Școala din Atena

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Școala din Atena
"The School of Athens" by Raffaello Sanzio da Urbino.jpg
Descriere generală
ArtistRafael
Datare1509-1511
MaterialeFrescă
Dimensiuni500 cm×7,7 m
AmplasarePalatul Apostolic, Vatican
ColecțieMuzeele Vaticane  Modificați la Wikidata
Curent artisticHigh Renaissance[*]  Modificați la Wikidata

Școala din Atena (italiană: Scuola di Atene) este o frescă a artistului renascentist italian Rafael. A fost pictat între 1509 și 1511, ca parte a comisiei lui Rafael pentru a decora camerele acum cunoscute sub numele de Stanze di Raffaello, în Palatul Apostolic din Vatican. Stanza della Segnatura a fost prima dintre camerele care au fost decorate, iar Școala din Atena, reprezentând Filozofia, a fost probabil a treia pictură terminată din această încăpere, după Disputa del Sacramento (ce reprezintă Teologia) de pe peretele opus, și Parnasul (ce reprezintă Literatura).[1] Imaginea a fost considerată mult timp ca „capodopera lui Rafael și întruchiparea perfectă a spiritului clasic al Renașterii”.[2] Pictura este remarcabilă pentru precizia proiecției a perspectivei. [3]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Papa Iulius al II-lea, după ce a preluat funcția de pontef, a exprimat dorința de a nu folosi apartamentele predecesorului său, Pius al III-lea, alegând astfel alte camere de la etajul superior realizate pe vremea lui Nicolae al V-lea și Pius al II-lea la mijlocul secolului al XV-lea, când au fost decorate de artiști din Italia centrală, inclusiv de Piero della Francesca.

Iulius al II-lea, dorind să le redecoreze, a chemat un grup de artiști să lucreze, la care s-a adăugat, în ultimele luni ale anului 1508, Raffaello Sanzio. Rămas fascinat de probele de pictură ale artistului, Papa Iulius a decis să-i încredințeze redecorarea întreagă a apartamentelor, distrugând tot ceea ce făcuse anterior. Vasari relatează că i-a părut lui Rafael foarte rău să distrugă părțile pictate de Piero della Francesca, al cărora subiect nu mai este cunoscut.

Stanza della Segnatura, este prima stanza (încăpere în italiană) care a fost decorată, cu o temă legată de aranjamentul ideal al culturii umaniste, împărțită în teologie, filozofie, poezie și jurisprudență, fiind dedicat un perete pentru fiecare disciplină. Acest aranjament a sugerat că încăperea a fost destinată inițial ca o bibliotecă și ca un studiu privat pentru pontif, chiar dacă nu există documente care sfătuiesc în acest sens. De la finalizare, s-a stabilit acolo Curtea „Signatura Gratiae et Iustitiae”, care i-a dat numele.

Decorația picturală a pornit de la boltă, pentru a continua până la zidul de est, unde s-a înfățișat Disputația Sacramentului și pe zidul de vest Școala din Atena.

Nu este clar cât a fost rodul imaginației și culturii artistului și câte aspecte au fost dictate de cărte papa și teologii săi. Cu siguranță Rafael a fost ajutat în definirea temei, iar faima extraordinară care l-a înconjurat pe artist, inserat pe deplin în mediul de cultură al curiei romane, a fost atât de mare încât și unii scriitori l-au admirat.

În timpul jefuirii Romei din 1527, frescele din Stanza della Segnatura, precum și alte opere de artă, au fost avariate de către soldații împăratului Carol al V-lea, care au aprins în încăperi focuri al căror fum a deteriorat frescele, și au trasat inscripții ce au fost acoperite cu pictări din secolul al XVII-lea.[4]

Subiectul, identificările și interpretările figurilor[modificare | modificare sursă]

Platon (stânga) și Aristotel (dreapta).

Școala din Atena este una dintr-un grup de patru fresce de pe pereții Stanței (cele de pe ambele părți întrerupte central de ferestre) care reprezintă diferitele ramuri ale cunoștinței. Fiecare temă este identificată mai sus printr-un tondo separat care conține o figură feminină situată între nori, cu niște putti ce prezintă frazele: „Urmărește Cunoștința Cauzelor”, „Inspirația Divină”, „Cunoștința Lucrurilor Divine” (Disputa), „Fiecăruia ce i se cuvine." Figurile de pe pereții de mai jos ilustrează filozofia, poezia (inclusiv muzica), teologia și dreptul. Titlul tradițional nu este cel dat de Rafael. Subiectul „Școlii” este de fapt „Filozofia” în sine, sau cel puțin filozofia greacă antică, iar deasupra tondo-ului se află o inscripție se spune „Causarum Cognitio”. Platon și Aristotel ocupă poziția centrală a scenei. Toți filozofii înfățișați au căutat cunoașterea cauzelor prime. Mulți dintre ei au trăit înainte de Platon și Aristotel, și aproape o treime erau atenieni. Arhitectura ilustrată conține elemente romane, și setarea generală semicirculară cu Platon și Aristotel în centrul său ar putea face o aluzie la circumpunctul lui Pitagora.

Comentatorii au sugerat că aproape fiecare mare filozof grec din antichitate poate fi găsit în pictură, dar pentru a determina pe cine reprezintă fiecare figură este dificil, deoarece Rafael nu a făcut nici o desemnare în afara asemănărilor posibile și niciun document contemporan al artistului nu a explicat fresca. Compunând problema, Rafael a trebuit să inventeze un sistem de iconografie pentru a face aluzie la diferite personaje pentru care nu existau reprezentări artistice tradiționale. De exemplu, în timp ce figura lui Socrate este imediat recunoscută datorită asemănării cu busturile clasice, presupusul Epicur este greu de identificat. În afară de identitățile figurilor înfățișate, multe aspecte ale frescei au fost interpretate în mod diferit, și puține sunt interpretările acceptate cu unanimitate în rândul savanților.

Ideea populară conform căreia gesturile retorice ale lui Platon și ale lui Aristotel indică cu mâna spre cer și spre pământ este foarte probabilă. Dar Timaios-ul lui Platon - pe care Rafael îl pune în mână filozofului - trateaza în mod sofisticat spațiul, timpul și schimbarea, inclusiv cea a Pământului, ghidând astfel științele matematice de mai bine de un mileniu. Aristotel, cu teoria sa despre cele patru elemente, a afirmat că toate schimbările pe Pământ se datorau mișcărilor cerului. În tablou, Aristotel poartă Etica sa, pe care a negat-o că ar putea fi redus la o știință matematică. Nu se știe cât de mult cunoștea tânărul Rafael filozofia antică, ce îndrumări ar fi putut avea de la oameni precum Bramante sau dacă un posibil program detaliat a fost dictat de către papa Iulius al II-lea.

Cu toate acestea, fresca a fost interpretată chiar și recent ca un îndemn la filozofie și, într-un mod mai profund, ca o reprezentare vizuală a rolului Iubirii în elevarea oamenilor către cunoașterea superioară, în mare măsură în concordanță cu teoriile contemporane ale lui Marsilio Ficino și al altor gânditori neo-platonici legați de Rafael.

Figurile[modificare | modificare sursă]

Identificațile unora dintre filozofii din imagine, precum Platon și Aristotel, sunt sigure. Dincolo de asta, identificările ale altor figure au fost întotdeauna ipotetice. Pentru a complica problemele, începând de la eforturile lui Giorgio Vasari, unii au făcut multiple identificări, găsind nu doar personaje antice ci și unele contemporane cu Rafael. Vasari menționează faptul că apare figura tânărului Frederic al II-lea Gonzaga, duce al orașului Mantova, aplecat spre Donato Bramante, și Rafael însuși.[5] El scria aceste lucruri după peste 40 de ani de la pictarea frescei și nu l-a cunoscut niciodată pe Rafael, dar fără îndoială ideile sale reflectă ceea ce se credea pe vremea aceea.

Luitpold Dussler afirma că personajele care se pot identifica cu o anumită certitudine sunt: Platon, Aristotel, Socrate, Pitagora, Euclid, Ptolemeu, Zoroaster, Rafael, Sodoma și Diogenes din Sinope. Dussler suștine că alte identificări sunt „mai mult sau mai puțin speculative”.[6]

Personajele din frescă cu posibilile identificări.

1: Zenon din Kition[7] 2: Epicur[7] 3: necunoscut[8] 4: Boethius[7] sau Anaximandru[7] 5: Averroes[7] 6: Pitagora[7][9] 7: Alcibiade[7] sau Alexandru cel Mare[7] sau Pericle[10] sau Xenofon[11] 8: Antistene[7] sau Xenofon[7] 9: necunoscut,[8] probabil Giovanni Pico della Mirandola,[11] sau Hypatia (după unele interpretări populare recente)[12] sau Fornarina ca personificare a Iubirii[13] (Francesco Maria della Rovere?)[14] 10: Eschine de Sphettos[7] 11: Parmenide[14] or Nicomac de Gerasa[14] 12: Socrate[7][11] sau Anaxagora[10] 13: Heraclit[14] (Michelangelo?)[14] 14: Platon[14] (Leonardo da Vinci?)[15] 15: Aristotel[14] (Giuliano da Sangallo?)[16] 16: Diogene din Sinop[14] sau Socrate[10] 17: Plotin?[14] sau Solon[11] 18: Euclid[14] sau Arhimede[14] (Bramante?)[14] 19: Strabon[14] sau Zarathustra?[14] (Baldassare Castiglione?)[14] 20: Ptolomeu[14] R: Apelles[14] (Rafael)[14] 21: Protogen[14] (Il Sodoma,[14] Timoteo Viti,[17] sau Pietro Perugino)[2]

Arhitectura de pe fundal[modificare | modificare sursă]

Arhitectura.

Clădirea de pe fundal are forma unei cruci grecești, iar unii sugerează că a fost menită pentru a reprezenta armonia dintre filozofia păgână și teologia creștină. .</ref> Arhitectura clădirii a fost inspirată de lucrările lui Bramante, care, potrivit lui Vasari, l-a ajutat pe Rafael în realizarea arhitecturii din imagine[2] (similară cu arhitectura Bazilicii Sf. Petru.).[2]

În fundal există două sculpturi. Cel din stânga este Apollo, zeul luminii, tirului cu arc și muzicii, care ține în o liră.[2] Sculptura din dreapta este Atena, zeița înțelepciunii, cunoscută în lumea latină ca Minerva.[2]

Arcul principal, deasupra caracterelor, arată un meandru (cunoscut și sub denumirea de cheie greacă), un design caracterizat de linii continue care se repetă într-o „serie de curburi dreptunghiulare”, stilul fiind apărut pe ceramica din perioada geometrică greacă și apoi a devinit un element decorativ foarte comun în frizele arhitecturale grecești antice.[18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jones and Penny, p. 74: "The execution of the School of Athens ... probably followed that of the Parnassus."
  2. ^ a b c d e f Janson, H.W.; Janson, Anthony () [1962]. History of Art (ed. 6th). Abrams Books. p. 453. ISBN 0810934469. 
  3. ^ Georg Rainer Hofmann (). „Who invented ray tracing?”. The Visual Computer. .
  4. ^ André Chastel, Il Sacco di Roma, Einaudi, Torino 1983, pag. 6
  5. ^ Giorgio Vasari, Lives of the Artists, v. I, sel. & transl. by George Bull (London: Penguin, 1965), p. 292.
  6. ^ Luitpold Dussler: Raphael. A Critical Catalogue (London and New York: Phaidon 1971), p. 73.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l "The School of Athens, Who is Who?" (Part 2) by Michael Lahanas.
  8. ^ a b Raphael has reused the motif of two women from his earlier work the Vision of a Knight (see Chefs d'oeuvre de l'art : grands peintres N° 31 : Raphaël (en deux parties), Hachette, 1966, p. 215).
  9. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Raffael
  10. ^ a b c Daniel Orth Bell, "New Identifications in Raphael's School of Athens", The Art Bulletin, Vol. 77, No. 4 (Dec., 1995), p. 641: "the military figure is probably Pericles ... Many philosophers are mentioned as his teachers, but foremost among them was the philosopher-astronomer Anaxagoras ... Returning to the center of the composition, we notice a figure who lies at the feet of Plato and Aristotle in quiet isolation; here, I propose, is Socrates".
  11. ^ a b c d Joost-Gaugier, Christiane L. (). Raphael's Stanza Della Segnatura. Cambridge University Press. pp. 81–114. ISBN 0-521-80923-1. 
  12. ^ The interpretation of this figure as Hypatia seems to have originated from the Internet. Serious sources do not mention it at all. H. J. Mozans (=John Augustine Zahm specifically regrets that Hypatia does not appear in the painting in his book Women in Science (1913), p. 141.
  13. ^ Raphael's lover Fornarina is portrayed in a famous painting in the National Gallery of Ancient Art in Rome. This identification has been introduced on 2002 by Matteo Smolizza during his cooperation with Lorenza Mochi Onori, former Director of the Museum, in the occasion of the Exhibit La Fornarina di Raffaello, Milan, Fondazione Arte e Civiltà, March 14 – June 2, 2002. It was later investigated on the basis of 1) position of the portrait (specular to Raphael's one); 2) appearance compared with contemporary Raphael's drawings; 3) strictly contemporary texts by Raphael to the woman; 4) fresco's general meaning. Cf. Smolizza, pp. 68–74.Format:Full citation needed
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Lahanas
  15. ^ Scaramella, A. D. (). „Artwork Analysis self Portrait in Red Chalk by Leonardo Da Vinci”. Finearts.com. Helium Inc. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |url-status= ignorat (ajutor)
  16. ^ Jill Burke (ed.), Rethinking the High Renaissance: The Culture of the Visual Arts in Early Sixteenth-century Rome, Ashgate Publishing, 2012, p. 170.
  17. ^ Timoteo Viti is another plausible candidate according to Esperienze letterarie, 24, Società editrice napoletana, 1999, p. 151.
  18. ^ Lyttleton, Margaret. "Meander." Grove Art Online. Oxford University Press, 2012. Accessed 5 August 2012.