Verde de Paris

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Verde de Paris
Schweinfurter Grün.svg
Nume IUPAC
Alte denumiri Acetoarsenit de cupru
Verde de Schweinfurt
Verde smarald
Verde de Viena
Verde de Mitis
Identificare
Număr CAS 12002-03-8
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică Cu(C2H3O2)2·3Cu(AsO2)2
Aspect Pulbere cristalină de culoare verde smarald
Masă molară 1013,79444 g/mol
Proprietăți
Densitate >1.1 g/cm3 (20 °C)
Starea de agregare solidă
Punct de topire >345 °C
Punct de fierbere se descompune
Solubilitate insolubil
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Verde de Paris
Coordonatele culorii
Tripletă Hex #50C878
sRGBB  (rgb) (80, 200, 120)
CMYKH   (c, m, y, k) (60, 0, 40, 22)
HSV       (h, s, v) (140°, 60%, 78%)
B: Normalizat la [0–255] (byte)
H: Normalizat la [0–100] (sută)

Verdele de Paris (sinonime verde de Schweinfurt, acetoarsenit de cupru, acetat dublu de arsen și cupru) este o pulbere cristalină de culoare verde, compusă din cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxică. Formula moleculară este Cu(CH3COO)2 • 3Cu(AsO2)2. Greutatea moleculară 1013,79; e insolubil în apă; solubil în acizi minerali și în NH4OH. Preparatele comerciale conțin 22-25% Cu și 50-57% As2O3. A fost folosit ca insecticid de ingestie pentru stropirea plantelor cultivate, în vederea combaterii insectelor dăunătoare, sub forma de suspensie apoasă (zemuri), în doze de 0,1-0,2%, cu un adaos de var nestins, în doza de 0,2-0,4%, pentru a nu produce arsuri plantelor, sau sub formă de momeli, în doza de 5-10%. Este o substanță foarte toxică, doza letală pentru om fiind de 0,16 g.[1].

S-a folosit prima dată în Paris pentru combaterea șobolanilor din canalizări, de unde și numele.

Preparare[modificare | modificare sursă]

Verdele de Paris poate fi preparat prin amestecul acetatului de cupru (II) cu trioxid de arsen (arsenic).[2]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Unul dintre primele insecticide a fost pigmentul acetoarsenit de cupru numit și verde de Paris, folosit în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa decemlineata) în SUA în 1867. Pulverizările cu verde de Paris au fost de asemenea folosite până în 1900 pentru a proteja merele împotriva viermelui merelor (Cydia pomonella). Cu toate acestea, verdele de Paris era fitotoxic și provoca arsuri plantelor, ceea ce a dus la înlocuirea lui în 1892 cu arseniat de plumb pentru a combate omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar). [3]

Verdele de Paris a fost de asemenea utilizat pe plan internațional pentru reducerea numărului de țânțari, gazde a Plasmodium, agent patogen al malariei; el era aplicat direct pe suprafața apei sub formă de pulbere sau în amestec cu nisip umed. În 1944-1945 verdele de Paris a fost folosit intens în Italia, Sardinia și Corsica pentru controlul malariei.

Verdele de Paris a fost utilizat și ca pigment în pictură datorită culorii intense de verde smarald de pictorii Cézanne, Van Gogh, Monet.

Proprietăți toxicologice[modificare | modificare sursă]

Absorbție. Verdele de Paris se absoarbe prin piele și tractul digestiv.

Efecte acute. Contactul cu pulberea verdelui de Paris: iritația ochilor (conjunctivită, fotofobie, hiperemie și chemoză), iritația pielii (leziuni cutanate și supurația rănilor deschise) și iritația tractului respirator superior.

După ingerarea verdelui de Paris apar după un timp oarecare: slăbiciune, tulburări gastrointestinale, crampe musculare, colaps nervos, neuropatie periferică, insuficiență hepatică și deces. Aceste proprietăți toxice sunt similare cu cele ale compușilor anorganici ale arsenicului.

Efecte cronice. Toxicitatea cronică a verdelui de Paris este similară cu toxicitatea compușilor anorganici de arsen: conjunctivită, perforația septului nazal, tulburări gastrointestinale, hiperpigmentare cutanată, hiperkeratoza, hiperhidroză, dermatită (posibilă sensibilizare ), anemie, tulburări hematopoietice, neuropatie periferică și afectarea ficatului.

Efecte asupra reproducerii și dezvoltării prenatale. Nu există date.

Efecte mutagene. Nu există date cu privire la un efect mutagen in vitro sau in vivo asupra celulelor mamiferelor.

Doză letală 50 și concentrația letală 50.

LD50

  • Șobolan (oral): 100 mg/kg
  • Șobolan (dermic): > 2400 mg/kg [4][5][6].

Note[modificare | modificare sursă]