Ehud Avriel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ehud Avriel
Ehud Avriel.jpg
Date personale
Născut [1] Modificați la Wikidata
Viena, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (63 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Tel Aviv, Israel Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Israel.svg Israel Modificați la Wikidata
Ocupație diplomat
om politic Modificați la Wikidata
ministru al Israelului 1948-1950 în Cehoslovacia și Ungaria 1950-1951 în România
1957-1960 ambasador al Israelului în Ghana, Congo-Leopoldville, Liberia
1961-1965 director general adjunct al Ministerului de externe
1955-1957 deputat în Knesset (Mapai)
1965-1968 ambasador al Israelului în Italia
1968-1971 președinte al Executivei Organizației Sioniste Mondiale

Partid politic Mapai[*]

Ehud Avriel (în ebraică אהוד אבריאל, născut Georg Überall, n. ,[1] Viena, Austro-Ungaria – d. ,[2] Tel Aviv, Israel) a fost un conducător sionist, ofițer de informații, diplomat și om politic israelian născut în Austria.

Colaborator apropiat al lui David Ben Gurion, Avriel a avut merite remarcabile în organizarea emigrației clandestine spre Palestina a mii de evrei europeni, amenințați de spectrul pieirii în anii ridicării Germaniei național-socialiste, de asemenea în achiziționarea de arme vitale pentru efortul de apărare al colectivității israeliene în anii războiului de independență din 1948-1949.

A fost, printre altele, ministru plenipotențiar al Israelului la Praga, la Budapesta și la București, ulterior ambasador în Ghana, Congo-Léopoldville, Liberia și Italia, consul general la Chicago, director general adjunct în Ministerul de Externe, deputat în Knessetul israelian din partea partidului Mapai și președinte al Organizației Sioniste Mondiale.

Copilăria și tinerețea[modificare | modificare sursă]

Ehud Avriel s-a născut în anul 1917 într-o familie evreiască din Viena, sub numele de Georg Überall. A urmat studii liceale la Viena. A fost activ în mișcarea de tineret sionist Albastru-Alb (Blau Weiss) precum și în cadrul mișcării de pionierat sionist HeHalutz din Austria al cărui secretar general a devenit.

La vârsta de 21 ani a fost directorul unei instituții a organizației Aliyat Hanoar care se ocupa cu transferarea de copii și adolescenți evrei în căminul național evreiesc (viitorul Israel) în constituire pe teritoriul Palestinei. După invadarea Austriei de către Hitler a fost activ în organizarea refugierii evreilor din Austria iar în cadrul eforturilor legate de acest scop a negociat cu Adolf Eichmann.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În decembrie 1939 a emigrat în Palestina (Eretz Israel) și s-a alăturat la Gaaton grupului de pionieri care au întemeiat în anul 1946 kibbutzul Neot Mordehay în nordul Galileei. S-a înrolat în organizația evreiască subterană de apărare Haganá și a devenit activ în Comitetul de Salvare care căuta să ajute evreii să fugă din Europa invadată de naziști.

Ofițer de informații, diplomat și om politic israelian[modificare | modificare sursă]

După război a contribuit la organizarea emigrației ilegale (Aliya B) a evreilor spre Palestina, in conditiile in care puterea mandatară britanică redusese foarte multe cota de imigranți evrei. În 1946 a fost trimis în Cehoslovacia pentru a achiziționa în anii 1947-1949 arme pentru evreii din Palestina. La 29 iulie 1948 a fost numit de Statul Israel, de curând înființat ministru plenipotențiar (legat) la Praga și Budapesta. Împreună cu omul de afaceri Efraim Ilin Avriel a negociat cu guvernul cehoslovac condițiile importului de armament din aceasta țară, evident, cu știrea discretă a Uniunii Sovietice.În 1950 Avriel a fost numit legat al Israelului la București, unde a funcționat până în martie 1951, întorcându-se în Israel în aprilie.

În 1955-1957 a fost deputat in Knesset din partidului Mapai. A demisionat din parlament la 31 iulie 1957 și a revenit în serviciul diplomatic. A fost până în anul 1960 ambasador al Israelului în Ghana, Congo-Leopoldville și Liberia. După ce a fost în anii 1961-1965 director general adjunct al Ministerului de Externe, ]n 1965-1968 a fost trimis ca ambasador în Italia. În 1974 a fost consul general al Israelului la Chicago. În anii 1977-1979, sub administrația Beghin a fost ambasador cu însărcinări speciale.

Ehud Avriel a murit în anul 1980

In Memoriam[modificare | modificare sursă]

  • O piață în cartierul Neve Sharet din Tel Aviv și o sală în incinta Ministerului de Externe al Israelului la Ierusalim îi poartă numele.

Cărți scrise[modificare | modificare sursă]

  • Ehud Avriel, Open the Gates, Atheneum, New York, 1975. Pithu et hashearim פתחו את השערים Sifriat Maariv, Tel Aviv (Deschideți porțile - Povestea personală a emigrației „ilegale” spre Israel)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Ehud Avriel", Gemeinsame Normdatei, accesat în 16 octombrie 2015 
  2. ^ a b SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dominique Lapierre, Larry Collins, O Jérusalem, Robert Laffont, 2006, Paris

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Steven, Stewart, The Spymasters of Israel, New York: Ballantine Books, 1982
  • Ian Black, Benny Morris, Israel's secret wars: a history of Israel's intelligence services‏, Grove Press, reimprimare din 1991 (română Războaiele secrete ale Israelului: o istorie a serviciilor de spionaj israeliene)
  • טוביה פרילינג ,1998 ,חץ בערפל: דוד בן-גוריון, הנהגת היישוב ונסיונות הצלה בשואה/ המרכז למורשת בן-גוריון, אוניברסיטת בן-גוריון בנגב והמכון ליהדות זמננו, האוניברסיטה העברית בירושלים, ירושלים, 2 כרכים; מהדורה שנייה 2001.
    • Tuvia Friling, Săgeți în ceață: Ben Gurion, conducerea Ishuvului și încercările de salvare din timpul Holocaustului, Centrul pentru moștenirea spirituală a lui Ben Gurion, Universitatea Ben Gurion, Beer Sheva și Institutul de istorie contemporană a evreilor, Universitatea Ebraică din Ierusalim, ed. a II-a, 2 vol., 2001 (în ebraică).
    • Tuvia Friling, 2005, Arrows in the Dark: David Ben-Gurion, the Yishuv Leadership and Rescue Attempts during the Holocaust, the University of Wisconsin press, USA, 2 Volumes

Legături externe[modificare | modificare sursă]