Asimilație (lingvistică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, asimilația este un fenomen fonetic opus disimilației și care constă în modificarea unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altuia, în așa fel încât primul devine asemănător sau identic cu al doilea. Se poate produce între două sunete în contact direct (acomodare) sau între două sunete situate la oarecare distanță în cadrul cuvântului.

Poate fi de mai multe tipuri:

  • asimilație parțială: un sunet dobândește anumite caractere articulatorii de la un alt sunet, fără a deveni identic cu acesta (exemplu: subsol pronunțat "supsol");
  • asimilație totală: sunetul modificat devine identic cu sunetul care exercită influența modificatoare (exemplu: năsip devine "nisip");
  • asimilație progresivă: sunetul modificat este situat după cel care exercită influența modificatoare (exemplu francezul chausson devine în română "șoșon");
  • asimilație regresivă: ordinea celor două sunete este inversă (exemplu: latinul serenum devine "senin");
  • asimilație reciprocă: are loc modificarea ambelor sunete implicate, rezultând un singur sunet, cu particularități proprii ambelor sunete (exemplu: latinul au devine în italiană "o" deschis, vocală velară și rotunjită ca "u" și deschisă ca "a").