Vazken Balgian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Vazken I Balgian (sau Vazghen I, în transliterație armeană Վազգէն Ա, în transliterație rusă Вазген I) (n. 20 septembrie/3 octombrie 1908, București - d. 18 august 1994, Erevan) a fost episcop al Eparhiei Armene Apostolice din București (1947-1955) și apoi catolicos de Ecimiadzin și patriarh suprem al tuturor armenilor (1955-1994).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Vazken Balgian s-a născut la 20 septembrie/3 octombrie 1908 în orașul București (capitala României), într-o familie de etnie armeană, tatăl său fiind de profesie cizmar și numindu-se Abraham Balgian. Părinții săi au emigrat de la Istanbul în anii 1895-1896 ca urmare a masacrelor la adresa minorității armene din Turcia. A primit la botez numele de Levon Garabed Balgian (în transliterație armeană Լեւոն Կարապետ Պալճյան și în transliterație rusă Левон Карапет Абрамович Палчян). A fost educat la Școala armeană și la Liceul German din București.

Levon Garabet Balgian a absolvit cursurile Facultății de Filosofie și Literatură din cadrul Universității din București (România) în anul 1936. A urmat apoi studii la Universitatea din Leipzig (Germania), unde a obținut doctoratul în teologie. Reîntors în țară, a fost puternic implicat în viața culturală a comunității armene din România, publicând o revistă literară în anii '30. A predat timp de câțiva ani ca profesor de limba armeană la școlile acestei comunități din București (1929-1943). A scris cărțile "Armenii lui Musa Dagh în romanele lui Franz Werfel" (1940), "Khrimian Hayrik ca profesor" (1944), "Liturghia armeană" și "Despre Patria noastră" (ambele în 1945).

Este tuns în monahism în Grecia sub numele religios de Vazken în anul 1943, fiind hirotonit ca ieromonah armean și ridicat la rangul de arhimandrit (Vardapet).

După decesul arhiepiscopului Husik Zohrabian (23 octombrie 1942), Consiliul Eparhial al Eparhiei Armene îl numește, în ședința din noiembrie 1942 pe preotul Mampré Biberian în funcția de locțiitor de prelat al Eparhiei Armene din România. Acesta va gira interimatul funcției până la 28 noiembrie 1943, când postul va fi ocupat de arhimandritul Vazken Balgian.

Levon-Garabet Balgian, profesor la școala armeană din București, a fost propus de către Consiliul Eparhial să fie pregătit pentru preluarea postul vacant de șef al Eparhiei Armene din România. Fiind în plin război, părintele Iknadios Kilimlian a propus ca profesorul Balgian să fie hirotonit la Atena unde păstorea arhiepiscopul Garabed Mazlimian, pe care îl cunoștea din anii când acesta era Arhimandrit misionar la bisericile armene din Nicomidia și Bursa. La îndoiala exprimată de către arhiepiscopul Mazlimian cu privire la lipsa de pregătire teologică a lui Levon Balgian, părintele Kilimlian girează pentru el, asigurându-l pe arhiepiscop că la întoarcerea la București, Levon Balgian va urma Facultatea de Teologie.

La sfârșitul lui septembrie 1943, Levon Balgian împreună cu Iknadios Kilimlian pleacă la Atena. Este tuns în monahism în Grecia sub numele religios de Vazken în anul 1943, fiind hirotonit ca preot armean și ridicat la rangul de arhimandrit (Vardapet), la 29-30 septembrie 1943, la Biserica Sf. Garabed din cartierul Durghut-Fiksi din Atena, devenind astfel Vazken Vartabed.

În toamna anului 1943 (lunile octombrie și noiembrie), arhimandritul Vazken Balgian (viitor catolicos de Ecimiadzin și patriarh suprem al tuturor armenilor) a petrecut la Mănăstirea Hagigadar o perioadă de pregătire canonică, fiind instruit de către preotul stavrofor Mampré Biberian (care gira din noiembrie 1942 funcția de locțiitor de prelat al Eparhiei Armene din România), care a stat cu el la Suceava și l-a ajutat la învățarea și aprofundarea Liturghiei și a regulilor Bisericii Armene. Ca urmare a acestei pregătiri teologice, la 28 noiembrie 1943, arhimandritul Vazken Balgian a fost numit în funcția de locțiitor de prelat al Episcopiei Armene din București. [1]

Arhimandritul Vazken a fost ales în 1947 ca prelat al comunității Bisericii Armene din România. A făcut parte din conclavul care l-a ales pe catolicosul Gevorg al VI-lea la Ecimiadzin în iunie 1945. Ulterior este hirotonit ca episcop al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România și Bulgaria în anul 1951. Catolicosul Gevorg al VI-lea a trecut la cele veșnice la 9 mai 1954. Episcopul Vazken este ales ca membru al Consiliul Spiritual Suprem de la Ecimiadzin în anul 1954. În același an publică cartea "Hayreni Arevin Tak" (Sub soarele patriei).

Catolicos de Ecimiadzin[modificare | modificare sursă]

La 27 septembrie 1955, Adunarea Bisericii Armene din Ecimiadzin l-a ales pe cultul și moderatul episcop Vazgen ca al 130-lea Patriarh Suprem de Ecimiadzin și Catolicos al tuturor armenilor. La scurt timp s-a aflat în fața a două crize majore: alegerea unui nou Catolicos al Marii Case a Ciliciei, SS Zareh I (februarie 1956) și disputele din cadrul Congregației St. James din Ierusalim. Prima a confirmat separarea care persistă în cadrul Bisericii Armene (deși mai puțin severă astăzi).

Vazken I a îndeplinit funcția de Catolicos de Ecimiadzin și Patriarh Suprem al tuturor armenilor în perioada 1955-1994. A fost adesea criticat pentru relațiile sale de colaborare cu autoritățile sovietice atee și pentru exacerbarea naționalismului armean. Pe de altă parte, el a jucat un rol important în strângerea relațiilor dintre Armenia Sovietică și comunitatea armeană din Diaspora. A obținut un mare grad de independență pentru Biserica Armeană din partea autorităților comuniste sovietice în comparație cu bisericile din celelalte republici ale Uniunii Sovietice, obținând permisiunea guvernului URSS de a accepta fondurile donate de către armenii din străinătate.

Astfel, în anul 1958, Patriarhul Justinian Marina al României a vizitat Biserica Armeană, vizită întoarsă în anul 1965 de către Patriarhul Catolicos Vazken I al tuturor armenilor care a vizitat cu această ocazie și Mănăstirea Neamț.

El a stabilit relații fructuoase cu liderii celorlalte biserici mondiale. În anul 1970, a călătorit la Vatican pentru o întânire istorică cu Papa Paul al VI-lea. Sub păstorirea Catolicosului Vazken I, Biserica Armeană s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor. A participat la Conferința Bisericilor Orientale de la Addis Abeba (Etiopia) din anul 1965 și a efectuat multe călătorii lungi. După destrămarea URSS (1991), a sprijinit deschis independența noului stat armean. De asemenea a lucrat pentru obținerea unei soluții de pace în disputa cu Azerbaidjan în privința enclavei Nagorno-Karabah. Cu mai puțin de o lună înainte de a muri, i s-a conferit titlul de Erou Național al Armeniei.

Catolicosul Vazken I a trăit pentru a vedea restabilirea libertății religioase în Armenia sub un guvern național democratic în anul 1991. Din acel an, el s-a ocupat cu renovarea bisericilor armene și reînființarea instituțiilor bisericești din Armenia. A salvat un număr mare de comori bisericești prin înființarea Muzeului Alex Manoogian al Bisericii Armene. Vazken I a intensificat contactele cu Catolicosatul Armean al Ciliciei cu scopul de a obține reunificarea celor două mari Biserici Armene.

Catolicosul Vazken I Balgian a trecut la cele veșnice la 18 august 1994 în orașul Erevan (capitala Armeniei). În calitate de conducător al Bisericii Ortodoxe Armene timp de aproape 40 ani, SS Vazken a fost atât liderul spiritual, cât și simbolul unității naționale a armenilor din întreaga lume.

Note[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Vasken I, 1908-1994: Patriarh Suprem al tuturor armenilor, 1955-1994, Suren Kolangian, Madeleine Karacașian, Editura Ararat, 1998

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Mampré Biberian (locțiitor de prelat)
Conducător al Episcopiei Armeano-Gregoriene din România (episcop)
19431955

Succesor:
Dirayr Mardichian (arhiepiscop)