Sari la conținut

Otidea onotica: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Articol nou.
(Nicio diferență)

Versiunea de la 10 aprilie 2017 11:41

Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Sacha47 (Contribuții • Jurnal) acum 7 ani.
Otidea onotica
Urechea măgarului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pyronemataceae
Gen: Otidea
Specie: O. onotica
Nume binomial
Otidea onotica
(Pers.) Fuckel (1870)
Sinonime
  • Peziza onotica Pers. (1801)
  • Scodellina onotica (Pers.) Gray (1821)
  • Aleuria abietina (Pers.) Gillet (1879)
  • Pseudotis abietina (Pers.) Boud. (1907)
Modifică text Consultați documentația formatului

Otidea onotica (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Karl Wilhelm Gottlieb Leopold Fuckel, 1870),[1] este o ciupercă comestibilă din încrengătura Ascomycota, în familia Pyronemataceae și de genul Otidea. Buretele este denumit în popor urechea măgarului, ureche de iepure,[2] deseori numai urechiușă.[3] El este un saprofit, crescând mai ales în grupuri, dar și solitar. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri pe sol calcaros, însă preferat pe trunchiuri moarte de rășinoase și de foioase. Timpul apariției este din iunie (câteodată deja din aprilie) până la începutul lui noiembrie.[4][5] Adalbert Ricken Rick, Öst. bot. Z. 48: 62 (1898)

Descriere

  • Corpul fructifer: El are un diametru maximal de 5 cm, o înălțime de 3-7 (10) cm și o grosime de 2-3 mm. El este descentrat față de picior cu marginea răsfrântă spre jos, arată adesea ca o ureche de măgar sau iepure, având o formă de bol cu o degajare care se trage până la abordarea pediculului. Suprafața interioară este netedă, de culoare gălbui-portocalie, de multe ori cu tentă de roz, cea exterioară fiind de colorit ceva mai deschis, ca piele de porc și în tinerețe făinoasă, catifelată, apoi golașă. Câteodată se găsesc exemplare de culoare deschisă, brun-albicioase nuanțate rozaliu, de asemenea o variație care devine brun-negricioasă, Otidea abietina f. nigra.[6] Sporii au o mărime de 12-15 x 6-7 microni, sunt elipsoidal-fusiformi, hialini (translucizi), fiecare din ei conținând 2 picături de ulei. Ascele în general sunt de 170 x 11 microni și conțin câte 8 spori fiecare. Culoarea sporilor este albă.
  • Piciorul: El lipsește destul de des. Dacă există, este mic (1-1,5 cm) și rudimentar, ridat, tomentos, de culoare albicioasă până pal gălbuie cu tonuri rozalii.
  • Carnea: Ea este gomoasă dar totuși fragilă și ceroasă, cu un miros slab și plăcut precum un gust dulcișor, după unii ca de migdale.[4][5][7]

Ascele ciupercii nu se decolorează cu iod albastru. Himenul se decolorează cu Hidroxid de amoniu galben.[7]

Confuzii

Otidea onotica poate fi confundată cu mai multe ciuperci neotrăvitoare, ca de exemplu: Caloscypha fulgens (inferioară),[8] Helvella silvicola sin. Wynnella silvicola (necomestibilă),[9] Otidea abietina (inferioară),[10] Otidea alutacea (comestibilă),[11] Otidea auricula (inferioară),[12] Otidea cochleata (inferioară),[13] Otidea concinna (comestibilă),[14] Otidea grandis (inferioară),[15] Otidea leporina (comestibilă),[16] Otidea umbrina (inferioară),[4] Peziza muralis (inferioară)[17] sau Peziza succosa (inferioară).[18]

Specii asemănătoare

  • Caloscypha fulgens
    Caloscypha fulgens
  • Otidea alutacea
    Otidea alutacea
  • Otidea auricula
    Otidea auricula
  • Otidea cochleata
    Otidea cochleata
  • Otidea concinna
    Otidea concinna
  • Otidea grandis
    Otidea grandis
  • Otidea leporina
    Otidea leporina
  • Helvella silvicola
    Helvella silvicola
  • Helvella silvicola
    Helvella silvicola
  • Peziza succosa
    Peziza succosa

Valorificare

Mai întâi trebuie menționat, că urechea măgarului nu poate fi mâncată crud, pentru că este ușor otrăvitoare în această stare. Valoarea culinară nu atinge în nici un caz calitatea bureților de genul Morchella. Sigur că ea poate fi preparată ca zbârciogii, mai bine însă este adăugarea lor, tăiate mărunt, la ei, de exemplu într-un sos.[19]

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Adalbert Ricken: „Otidea abietina forma nigra”, în: Österreichische botanische Zeitung, nr. 48, p. 62, Viena 1898
  7. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 662, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 660, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bundesamt für Naturschutz: „Schriftenreihe für Vegetationskunde”, nr. 28, Editura Bundesanstalt für Vegetationskunde, Naturschutz und Landschaftspflege, Bonn-Bad Godesberg 1996, p. 384
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619, ISBN 88-85013-37-6
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 624-625, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553 ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 620-621, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 661, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 666, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  19. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

Bibiliografie

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 5 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Otidea_onotica&oldid=11080583