Emilian Bucov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emilian Bucov
Emilian Bucov - 5 (1972). (14705116453).jpg
Emilian Bucov în 1972
Date personale
Născut 26 iulie/ Modificați la Wikidata
Chilia Nouă, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
Chișinău, RSS Moldovenească, URSS Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Soviet Union.svg URSS Modificați la Wikidata
Ocupație scriitor
poet Modificați la Wikidata
Limbi limba rusă  Modificați la Wikidata
Note
Premii Ordinul Lenin
Erou al Muncii Socialiste
Ordinul Steagul Roșu al Muncii  Modificați la Wikidata
Emilian Bucov (1972). (14465798449).jpg

Radu Emilian Bucov (în rusă Емилиан Нестерович Буков; n. 8 august/26 iulie 1909, Chilia, Basarabia, Imperiul Rus, azi în regiunea Odesa din Ucraina — d. 17 octombrie 1984) a fost un poet, prozator și traducător moldovean, care a fost distins cu Premiul de Stat al RSS Moldovenești și cu titlul onorific de Scriitor al poporului al RSS Moldovenești (1982). Bucov a fost decorat cu Ordinul Erou al Muncii Socialiste ca o recunoaștere a activității sale și a primit de două ori Medalia Ordinul Lenin.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Activitate profesională și politică[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie de ucraineni săraci, termină, după învingerea unor dificultăți materiale, Liceul „B.P. Hasdeu” din Chișinău (1930) și apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1936). Student fiind, devine membru al Uniunii Tineretului Comunist și desfășoară în ilegalitate diverse activități politice.

Din 1940 se refugiază la Moscova și contribuie prin versurile lui la difuzarea sloganurilor bolșevice antiromânești. Stabilit din 1944 la Chișinău, era considerat unul dintre scriitorii activiști de seamă din RSS Moldovenească. A fost președinte al Uniunii Scriitorilor din RSSM (1945-1946, 1955-1958), locțiitor al președintelui Sovietului de Miniștri al RSSM (1947-1951), redactor-șef al revistei Nistru (1966-1971). A fost distins cu Premiul de Stat al Moldovei (1966), cu titlul de Erou al Muncii Socialiste (1979) și de Scriitor al Poporului (1982).

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Bucov a colaborat la reviste de stânga ori de avangardă de­butând, probabil, la Herald (1933), cu o traducere din rusește. Continuă apoi să publice versuri și proză la Adevărul literar și artistic, Cuvântul liber, Făclia și Societatea de mâine, semnând fie Bâcov, fie Bucov. A publicat asiduu în săptămânalul Cuvântul liber, o „foaie de stânga moderată” apărută din 1933 până la sfârșitul anului 1936 sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Braniște, semnând Radu Bîcov-Emilian și deplângând situația maselor muncitorești exploatate sau strigându-le revolta.[1]

Lirica sa este a unui insurgent gălăgios, care anunță „apusul Parnasului” și respinge poezia „burgheză” (în care include și „hârdăul eminescian”), culti­vând programatic o tematică ostentativ proletară. Modelul era poezia sovietică a vremii, cu deosebire cea a lui Vladimir Maiakovski, din care a tradus și pe care l-a popularizat.

Și-a strâns versurile din perioada românească în volumele Discursul soarelui (1937) și China (1938). Perioada sovietică începe în 1942, la Moscova, unde îi apar volume care cuprind versuri violent antiromânești. Este orientarea pe care a păstrat-o patru decenii, răstimp în care a tipărit enorm. Poligraf industrios, Bucov colpor­tează clișeele propagandei sovietice în versuri, în romane, în dramaturgie, condus de principiul - versificat tot de el - potrivit căruia „Ni-i Moscova soare, iar Kievul frate”. În jurul vieții și scrierilor sale, oficialitățile sovietice au creat o legendă profitabilă. A tradus și din I. Ilf, E. Petrov și Serghei Esenin.

Operă[modificare | modificare sursă]

  • Discursul soarelui, București, 1937;
  • China, București, 1938;
  • Andrieș, Chișinău, 1946;
  • Țara mea, Chișinău, 1947;
  • Cresc etajele, Chișinău, 1952;
  • De vorbă cu cei mici, Chișinău, 1953;
  • Opere alese, Chișinău, 1954;
  • Orașul Răut, Chișinău, 1956;
  • Lirică, Chișinău, 1957;
  • Piese, Chișinău, 1960;
  • Timpuri și oameni, Chișinău, 1961;
  • Stele și lanțuri, Chișinău, 1962;
  • Ultimul zăplaz, Chișinău, 1962;
  • Povestiri despre Petrică-Rică, Chișinău, 1963;
  • Vietnamul meu, Chișinău, 1966;
  • Magistrala, Chișinău, 1969;
  • Scrieri, I-V, prefață de S. Cibotaru, Chișinău, 1970-1973;
  • Pomul vieții, Chișinău, 1974;
  • Scară fără trepte, Chișinău, 1976;
  • Oglinda, Chișinău, 1978;
  • Bim-Bom, Chișinău, 1981;
  • Tinerețe în flăcări, Chișinău, 1982.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, pp. 161-162, 164.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Emilian Bucov