Sari la conținut

Hygrophoropsis aurantiaca: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Articol nou.
(Nicio diferență)

Versiunea de la 5 octombrie 2017 16:12

Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Sacha47 (Contribuții • Jurnal) acum 7 ani.
Hygrophoropsis aurantiaca
Gălbiori falși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Hygrophoropsidaceae
Gen: Hygrophoropsis
Specie: H. aurantiaca
Nume binomial
Hygrophoropsis aurantiaca
(Wulfen : Fr.) Maire (1921)
Sinonime[1]
  • Agaricus aurantiacus Wulfen (1781)
  • Merulius aurantiacus (Wulfen) J.F.Gmel. (1792)
  • Agaricus subcantharellus Sowerby (1809)
  • Cantharellus aurantiacus Fr. (1821)
  • Cantharellus ravenelli Berk.]] & M.A. Curtis, Ann. Mag. nat. Hist., Ser. 2 12(no. 72): 425 (1853)
  • Cantharellus ravenelii Berk. & M.A. Curtis (1891)
  • Merulius ravenelii (Berk. & M.A. Curtis) Kuntze (1891)
  • Clitocybe aurantiaca (Wulfen) Stud.-Steinh. (1900)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophoropsis aurantiaca (Franz Xavier von Wulfen, 1781 ex Elias Magnus Fries, 1821 : Maire, 1921)[2] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din familia Hygrophoropsidaceae și genul Hygrophoropsis, cunoscută în popor sub numele gălbior fals[3] respectiv gălbiori falși[4] sau burete portocaliu.[5] Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere sau mixte, pe soluri sărace, acide până neutrale, pe lângă molizi și pini deseori pe mușchi, câteodată pe cioate, bușteni, trunchiuri în descompunere sau pe conuri îngropate în pământ, dar de asemenea pe câmpii și defrișări ori arsuri vechi. Soiul se dezvoltă, crescând solitar, împrăștiat sau în grupuri precum cercuri de vrăjitoare, de la câmpie la munte, din august până în noiembrie (decembrie).[6][7]

Descriere

  • Pălăria: Ea are un diametru de 3–8 cm, este subțire, elastică, în tinerețe boltită, convexă cu margini regulate, răsfrânte în jos și ușor brumate, apoi se aplatizează, fiind în final adâncită central, în formă de pâlnie. Cuticula cu colorit viu, galben-portocaliu până portocaliu-roșiatic, în mijloc adesea cu tonuri brun-măslinii, este catifelată și uscată.
  • Lamelele: Ele sunt subțiri, repetat bifurcate, stau dense și mult decurente în lungul piciorului, cu un colorit asemănător pălăriei, dar mai intensiv. Sporii sunt ovoidali, netezi și hialini (translucizi) cu o mărime de 5–7,5 × 4–5 microni. Pulberea lor est gălbuie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3–8 cm și o grosime de 0,7–1 cm, este plin, inițial cilindric, la maturitate alungit și nu rar ceva excentric. Culoarea este în general asemănătoare cu cea a pălăriei, dar exemplare mature tind din când în când spre brun spre centru.
  • Carnea: Ea este moale, ceva elastică, subțire și de culoare galben-portocalie. Mirosul este un pic ierbos și gustul fad, din când în când amărui până iutișor. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[6][7]

Carnea și lamelele buretelui se colorează cu acid sulfuric lila deschis și cu Hidroxid de potasiu repede alb.[8]

Confuzii

Buretele portocaliu poate fi confundat în primul rând cu specii de aspect asemănător, ca de exemplu Cantharellus cibarius,[9] Cantharellus friesii,[10] Clitocybe gibba,[6] Craterellus tubaeformis,[7] Hygrocybe aurantiosplendens,[11] Hygrocybe quieta,[12], Hygrophoropsis macrospora[13] sau Lepista flaccida,[14] cu toate comestibile, dar și cu otrăvitorul Omphalotus olearius[15] ori posibil letalul Paxillus involutus.[6]

Specii asemănătoare

  • Cantharellus friesii
    Cantharellus friesii
  • Clitocybe gibba
    Clitocybe gibba
  • Craterellus tubaeformis
    Craterellus tubaeformis
  • Hygrophoropsis macrospora
    Hygrophoropsis macrospora
  • Hygrocybe aurantiosplendens
    Hygrocybe aurantiosplendens
  • Hygrocybe quieta
    Hygrocybe quieta
  • Lepista flaccida
    Lepista flaccida
  • !!Omphalotus olearius!!
    !!Omphalotus olearius!!
  • !!!Paxillus involutus!!!
    !!!Paxillus involutus!!!

Valorificare

Gălbiorii falși sunt comestibili, dar, pricinuit mirosului și gustului nu prea gustoși. Se recomandă ingerarea în cantități mai mici, cel mai bine amestecați cu alte soiuri. Încă un argument pentru un consum redus al acestei ciuperci este faptul, că ea nu este suportată de unii oameni în porțiuni mari, la care provoacă probleme gastrointestinale de obicei numai ușoare. Alte persoane mănâncă bureții fără nici un disconfort.[16]

Note

  1. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite urlMycoBank: Hygrophoropsis aurantiaca
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ Denumire RO 3
  6. ^ a b c d Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323, ISBN 3-405-12116-7 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Cetto 1" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  7. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 92-93, ISBN 978-3-440-14530-2 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Laux" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 79, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 207-209, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ (Marcel) Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 50-51, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  15. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-8427-0483-1
  16. ^ Tox-Info

Bibliografie

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • <ref>Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophoropsis_aurantiaca&oldid=11366071