Alfabetul Fonetic Internațional
Alfabetul Fonetic Internațional (abreviat în limba română: AFI; în engleză: International Phonetic Alphabet; abreviat în limba engleză: IPA) este un sistem de simboluri grafice destinat transcrierii sunetelor folosite în limba vorbită. În mod ideal aceste simboluri trebuie să poată reprezenta în mod unic și precis toate procesele fonologice din toate limbile și, atunci când este necesar, să poată preciza diferențe de ordin fonetic.
Generalități
[modificare | modificare sursă]Principiul general al AFI este de a asocia fiecărui segment de vorbire un simbol unic, evitând grupurile de simboluri precum sh pentru sunetul ʃ (din șapcă). O altă caracteristică a acestui alfabet este aceea că nu distinge între sunete care, chiar diferite, nu se pot contrasta fonemic în nici o limbă. În cazurile când se dorește precizarea la nivel fonetic (și nu fonemic) se pot folosi, opțional, semne diacritice corespunzătoare.
Simbolurile din AFI sunt luate în mare parte din alfabetul latin și din cel grec sau sunt modificări ale acestora. În schimb, pentru clicuri au fost preferate simboluri folosite în transcrierea unor limbi din Africa.
Transcrierile în AFI se includ fie în paranteze drepte: [eˈɡzem.plu], fie între bare oblice: /eˈɡzem.plu/. Diferența este aceea că o transcriere pur fonetică, fără a pretinde că toate simbolurile respective au valoare fonemică contrastivă, se scrie folosind parantezele drepte. Transcrierea fonemică, în general mai puțin complexă, deoarece sunetele unei singure limbi formează un subset redus, se scrie cu bare oblice. De exemplu, o transcriere fonetică foarte minuțioasă a cuvântului englez pretzel (covrig) este [ˈpʰɹ̥ʷɛʔt.sˈəɫ̩] și marchează numeroase aspecte fonetice ale cuvântului, convenabil de exemplu pentru comparația cu pronunțări în alte limbi; la rândul ei, transcrierea fonetică poate fi amănunțită, [ˈpʰɹ̥ʷɛʔt.sˈəɫ̩], sau mai largă, [ˈpʰɹɛt.səɫ̩]. O transcriere care se limitează la subsetul de foneme ale limbii engleze este varianta simplificată /ˈprɛtsəl/.
În această transcriere se marchează de obicei atât despărțirea în silabe, prin puncte, cât și accentul, printr-o liniuță verticală plasată sus înaintea silabei accentuate.
Origine
[modificare | modificare sursă]Alfabetul Fonetic Internațional a fost inițial dezvoltat de lingviști britanici și francezi sub direcția lui Paul Édouard Passy (1859-1940), în cadrul „Asociației Fonetice Internaționale”.[1] Această asociație a fost fondată la Paris în 1886 sub numele Dhi Fonètik Tîcerz' Asóciécon, care era transcrierea fonetică la vremea aceea a numelui The Phonetic Teachers' Association (Asociația Profesorilor de Fonetică) după ce mai întâi a funcționat sub titulatura L'Association Phonétique des Professeurs d'Anglais (Asociația Fonetică a Profesorilor de Engleză).[2]
După prima versiune a alfabetului, publicată în 1888, au urmat câteva revizii în anii 1900, 1932, 1989 și 1993.
Vocale
[modificare | modificare sursă]- Articol principal: Vocală
Clasificarea vocalelor se face după mai multe criterii, cele mai importante fiind:
- Gradul de deschidere a cavității orale, mai exact spațiul dintre limbă și palat. În acest sens de exemplu [a] este o vocală deschisă, iar [i] și [u] sunt vocale închise.
- Locul în care limba se apropie cel mai mult de palat. Din acest punct de vedere vocala [e] este anterioară pentru că fluxul de aer se îngustează cu precădere într-o regiune mai apropiată de dinți, în timp ce [u], ca în cuvîntul „butuc”, este o vocală posterioară.
- Gradul de rotunjire a buzelor. De exemplu vocala [o] este rotunjită, iar [e] este nerotunjită.
- Caracterul oral sau nazal al emisiei sunetului. Dacă aerul iese în majoritate pe gură avem de a face cu o vocală orală. Limba română nu are vocale nazale, cu excepția unei ușoare nazalizări care se produce atunci cînd după o vocală, în aceeași silabă, urmează consoana nazală [n]. Limba franceză în schimb folosește mai multe vocale nazale.
- În afară de aceste caracteristici mai pot exista tonuri (în limbi tonale precum chineza), vocale de diferite lungimi (ca în engleză sau japoneză), vocale comprimate (ca în suedeză sau japoneză), și altele.
Diagrama de mai jos prezintă vocalele clasificate după primele trei criterii, și anume deschidere, loc de articulare și rotunjire. Toate vocalele din diagramă sunt orale, iar tonul și lungimea nu sunt luate în considerare.
| Vocale Vezi și AFI, consoane. | Modificare | ||||
| Deschidere | Anterioritate | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Anterioare | Semiant. | Centrale | Semipost. | Posterioare | |
| Închise | |||||
| Cvasiînchise | |||||
| Semiînchise | |||||
| Mijlocii | |||||
| Semideschise | |||||
| Cvasideschise | |||||
| Deschise | |||||
| Legendă: | |||||
| ■ Celulele galbene corespund vocalelor din limba română. ■ Celulele crem indică vocale folosite rar în limba română. ■ Celulele gri corespund unor vocale rare, fără simbol fonetic. În perechile de vocale, în stânga figurează varianta nerotunjită, iar în dreapta cea rotunjită. | |||||
Zonele colorate din tabel corespund celor șapte vocale din limba română standard. Simbolul fonetic [ǝ] corespunde literei ă din măr, iar [ɨ] corespunde lui î sau â din înapoi respectiv Pârvu.
Vocala ǝ este nerotunjită în limba română, dar poate fi rotunjită în alte limbi; definiția ei precizează că se obține într-o poziție relaxată a buzelor. Ce înseamnă o poziție relaxată depinde de limba respectivă, de exemplu ǝ din limbile română, franceză, engleză, rusă sunt toate mai mult sau mai puțin diferite.
Se observă că vocalele [e] și [o] apar de două ori. Acest lucru se datorează faptului că nu există nici o limbă în care să se diferențieze după gradul de deschidere trei tipuri de [e]. În limba română există unul singur, [e] din /ˈre.pe.de/. În limba franceză sau italiană se disting două variante, cea semiînchisă [e] și cea semideschisă [ɛ], ca de exemplu în cuvîntul francez déesse (zeiță), pronunțat [deˈɛsə]. Pentru simplificare, [e] median din limba română se scrie cu același simbol ca [e] semiînchis din franceză, chiar dacă fonetic ele sunt diferite. Același lucru este valabil și pentru cazul vocalei [o].
Consoane
[modificare | modificare sursă]- Articol principal: Consoană.
Consoanele se clasifică în trei mari grupe după modul în care se generează presiunea aerului în articularea lor. Toate consoanele din limba română fac parte din cea mai importantă dintre aceste grupe, și anume a consoanelor pulmonare, produse prin comprimarea aerului în plămâni. În alte limbi există consoane produse prin comprimarea aerului în glotă. Există de asemenea așa-numitele clicuri, consoane obținute prin crearea unei presiuni în aerul din cavitatea orală prin închiderea acesteia în două locuri, și apoi eliberarea bruscă a acestei presiuni. În fine există articulații combinate. O parte din aceste consoane exotice se pot întâlni sporadic și în limba română, dar nu ca parte integrantă a setului de sunete ale limbii ci numai în anumite interjecții.
La rândul lor aceste grupe sunt divizate în continuare după modul și locul de articulare. Modul de articulare se referă la mecanismul de blocare și eliberare a fluxului de aer, astfel distingându-se consoane oclusive, fricative, africate, nazale, sonante și altele.
Prin loc de articulare al unei consoane se înțelege poziția de-a lungul canalului fonator în care se produce turbulența audibilă caracteristică acelei consoane. Astfel există, printre altele, consoane bilabiale, labiodentale, dentale, alveolare, palatale, velare.
Tabelul de mai jos cuprinde consoanele Alfabetului Fonetic Internațional.
| Consoane Vezi și AFI, vocale. | Modificare | |||||||||||||||||||||||||
| Mod de articulare |
Loc de articulare | |||||||||||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Bi- labiale |
Labio- dentale |
Dentale | Alveo- lare |
Post- alveo- lare |
Alveolo- palatale |
Retro- flexe |
Palatale | Velare | Uvulare | Farin- gale |
Epi- glotale |
Glotale | ||||||||||||||
| Flux pulmonar | ||||||||||||||||||||||||||
| Oclusive | p | b | t̪ | d̪ | t | d | ʈ | ɖ | c | ɟ | k | ɡ | q | ɢ | ʡ | - | ʔ | - | ||||||||
| Africate | p͡ɸ | b͡β | t̪͡θ | d̪͡ð | t͡s | d͡z | t͡ʃ | d͡ʒ | t͡ɕ | d͡ʑ | ʈ͡ʂ | ɖ͡ʐ | c͡ç | ɟ͡ʝ | k͡x | ɡ͡ɣ | q͡χ | ɢ͡ʁ | ʡ͡ʜ | - | ʔ͡h | - | ||||
| Fricative | ɸ | β | f | v | θ | ð | s | z | ʃ | ʒ | ɕ | ʑ | ʂ | ʐ | ç | ʝ | x | ɣ | χ | ʁ | ħ | ʕ | ʜ | ʢ | h | ɦ |
| Sonante | ʋ | ɹ | ɻ | j | ɰ | - | - | |||||||||||||||||||
| Vibrante | ʙ | r̪ | r | - | - | ʀ | - | - | ||||||||||||||||||
| Bătute | ⱱ | ɾ | ɽ | - | - | - | - | |||||||||||||||||||
| Africate laterale | - | - | - | - | t͡ɬ | d͡ɮ | - | - | - | - | - | - | ||||||||||||||
| Fricative laterale | - | - | - | - | ɬ | ɮ | - | - | - | - | - | - | ||||||||||||||
| Sonante laterale | - | - | - | - | l̪ | l | ɭ | ʎ | ʟ | - | - | - | - | - | - | |||||||||||
| Bătute laterale | - | - | - | - | ɺ | - | - | - | - | - | - | |||||||||||||||
| Nazale | m | ɱ | n̪ | n | ɳ | ɲ | ŋ | ɴ | - | - | - | - | - | - | ||||||||||||
| Flux glotal (explozive și implozive) | ||||||||||||||||||||||||||
| Oclusive explozive | pʼ | tʼ | ʈʼ | cʼ | kʼ | qʼ | - | - | ||||||||||||||||||
| Fricative explozive | ɸʼ | fʼ | sʼ | ʃʼ | ɕʼ | ʂʼ | çʼ | xʼ | χʼ | - | - | |||||||||||||||
| Implozive | ɓ | ɗ | ʄ | ɠ | ʛ | - | - | |||||||||||||||||||
| Flux velar (clicuri) | ||||||||||||||||||||||||||
| Clicuri centrale | ʘ | ǀ | ǃ | ǂ | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | ||||||||||||
| Clicuri laterale | - | - | - | - | - | ǁ | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | ||||||||||
| Articulații multiple | ||||||||||||||||||||||||||
| Fricativă postalveolovelară: ɧ | Sonantă labiovelară: w | Fricativă labiovelară: ʍ | Sonantă labiopalatală: ɥ | |||||||||||||||||||||||
| Legendă: | ||||||||||||||||||||||||||
| ■ Celulele gri corespund unor articulări considerate imposibile. ■ Celulele galbene corespund consoanelor din limba română. ■ Celulele crem indică alofone ale unor consoane din limba română. În perechile de consoane, cea din stânga este surdă, iar cea din dreapta este sonoră. | ||||||||||||||||||||||||||
Simboluri suprasegmentale
[modificare | modificare sursă]Diacritice
[modificare | modificare sursă]Vezi și
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- en The International Phonetic Association web site Arhivat în , la Wayback Machine.
- en Video recordings of the sounds of IPA Arhivat în , la Wayback Machine. by The University of Sheffield
- en Information on IPA by Omniglot
- en IPA Chart in Unicode and XHTML/CSS
- en IPA copy & paste charts, keyboards, etc by IPA.Webstuff.org
- en Learning the IPA for English Arhivat în , la Wayback Machine., (Standard American English)
- en Various resources including a glossary by Peter Roach.
- en The International Phonetic Alphabet (revised to 2005) Arhivat în , la Wayback Machine. Symbols for all languages are shown on this one-page chart
- en Using IPA fonts with Mac OS X: The Comprehensive Guide Arhivat în , la Wayback Machine., an article explaining how to install and use freeware fonts and keyboard layouts to type in the International Phonetic Alphabet on OS X
- en Visual Thesaurus
- en IPA – Introduction[nefuncțională] This site was especially designed to act as an introduction to the International Phonetic Alphabet as used for English.
- en An introduction to the sounds of languages Arhivat în , la Wayback Machine.
- en Complete IPA chart with sound samples, including English diphthongs
- en IPA chart with MP3 sound files for all IPA letters on the chart (limited version is available to anyone)
- en IPA chart with AIFF sound files for IPA symbols
- en Peter Ladefoged's Course in Phonetics (with sound files)
