Aristide Briand
| Aristide Briand | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Aristide Pierre Henri Briand  |
| Născut | [1][2][3][4] Nantes, Franța[5][6] |
| Decedat | (69 de ani)[7][8][1][2] Paris, Franța[9][6] |
| Înmormântat | cimetière de Cocherel[*][10] |
| Copii | Marius Olivier[*][11][12] |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | politician om de stat jurnalist diplomat scriitor avocat |
| Locul desfășurării activității | Paris |
| Limbi vorbite | limba franceză[1] |
| Președinte al Consiliului de Miniștri | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Raymond Poincaré |
| Succedat de | André Tardieu[*] |
| În funcție – | |
| Precedat de | Paul Painlevé[*] |
| Succedat de | Édouard Herriot[*] |
| În funcție – | |
| Precedat de | Georges Leygues[*] |
| Succedat de | Raymond Poincaré |
| În funcție – | |
| Precedat de | René Viviani[*] |
| Succedat de | Alexandre Ribot[*] |
| În funcție – | |
| Precedat de | Raymond Poincaré |
| Succedat de | Louis Barthou |
| În funcție – | |
| Precedat de | Georges Clemenceau |
| Succedat de | Ernest Monis[*] |
| Deputat al Franței | |
| În funcție – | |
| Premii | Premiul Nobel pentru Pace () Crucea Libertății[*] Ordinul celor Trei Stele[*] |
| Partid politic | PS Parti républicain-socialiste[*] |
Modifică date / text  | |
Aristide Briand (n. 28 martie 1862 – d. 7 martie 1932) a fost un politician și om de stat francez, care a ocupat în mai multe rânduri funcția de prim ministru al Franței. În 1926 a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Tinerețea și începuturile carierei politice
[modificare | modificare sursă]Aristide Briand s-a născut la Nantes într-o familie burgheză înstărită. A studiat dreptul și, la scurtă vreme după obținerea licenței, a intrat în politică, alăturându-se celor mai avansate mișcări ale vremii, scriind articole pentru ziarul anarhist Le Peuple și conducând o perioadă ziarul Lanterne . De aici a trecut la ziarul Petite République, pe care l-a părăsit pentru a fonda, alături de Jean Jaurès, ziarul L'Humanité.
Activismul politic
[modificare | modificare sursă]În tot acest timp, Briand a fost unul dintre cei mai impotanți activiști ai mișcării pentru înființarea sindicatelor și, la congresul celor ce muncesc din Nates (1894), el a asigurat adoptarea ideilor sindicaliste împotriva celor ale aderenților lui Jules Guesde. Din acel moment, Briand a devenit unul dintre liderii Partidului Socialist Francez. În 1902, după mai multe încercări eșuate, a fost ales deputat. El s-a declarat cu toată puterea de partea unității de acțiune a stângii politice în ceea ce a devenit cunoscut ca Blocul, pentru a contracara acțiunile deputaților reacționari de dreapta. Încă de la începutul carierei sale politice în Camera deputaților, Briand a fost preocupat de problema separării statului de biserică. A fost numit raportor al comisiei pentru pregătirea legii pentru separarea statutului față de biserică, iar raportul său l-a propulsat în fruntea scenei politice ca pe un viitor lider. El a reușit să-și promoveze legea cu unele mici modificări, reușind să nu piardă sprijinul niciunui partid dispus la început să-l sprijine.
El a fost principalul autor al legii separării dintre stat și religie, dar s-a preocupat și de aplicarea ei, în special ținând seama că ministrul însărcinat cu punerea în practică a legii, Maurice Rouvier, a permis abuzuri în timpul preluării inventarului proprietăților bisericii. Ca urmare, Briand a acceptat portofoliul învățământului public și cultelor în guvernul Sarrien (1906). Deși ministeriatul său s-a dovedit a fi un succes, datorită faptului că a acceptat să fie ministru într-un guvern burghez, Briand a fost exclus din Partidul Socialist Unit (martie 1906). În conflictul său cu Jaurès, Briand era susținătorul ideii cooperării cu radicalii în problemele reformelor, nu a păstrării unei rezerve pline de precauție față de ideile lor.
Prim-ministru al Franței
[modificare | modificare sursă]Briand i-a succedat lui Clemenceau ca prim-ministru în 1909 – 1911 și în 1913. În octombrie 1915, după o serie de înfrângeri ale francezilor pe frontul de vest al primului război mondial, Briand a devenit din nou prim-ministru și pentru prima oară a deținut și portofoliul externelor, înlocuindu-i pe René Viviani și pe Théophile Delcassé. Guvernarea sa nu a fost una plină de succese, Briand demisionând în martie 1917 în urma disensiunilor cu privire la Ofensiva Nivelle, fiind succedat de Alexandre Ribot.
După război, în Franța unul dintre subiectele care domina scena politică a fost cel al reparațiilor datorate de Germania, și mai ales modul în care acestea urmau să fie obținute. Politicieni precum Raymond Poincaré susțineau o politică ostilă Germaniei, prin care încercau să îi forțeze mâna înspre plata totală a datoriilor. Inițial Briand a susținut această opinie, ulterior însă considerând o eșalonare a datoriei în schimbul garantării noilor frontiere ale Franței de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei ca fiind mai favorabilă.[13] În perioada imediat următoare Primului Război, atitudinea lui Briand a fost în mare parte asemănătoare cu cea a lui Lloyd George. Briand a considerat că sacrificarea anumitor avantaje care ar fi putut fi obținute de pe urma Tratatului de la Versailles erau acceptabile pentru a menține pe termen lung relațiile bune dintre Franța și Marea Britanie.[14]
Briand a revenit la putere în 1921, dar eforturile pentru a ajunge la o înțelegere cu privire la reparații au eșuat din cauza intransigenței crescânde a celor din urmă, printre care și Poincaré. În momentele care au precedat declanșarea Crizei Ruhrului, atitudinea mai conciliantă al lui Briand a cauzat, printre altele, revenirea sa la Quai d'Orsay în 1925, rămânând în funcție până la moarte. Briand a negociat așa-numita Înțelegere Briand-Ceretti cu Vaticanul, care a oferit guvernului francez un anumit rol în numirea episcopilor catolici.
Aristide Briand a primit în 1926 Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu Gustav Stresemann din Germania, pentru Tratatele de la Locarno. (Austen Chamberlain din Regatul Unit câștigase Premiul Nobel pentru pace cu un an mai devreme pentru aceleași Tratate de la Locarno). Propunerea lui Briand și a lui Frank B. Kellogg (1927) pentru semnarea unui pact universal de scoatere în afara legii a războiului a dus anul următor la semnarea Pactului de la Paris, cunoscut și ca Pactul Kellogg-Briand.
Note
[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Bibliothèque nationale de France. „Aristide Briand” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- ^ a b Adunarea Națională (ed.). „Aristide Briand” (în franceză). base Sycomore[*]. Wikidata Q15271528. Accesat în .
- ^ Andrew Bell. „Aristide Briand” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- ^ „Aristide Briand” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ^ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- ^ a b Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Бриан Аристид (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
- ^ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- ^ Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Бриан Аристид (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
- ^ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- ^ „Aristide Briand” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- ^ https://www.ouest-france.fr/pays-de-la-loire/saint-nazaire-44600/histoires-insolites-le-fils-secret-daristide-briand-57ee0aac-a59a-11ee-91af-aa99425ba6b8. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://aristidebriand.eu/sa-vie-privee/. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei, vol V. Secolul XX. Din 1919 până în zilele noastre, editura Institutului European, Iași, 1998, pp. 42-43.
- ^ J. B. Duroselle, Istoria relațiilor internaționale. 1919-1947. Vol I, traducerea de A. Airinei, editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006, p. 48.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Bernstein, S., Milza, P., Istoria Europei, vol V. Secolul XX. Din 1919 până în zilele noastre, editura Institutului European, Iași, 1998;
- Duroselle, J. B. Istoria relațiilor internaționale. 1919-1947. Vol I, traducerea de Airinei, A. editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006.
- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- en Biografie
| Predecesor: Sir Austen Chamberlain Charles G. Dawes |
Premiul Nobel pentru Pace 1926 |
Succesor: Ferdinand Buisson Ludwig Quidde |
| Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin |
Ministru al învățământului pubic și al artelor frumoase (1906–1908) | Succesor: Gaston Doumergue |
| Ministru al cultelor (1906–1911) | Succesor: Ernest Monis | |
| Predecesor: Edmond Guyot-Dessaigne |
Ministrul justiției 1908–1909 |
Succesor: Louis Barthou |
| Predecesor: Georges Clemenceau |
Prim ministru al Franței 1909–1911 |
Succesor: Ernest Monis |
| Ministrul afacerilor interne 1909–1911
| ||
| Predecesor: Jean Brun |
Ministru de război (interimar) 1911 |
Succesor: Maurice Berteaux |
| Predecesor: Jean Cruppi |
Ministrul justiției 1912–1913 |
Succesor: Louis Barthou |
| Predecesor: Raymond Poincaré |
Prim ministru al Franței 1913 |
Succesor: Louis Barthou |
| Predecesor: Théodore Steeg |
Ministrul afacerilor interne 1913 |
Succesor: Louis Lucien Klotz |
| Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin |
Ministrul justiției 1914–1915 |
Succesor: René Viviani |
| Predecesor: René Viviani |
Prim ministru al Franței 1915–1917 |
Succesor: Alexandre Ribot |
| Ministru al afacerilor externe 1915–1917
| ||
| Predecesor: Georges Leygues |
Prim ministru al Franței 1921–1922 |
Succesor: Raymond Poincaré |
| Ministru al afacerilor externe 1921–1922
| ||
| Predecesor: Édouard Herriot |
Ministru al afacerilor externe 1925–1926 |
Succesor: Édouard Herriot |
| Predecesor: Paul Painlevé |
Prim ministru al Franței 1925–1926
| |
| Predecesor: Édouard Herriot |
Ministru al afacerilor externe 1926–1932 |
Succesor: Pierre Laval |
| Predecesor: Raymond Poincaré |
Prim ministru al Franței 1929 |
Succesor: André Tardieu |
