Fiecare țară are 20 de jurați care acordă individual 5 puncte cântecului preferat, 4 puncte celui de-al doilea ș.a.m.d. Punctele se însumează, iar cântecul cu cele mai multe puncte primește 5 puncte, cel de-al doilea clasat primește 4 puncte ș.a.m.d. de la țara respectivă. Piesa câștigătoare este cea care la final are cele mai multe puncte.
Concursul Muzical Eurovision 1963 a fost cea de-a opta ediție a Concursului Muzical Eurovision. Franța a câștigat competiția în anul precedent, dar nu a putut găzdui evenimentul din cauza problemelor fianciare. Astfel, concursul a avut loc în Regatul Unit (avea să devină o tradiție ca Regatul Unit să găzduiască evenimentul dacă țara câștigătoare din anul precedent nu poate suporta costurile). Ca și în 1962, 4 țări au totalizat 0 puncte.
Competiția s-a desfășurat la BBC Television Centre din Londra, care s-a deschis în 1960. Două studiouri au fost folosite: unul pentru prezentatoare, Katie Boyle, public și tabela de marcaj, iar celălalt, pentru cântăreți și orchestră. A fost neobișnuit faptul că s-au folosit microfoane cu stative de tip girafă (microfoanele au fost poziționate deasupra interpreților și în afara câmpului vizual al camerelor; astfel, cântăreții au părut că mimează, deși aici nu a fost cazul), în încercarea de a inova aspectul concursului.
Procedura de votare a stârnit controverse. Când Norvegiei i-a venit rândul să-și anunțe voturile, purtătorul de cuvânt nu a folosit procedura corectă (numărul cântecului, urmat de numele țării, apoi numărul de puncte). Katie Boyle i-a cerut să repete rezultatele, dar corespondentul norvegian a rugat-o să revină la sfârșit. Când s-a intrat din nou în legătură directă cu Norvegia, voturile s-au schimbat misterios, Danemarca fiind victorioasă și nu Elveția, dacă s-ar fi luat în considerare primul set de voturi, despre care nu se știe dacă a fost corect sau nu.
Au existat și dubii în legătură cu legăturile directe către jurii, fiindcă vocile lor s-au auzit clar, de parcă ar fi fost în studio, nu distorsionat, cum ar fi în cazul unei conversații telefonice.
De asemenea, Luxemburg a ieșit pe locul 6 în voturile din Monaco, care a acordat un punct și Regatului Unit, și Luxemburgului. Punctul pentru Luxemburg a fost anulat la final, când Katie Boyle a revenit în legătură directă cu purtătorul de cuvânt monegasc.
A fost prima ocazie cu care Danemarca a câștigat și prima oară când Finlanda, Suedia și Norvegia nu au primit niciun punct. Țările de Jos au devenit primul stat care nu a primit niciun punct în doi ani consecutivi.
^Leif Thorsson. Melodifestivalen genom tiderna [„Melodifestivalen de-a lungul timpului”] (2006), p. 46. Stockholm: Premium Publishing AB. ISBN 91-89136-29-2
BBC
Londra, Regatul Unit
Danemarca
Finlanda
Norvegia
Suedia
Țările de Jos
.svg){kind=small}
Germania
Austria
Italia
Iugoslavia
Elveția
.svg){kind=small}
Franța
.svg){kind=small}
Spania
Belgia
Monaco
Luxemburg
Regatul Unit - David Jacobs (BBC TV), Michael Aspel (BBC Light Programme)
Țările de Jos – Willem Duys (NTS)[2]
Germania - Hanns Joachim Friedrichs (ARD Deutsches Fernsehen)[3]
Austria - Emil Kollpacher (ORF)
Norvegia - Øivind Johnsen (NRK și NRK P1)[4]
Italia - Renato Tagliani (Programma Nazionale)
Finlanda - Aarno Walli (Suomen Televisio)[5]
Danemarca - necunoscut (DR TV)
Iugoslavia - Ljubomir Vukadinović (Televizija Beograd), Gordana Bonetti (Televizija Zagreb), Tomaž Terček (Televizija Ljubljana)
Elveția - Theodor Haller (TV DRS), Georges Hardy (TSR), Giovanni Bertini (TSI)
Franța - Pierre Tchernia (RTF)[6]
Spania - Federico Gallo (TVE)[7]
Suedia - Jörgen Cederberg (Sveriges Radio-TV și SR P1)[8]
Belgia - Anton Peters (BRT), Janine Lambotte (RTB)
Monaco - Pierre Tchernia (Télé Monte Carlo)
Luxemburg - Jacques Navadic (Télé-Luxembourg)