Gura Căinarului, Florești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gura Căinarului
—  Sat-reședință  —
Gura Căinarului se află în Moldova
Gura Căinarului
Gura Căinarului
Gura Căinarului (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 47°51′46″N 28°10′59″E / 47.8627777778°N 28.1830555556°E47°51′46″N 28°10′59″E / 47.8627777778°N 28.1830555556°E

Țară Republica Moldova
RaionFlorești
ComunăComuna Gura Căinarului, Florești

Guvernare
 - PrimarCojocaru Aliona

Altitudine85 m.d.m.

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-5024
Prefix telefonic250

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Gura Căinarului este o localitate de centru în raionul Florești Republica Moldova. Comuna Gura Căinarului are o suprafață totală de 27,03 km² fiind cuprinsă într-un perimetru de 24.90 km²[care?]. Din comună face parte și sătucul Zarojani, a cărui populație este formată în mare parte de ucraineni, ai căror rădăcini se trag din satul băștinaș cu același nume situat în raionul Hotin (Ucraina). Satul Gura Căinarului este situat în preajma șoselei Naționale Soroca-Bălți, prin sat trece calea ferată Bălți-Mateuți, satul este în vecinătate cu satele Putinești, Pragila, Lunga, Ivanovca, orașul Mărculești. Teritoriul satului este scăldat de două rîuri Răut (Hidronimul- rîu) și Căinari (Hidronimul-izvor) de asemenea satul este renumit prin izvoarele sale de ape minerale. In sat este gimnaziu, grădinită de copii, punct medical, casă de cultură, primărie, moară, biserică, bibliotecă, oficiu poștal, post de politie, fabrică de îmbuteliere a apei minerale și numeroase centre comerciale.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Specialiștii în arhiologie au depistat aici doua statiuni umane apărute cu mai bine de 12.000 ani.în.Hr (Ion Hîncu Vetrele Strămoșești) pe locurile lor fiind colectate oase de animale, carbune de lemn,așchii și unelte din cremene toate acestea datînd din perioada tîrzie a paleoliticului. Prima atestare documentară a satului Gura Căinarului apare la 20 august 1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Șchiopul, îi făcuse danie lui Andrei hatman și pîrcălab de Suceava un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni și Căinărești din preajma rîului, inclusiv un preot și cîțiva băjenari din Țara Leșească. Pe atunci siliștea avea o bisericuță de lemn acoperită cu stuf.[1]. Moșierul satului Enache Panaiiti care depuse jurămînt de credință țarului obținînd titlul de nobil a ridicat pe acest ținut o biserică din piatră în care băștinașii satului se roagă și astăzi. La împodobirea bisericii au contribuit boierul Nicolae si soția sa Maria Leonard înhumați în ograda bisericii, mormintele cărora sau păstrat cu sfințenie și pîna astăzi. In 1817 satul întrunea 92 de familii țărănești, 3 familii de mazili (categorie privilegiată de agricultori, descendenți din "slugi domenști" destituite din dregătoria la curte) și 2 preoți. În aprilie 1835 găsim Gura Căinarului în proprietatea boierului Nicolae Leonard cu toate cele 81 de familii de tărani (Recensămîntul localităților înfăptuit de autoritățile țariste în gubernia Basarabiei în 1897,a găsit în Gura Căinarului o populație de peste 500 de suflete,cu 236 bărbați și 205 femei). În 1893 a fost data în exploatare linia de cale ferată Bălți-Florești-Rîbnița satul a ieșit în lume cu ajutorul noii magistrale de oțel.

La începutul secolului al XX-lea în cele 174 de case din localitate viețuiau 924 de suflete (Dicționarul geografic al Basarabiei, București, 1904). Dicționarul statistic al Basarabiei, scos de sub tipar în 1923 la Chișinău, atestă aici 564 bărbați și 572 de femei, o gospodărie boierească, o bancă populară, o carieră de piatră, o moară de apă, o școală primară mixtă, un post de jandarmi, o poștă rurală, 3 cîrciumi, un sălaș de țigani. Pe atunci în sat era primar Nicolae Procopie, notar - Ștefan Ionescu, preot - Serghei Pereteatcov. Școala parohială cu o clasă înființata pe lîngă biserică din 1903, iar școala laică cu patru clase fusese deschisă în 1918 în atelierul moșierului Ion Untu. În 1923 instruiau elevii trei pedagogi: Teodor Porucic și Andrei Mușcinschi cu soția Olga. Din 1931 și pînă în 1944 director al școlii primare din Gura Cănarului a fost Efim Popescu.Războiul, foametea și deportările masive au redus populația satului din 1940 pină în 1949 de la 1720 de locuitori la 1499. Din bărbații plecați pe front 23 nu s-au întors la vatră. La 30 aprilie 1944 lîngă Gura Căinarului s-a produs un accident de trenuri, fiind striviți mortal mulți ostași sovietici, osemintele cărora zac la memorialul din localitate. Deasemenea 11 țărani din Gura Căinarului au fost mobilizați și au luptat în Armata Romînă, 15 au vărsat sînge în Afganistan, 18 locuitori în anul 1992 au apărat la Nistru independența și demnitatea Republicii Moldova. În decembrie 1989 după 47 ani de întrerupere biserica satului cu hramul "Cuvioasa Muceniță Parascovia" și-a redeschis ușile avîndu-l ca preot pe Grigore Lisnic.[necesită citare]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Documente privind istoria României. Veacul XVI. A. Moldova. București, 1951

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anuarul Institutului de istorie și arheolo- Ghibănescu Gh. Slobozia Bălților. lași, gie "A. D. Xenopol", Iași,1975,vol. XII. f. a. Boga L. T. Documente basarabene. Ziarul "Moldova Suverană" din 18 apr. Chișinău, 1938, vol XX. 2002.