Sari la conținut

Wimbledon 2024 – Simplu feminin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Wimbledon 2024
Campioană:
Finalistă:
Scor:
Probe
Simplu: Masculin      Feminin
Dublu: Masculin      Feminin
Mixt: Mixt
Calificări
Masculin Feminin
2023 « Turneul de la Wimbledon » 2025

Wimbledon 2024 – Simplu feminin are loc în prima jumătate a lunii iulie 2024. O sută douăzeci și opt de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului englez de Grand Slam disputat la All England Lawn Tennis and Croquet Club. Douăzeci dintre ele, dintre care patru lucky loser, s-au calificat pe tabloul principal jucând trei runde. Markéta Vondroušová a fost campioana în exercițiu,[1] dar a pierdut în prima rundă în fața spaniolei Jéssica Bouzas Maneiro. Aceasta a fost a doua oară în era deschisă când campioana în exercițiu la Wimbledon la simplu feminin a pierdut în runda de deschidere, de când Steffi Graf a pierdut în fața lui Lori McNeil în 1994.

Aceasta este pentru prima dată din 1996 când niciuna dintre surorile Williams nu participă la acest turneu. Serena Williams, de șapte ori campioană, a jucat ultima dată la Wimbledon în 2022, iar Venus Williams, de cinci ori câștigătoare a trofeului, a jucat ultima dată în 2023.[2] Favorita nr. 3, Arina Sabalenka, s-a retras de la Wimbledon din cauza unei accidentări la umăr.[3]

România a fost reprezentată de 6 jucătoare: Sorana Cîrstea (29 WTA), Ana Bogdan (50 WTA), Jaqueline Cristian (62 WTA), Irina-Camelia Begu (127 WTA), Anca Todoni (141 WTA) și Elena-Gabriela Ruse (152 WTA). Cu excepția Ancăi Todoni, toate celelalte jucătoare au fost eliminate în prima rundă. Todoni, în vârstă de 19 ani, a participat pentru prima dată la un turneu de Grand Slam, și a avansat pănă în runda a doua, unde a fost învinsă de nr. 2 mondial, Coco Gauff.

Derularea turneului[modificare | modificare sursă]

Două jucătoare și-au făcut debutul pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam: românca Anca Todoni și canadianca Marina Stakusic.[4] La ediția din acest an a turneului de la Wimbledon, 32 de jucătoare au peste 30 de ani, dintre care șase au peste 35 de ani.[4] Șase mame concurează pe tabloul principal de simplu: Angelique Kerber, Tatjana Maria, Naomi Osaka, Elina Svitolina, Taylor Townsend și Caroline Wozniacki.[4]

Coco Gauff este cel mai tânăr cap de serie nr. 2 la Wimbledon de la Maria Șarapova în 2007.[5]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

01.   Polonia Iga Świątek
02.   Statele Unite ale Americii Coco Gauff
03.   Main Page Arina Sabalenka (abandon)
04.   Kazahstan Elena Rîbakina
05.   Statele Unite ale Americii Jessica Pegula (runda doi)
06.   Cehia Markéta Vondroušová (runda unu)
07.   Italia Jasmine Paolini
08.   Republica Populară Chineză Zheng Qinwen (runda unu)
09.   Grecia Maria Sakkari
10.   Tunisia Ons Jabeur
11.   Statele Unite ale Americii Danielle Collins
12.   Statele Unite ale Americii Madison Keys
13.   Letonia Jeļena Ostapenko
14.   Main Page Daria Kasatkina
15.   Main Page Liudmila Samsonova
16.   Main Page Victoria Azarenka (abandon)
17.   Main Page Anna Kalinskaia
18.   Ucraina Marta Kostiuk
19.   Statele Unite ale Americii Emma Navarro
20.   Brazilia Beatriz Haddad Maia
21.   Ucraina Elina Svitolina
22.   Main Page Ekaterina Alexandrova (abandon)
23.   Franța Caroline Garcia
24.   Main Page Mirra Andreeva (runda unu)
25.   Main Page Anastasia Pavliucenkova (runda doi)
26.   Cehia Linda Nosková (runda doi)
27.   Cehia Kateřina Siniaková (runda doi)
28.   Ucraina Daiana Iastremska
29.   România Sorana Cîrstea (runda unu)
30.   Canada Leylah Fernandez
31.   Cehia Barbora Krejčíková
32.   Regatul Unit Katie Boulter (runda doi)

Faceți clic pe numărul unui jucător pentru a accesa secțiunea unde apare acesta.

Calificări[modificare | modificare sursă]

Tabloul principal[modificare | modificare sursă]

Explicația simbolurilor[modificare sursă]

  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Faza finală[modificare | modificare sursă]

Sferturi de finală Semifinale Finală
               

Jumătatea superioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 1[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
1 Polonia I Świątek 6 6
Statele Unite ale Americii S Kenin 3 4 1 Polonia I Świątek 6 6
WC Regatul Unit F Jones 6 1 2 Croația P Martić 4 3
Croația P Martić 3 6 6 1 Polonia I Świątek
Kazahstan I Putințeva 7 6 Kazahstan I Putințeva
WC Germania A Kerber 5 3 Kazahstan I Putințeva 6 4 6
Q Canada M Stakusic 4 2 27 Cehia K Siniaková 0 6 2
27 Cehia K Siniaková 6 6
23 Franța C Garcia 6 7
Main Page A Blinkova 4 5 23 Franța C Garcia 6 3 4
Statele Unite ale Americii B Pera 64 6 710 Statele Unite ale Americii B Pera 3 6 6
Main Page A Potapova 77 4 66 Statele Unite ale Americii B Pera
Franța O Dodin 4 0 13 Letonia J Ostapenko
Q Ucraina D Snigur 6 6 Q Ucraina D Snigur 3 0
WC Australia A Tomljanović 1 2 13 Letonia J Ostapenko 6 6
13 Letonia J Ostapenko 6 6

Secțiunea 2[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
11 Statele Unite ale Americii D Collins 6 77
Danemarca C Tauson 3 64 11 Statele Unite ale Americii D Collins 6 6
Egipt M Sherif 1 2 Q Ungaria D Gálfi 3 4
Q Ungaria D Gálfi 6 6 11 Statele Unite ale Americii D Collins
Columbia C Osorio 6 6 20 Brazilia B Haddad Maia
PR Statele Unite ale Americii L Davis 3 1 Columbia C Osorio 0r
Polonia M Fręch 5 3 20 Brazilia B Haddad Maia 3
20 Brazilia B Haddad Maia 7 6
31 Cehia B Krejčíková 77 61 7
Main Page V Kudermetova 64 77 5 31 Cehia B Krejčíková 78 77
Argentina ML Carlé 2 5 Q Statele Unite ale Americii K Volynets 66 65
Q Statele Unite ale Americii K Volynets 6 7 31 Cehia B Krejčíková
Spania C Bucșa 6 4 710 Spania J Bouzas Maneiro
România A Bogdan 4 6 65 Spania C Bucșa 61 3
Spania J Bouzas Maneiro 6 6 Spania J Bouzas Maneiro 77 6
6 Cehia M Vondroušová 4 2

Secțiunea 3[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
4 Kazahstan E Rîbakina 6 6
Q România E-G Ruse 3 1 4 Kazahstan E Rîbakina 6 3 6
Germania L Siegemund 6 6 Germania L Siegemund 3 6 3
PR Ucraina K Baindl 4 1 4 Kazahstan E Rîbakina
WC Danemarca C Wozniacki 6 6
Q Statele Unite ale Americii A Parks 2 0 WC Danemarca C Wozniacki
Italia L Bronzetti 4 3 30 Canada L Fernandez
30 Canada L Fernandez 6 6
17 Main Page A Kalinskaia 6 6
Q Ungaria P Udvardy 3 2 17 Main Page A Kalinskaia 6 6
Cehia M Bouzková 6 6 Cehia M Bouzková 4 1
Argentina J Riera 2 1 17 Main Page A Kalinskaia
Ucraina A Kalinina 2 3
Main Page E Avanesian 6 6 Main Page E Avanesian
Spania R Masarova 3 6 2 15 Main Page L Samsonova
15 Main Page L Samsonova 6 4 6

Secțiunea 4[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
10 Tunisia O Jabeur 6 6
Japonia M Uchijima 3 1 10 Tunisia O Jabeur 6 7
Q Statele Unite ale Americii R Montgomery 6 6 Q Statele Unite ale Americii R Montgomery 1 5
Q Australia O Gadecki 4 4 10 Tunisia O Jabeur
Elveția V Golubic 2 1 21 Ucraina E Svitolina
Germania J Niemeier 6 6 Germania J Niemeier 3 4
Polonia M Linette 5 711 3 21 Ucraina E Svitolina 6 6
21 Ucraina E Svitolina 7 69 6
32 Regatul Unit K Boulter 78 7
Germania T Maria 66 5 32 Regatul Unit K Boulter 6 1 68
Regatul Unit H Dart 6 6 Regatul Unit H Dart 4 6 710
Q Republica Populară Chineză Z Bai 4 0 Regatul Unit H Dart
Republica Populară Chineză Xin Wang 77 3 6 Republica Populară Chineză Xin Wang
Bulgaria V Tomova 64 6 0 Republica Populară Chineză Xin Wang 6 67 6
Statele Unite ale Americii A Krueger 2 0 5 Statele Unite ale Americii J Pegula 4 79 1
5 Statele Unite ale Americii J Pegula 6 6

Jumătatea inferioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 5[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
8 Republica Populară Chineză Q Zheng 6 2 4
Q Noua Zeelandă L Sun 4 6 6 Q Noua Zeelandă L Sun 4 6 6
PR Belgia A Van Uytvanck 4 3 Q Ucraina Y Starodubtseva 6 3 2
Q Ucraina Y Starodubtseva 6 6 Q Noua Zeelandă L Sun
PR România I-C Begu 0 4 Republica Populară Chineză L Zhu
Republica Populară Chineză L Zhu 6 6 Republica Populară Chineză L Zhu 6 6
Statele Unite ale Americii T Townsend 64 1 25 Main Page A Pavliucenkova 4 3
25 Main Page A Pavliucenkova 77 6
LL Mexic R Zarazúa 60 3
WC Regatul Unit E Răducanu 77 6 WC Regatul Unit E Răducanu 6 6
Japonia N Hibino 6 2 4 Belgia E Mertens 1 2
Belgia E Mertens 2 6 6 WC Regatul Unit E Răducanu
Țările de Jos A Rus 6 6 9 Grecia M Sakkari
Republica Populară Chineză Y Yuan 2 3 Țările de Jos A Rus 5 3
Q Statele Unite ale Americii M Kessler 3 1 9 Grecia M Sakkari 7 6
9 Grecia M Sakkari 6 6

Secțiunea 6[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
14 Main Page D Kasatkina 6 6
PR Republica Populară Chineză S Zhang 3 0 14 Main Page D Kasatkina 6 6
Germania T Korpatsch 2 1 WC Regatul Unit L Miyazaki 0 0
WC Regatul Unit L Miyazaki 6 6 14 Main Page D Kasatkina
PR Spania P Badosa 6 6 PR Spania P Badosa
Cehia K Muchová 3 2 PR Spania P Badosa 6 6
Cehia B Fruhvirtová 1 6 6 Cehia B Fruhvirtová 4 2
24 Main Page M Andreeva 6 3 2
28 Ucraina D Iastremska 6 77
Argentina N Podoroska 1 61 28 Ucraina D Iastremska 3 6 710
Ucraina L Țurenko 3 1 Franța V Gracheva 6 4 65
Franța V Gracheva 6 6 28 Ucraina D Iastremska
Croația D Vekić 3 6 6 Croația D Vekić
Republica Populară Chineză Xiy Wang 6 3 4 Croația D Vekić 6 6
Statele Unite ale Americii E Bektas 65 6 3 LL Main Page E Andreeva 2 3
LL Main Page E Andreeva 77 3 6

Secțiunea 7[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
7 Italia J Paolini 7 6
Spania S Sorribes Tormo 5 3 7 Italia J Paolini 77 6
Belgia G Minnen 7 6 Belgia G Minnen 65 2
WC Regatul Unit H Watson 5 4 7 Italia J Paolini
PR Canada B Andreescu 6 6 PR Canada B Andreescu
România J Cristian 4 2 PR Canada B Andreescu 6 77
Italia S Errani 63 1 26 Cehia L Nosková 3 65
26 Cehia L Nosková 77 6
18 Ucraina M Kostiuk 6 6
Slovacia R Šramková 3 2 18 Ucraina M Kostiuk 4 77 6
Australia D Saville 6 6 Australia D Saville 6 62 4
Statele Unite ale Americii P Stearns 4 2 18 Ucraina M Kostiuk
Slovacia AK Schmiedlová 0 6 4 12 Statele Unite ale Americii M Keys
Republica Populară Chineză Y Wang 6 3 6 Republica Populară Chineză Y Wang 2 2
Italia M Trevisan 4 64 12 Statele Unite ale Americii M Keys 6 6
12 Statele Unite ale Americii M Keys 6 77

Secțiunea 8[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
LL Franța E Jacquemot 3 3
Statele Unite ale Americii S Stephens 6 6 Statele Unite ale Americii S Stephens 1 1
Cehia Ka Plíšková 6 4 5 Main Page D Shnaider 6 6
Main Page D Shnaider 4 6 7 Main Page D Shnaider
WC Japonia N Osaka 6 1 6 19 Statele Unite ale Americii E Navarro
Franța D Parry 1 6 4 WC Japonia N Osaka 4 1
PR Republica Populară Chineză Q Wang 0 2 19 Statele Unite ale Americii E Navarro 6 6
19 Statele Unite ale Americii E Navarro 6 6
29 România S Cîrstea 6 2 0
Q Regatul Unit S Kartal 3 6 6 Q Regatul Unit S Kartal 6 5 6
Q Germania E Lys 2 4 Franța C Burel 3 7 3
Franța C Burel 6 6 Q Regatul Unit S Kartal
LL Serbia O Danilović 5 1 2 Statele Unite ale Americii C Gauff
Q România A Todoni 7 6 Q România A Todoni 2 1
Statele Unite ale Americii C Dolehide 1 2 2 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6
2 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6

Alte informații[modificare | modificare sursă]

Wild card[modificare | modificare sursă]

Clasament protejat[modificare | modificare sursă]

Jucătoare calificate[modificare | modificare sursă]

Lucky loser[modificare | modificare sursă]

Retrageri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Futterman, Matthew (). „Marketa Vondrousova Wins Wimbledon and Her First Grand Slam Title”. The New York Times. Accesat în . 
  2. ^ Fendrich, Howard (). „How well do you know Wimbledon? Try the AP's quiz about the grass-court Grand Slam tournament”. Associated Press. Accesat în . 
  3. ^ „Sabalenka withdraws from Wimbledon due to shoulder injury”, Women's Tennis Association, accesat în  
  4. ^ a b c „Notes preview” (PDF), Women's Tennis Association, accesat în  
  5. ^ „Day1” (PDF), Women's Tennis Association, accesat în  

Legături externe[modificare | modificare sursă]