; accesat la 11 npoembrie 2017
- Gherghe, Dan; Galerie de fotografii, a articolului Ultimul străjer al lui Ștefan cel Mare - căpitanul Ioan Tobă Hatmanul, un erou îngropat de istorie; 21 ianuarie 2013; România Liberă
