Hygrocybe coccinea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Căciula piticilor)
Sari la navigare Sari la căutare

Hygrocybe coccinea
Hygrocybe coccinea mo38986.jpg
Căciula piticilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. coccinea
Nume binomial
Hygrocybe coccinea
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus miniatus Scop. (1772)
  • Agaricus coccineus Schaeff. (1774)
  • Hygrophorus coccineus (Schaeff.) Fr. (1838)
  • Hygrocybe miniata (Scop.) Murrill (1916)
  • Pseudohygrocybe coccinea (Schaeff.) Kovalenko (1988)

Hygrocybe coccinea (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871), sin. Hygrophorus coccineus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1838), este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1] denumită în popor căciula piticilor.[2] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă adesea imediat după o perioadă de ploaie, solitar sau în grupuri mai mici, pe soluri sărace, ne-tolerând nici un îngrășământ, pe pajiști, fânețe și liziera pădurilor. Apare nu în fiecare an, de la câmpie până în regiuni montane medii, din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus coccineus
  • Pălăria: are un diametru între 2 și 6 cm, este subțire, fragilă, higrofilă, inițial semisferică, la maturitate convexă, în formă de cupolă și în sfârșit aplatizată cu marginile neregulat ondulate și uneori crăpate. Cuticula este netedă, lucioasă, umedă și ușor lipicioasă, coloritul fiind preponderent de un roșu înfocat, dar, depinde de variație, de asemenea portocaliu-roșiatic sau chiar auriu. Se decolorează adesea ceva la bătrânețe. Nu înnegrește după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase și bulboase, inegale, cu lameluțe intercalate, lat aderate la picior, fiind de un colorit roșu-sângeriu sau portocaliu. Muchiile sunt gălbuie și nu dințate.
  • Piciorul: are o lungime de 4 la 6 cm și o grosime de 0,5 până la 1 cm, este ușor detașabil de pălărie, neted și ne-fibros, cilindric, dar nu rar ceva compresat, adesea îndoit și gol pe dinăuntru. Coloritul seamănă celui al pălăriei, dar este spre bază mereu mai deschis, galben-portocaliu. Nu se colorează prin rupere în negru.
  • Carnea: roșie până portocalie care nu se colorează în contact cu aerul după o secțiune este slab apoasă, subțire și friabilă, mirosul fiind imperceptibil și gustul plăcut.[3][4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori lunguieț-elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), având o mărime de 8-10 x 5-5,5 microni. Praful lor este alb. Basidiile cu 4 spori în formă de măciucă subțire măsoară 50-60 x 6-8 microni.[6]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca poate fi confundată cu suratele ei cu toate comestibile, ca de exemplu: Hygrocybe aurantiosplendens,[8] Hygrocybe chlorophana,[9] Hygrocybe miniata[10][11] sau Hygrocybe punicea,[12] dar de asemenea cu otrăvitoarele Hygrocybe conica[13] și Hygrocybe nigrescens[14] care înnegresc la bătrânețe, leziune sau tăiere.

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Căciula piticilor poate fi preparată, tăiată fin într-o mâncare cu alte soiuri de ciuperci. Luce Höllthaler recomandă prepararea ca supă cremoasă împreună cu conopidă, ceapă, smântână și verdețuri precum ca adăugare la legume franțuzești, de exemplu Ratatouille.[15] Nu se potrivește pentru uscare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 450-451, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 108-109, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 155
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 344
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 124, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 438-439, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 41-42, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]