Flocoșel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Hydnum repandum
Hydnum repandum 01.jpg
Flocoșei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Hydnaceae
Gen: Hydnum
Specie: H. repandum
Nume binomial
Hydnum repandum
L. (1753) ex Fr. (1821)
Sinonime
  • Hydnum flavidum Schaeff. (1774)
  • Hypothele repanda (L.) Paulet (1812)
  • Dentinum repandum (L.) Gray (1821)
  • Tyrodon repandus (L.) P.Karst. (1881)
  • Sarcodon repandus (L.) Quél. (1886)

Hydnum repandum (Carl von Linné, 1753 ex Elias Magnus Fries, 1821), sin. Sarcodon repandus (Lucien Quélet, 1886),[1] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnaceae și de genul Hydnum, a cărui specii coabitează, fiind simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ciuperca este cunoscută în popor sub numele flocoșel,[2] burete țepos[3] sau barba unchiașului.[4] Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri sau cercuri mari (deseori exemplarele sunt îngrămădite unul în altul), în păduri de foioase (sub fagi, mai rar pe lângă stejari) precum de conifere sub molizi, de la deal la munte, din (iulie) august până în noiembrie (decembrie).[5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: H. repandum
  • Pălăria: are un diametru de 5–15 cm, este inițial convexă, apoi plată, câteodată adâncită. Suprafața este neregulată, cu marginea ondulată și crestată, cuticula fiind netedă, catifelată, fin împâslită și brumată, având un colorit care variază de la alb gălbui până la crem-portocaliu.
  • Himenoforul: nu are lamele ci țepi. Ei sunt deși, inegali, foarte fragili și decurenți. Culoarea este la început albă, mai târziu aproape întotdeauna identică cu acea a pălăriei, vârfurile devenind cu timpul maronii. Țepii pot fi îndepărtați cu ușurință.
  • Sporii: sunt netezi, rotunjori sau ceva colțuroși, mereu cu o picătură mare uleioasă în mijloc, având o mărime de 7-9 x 6-8 microni. Pulberea lor este albicioasă.
  • Piciorul: are o înălțime de 5–8 (10) cm și o grosime de 1–3 cm, este neted, cilindric, bont, tare și plin, deseori puțin excentric, fiind albicios, ocazional și de aceiași culoare cu pălăria.
  • Carnea: este tare și casantă în tinerețe, devenind la bătrânețe fibroasă, fiind de culoare alb-gălbuie. Mirosul este slab, gustul la exemplare tinere plăcut. Exemplare vechi devin întotdeauna amăruie. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[5][6]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină mai întâi auriu, apoi brun-roșcat, cu fenol roșu-portocaliu apoi roșu-cărămiziu, cu Hidroxid de potasiu imediat brun-gălbui și cu sulfat de fier galben.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Văzut de sus, buretele seamănă tare cu gălbiorul și specii înrudite, dar se deosebește clar prin aculeii săi (Himenoforul genului Cantharellus constă din pseudo-lamele), dar de asemenea cu ciupercile cu tuburi și pori Albatrellus cristatus (necomestibil),[8] Albatrellus confluens (comestibil),[9] Albatrellus ovinus (comestibil),[10][11] de asemenea cu Hericium cirrhatum sin. Creolophus cirrhatus[12] respectiv Hygrophoropsis aurantiaca (are lamele, carnea și piciorul formați mai slab, comestibil).[13]

Mai departe, el poate fi doar confundat cu specii asemănătoare ale acestui gen, cu toate comestibile sau cel puțin neotrăvitoare, ca de exemplu Hydnum acre sin. Hydnellum mirabile (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil)[14] Hydnum albidum (albicios, comestibil),[15] Hydnum rufescens (mai mică cu nuanțe de roz, comestibil),[16] Hydnum subsquamosum (cuticula este mai roză, comestibil),[17] Hydnum umbilicatum (comestibil) [18] sau Hydnum versipelle (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil).[19]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Flocoșelul este o ciupercă de bună calitate, în special exemplarele tinere. Carnea devine la cele bătrâne ceva scorțoasă. Mai departe buretele are atunci un gust amar din cauza aculeilor care însă pot fi îndepărtați fără probleme. El poate fi bine adăugat la mâncăruri cu gălbiori, ambele specii fiind de consistență asemănătoare, pentru care se cere un timp de gătit mai lung.[20]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 532, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 548-549, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 213-214, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 606, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559 ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 546-547, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 548-549 ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 210.211, ISBN 978-3-8427-0483-1
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 604, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 542-543, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 522-523, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 607, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 588-589, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Myco Québec
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 540-541, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 118, ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 88-93, ISBN 3-405-11774-7
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12081-0
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12124-8
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 452-453, ISBN 88-85013-25-2
  • I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]