Lepră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lepra (boala Hansen, engl. leprosy) este o boală infecţioasă gravă cunoscută din antichitate. Agentul cauzal al bolii fiind bacteria Mycobacterium leprae, azi poate fi tratată printr-o combinaţie de mai multe antibiotice, tratament care nu poate fi aplicat din motive economice în ţările în curs de dezvoltare.

Există o organizaţie internaţională pentru combaterea leprei ILEP - International Federation of Anti-Leprosy Associations care caută eradicarea bolii pe glob, lucru dificil din cauza timpului de incubaţie lung ^[1].

Boala se transmite prin contact îndelungat cu persoana bolnavă, se presupune că pentru aceasta e necesar contactul cu secreţiile sau excreţiile bolnavului de lepră.

In România mai există boala în delta Dunării, în Tichileşti o localitate în judeţul Tulcea, Dobrogea se află singurul sanatoriu (spital) unde mai conveţiuesc cei bolnavi de lepră.

Cuprins 1 Istoric 2 Simptome 3 Tratament 4 Cercetare 5 Note 6 Legături externe

[modifică] Istoric

Boală cunoscută din vechime, fiind amintită deja în primele izvoare scrise din istorie. Cercetările mai recente au stabilit că locul de origine a bolii este Africa de est. De aici boala s-a extins în Europa şi Asia ajungând în India.

In vechiul testament din Tora, partea Leviticus (cartea 3-a a lui Moise), boala este descrisă amănunţit în capitolul XIII vers. 1-46. De menţionat că aici lepra nu este considerată ca o boală diferită de alte boli dermatologice ca Lupus erythematodes (boală de piele cu o etilogie necunoscută), sau „Lupus vulgaris” (tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscuta datorita cunoştinţelor medicale puţine din acel timp.

La fel boala este amintită în Roma şi Grecia antică. O preocupare deosebită cu această boală a fost în timpul lui Cicero. Mai târziu prin secolele VII şi VIII boala este răspândită în rândul populaţiei langobarde (popor germanic din nordul Italiei). Prin secolul IX şi XI boala este amintită în Würzburg, Bremen sau colonia de leproşi (Leprosorium) din Aachen.

Cruciadele fiind considerate ca unul din factorii importanţi care au determinat răspândirea bolii în Evul Mediu, boala atinge un apogeu în secolul XIII şi dispare la sfârşitul secolului al XVI-lea, lăsând bolnavii cu forma cronică de lepră.

Lepra este considerată azi ca o boală care nu se poate transmite numai în condiţii igienice deficitare, stare de subnutriţie care determină o slăbire a sistemului imun.

Fenomenul de contaminare era deja cunoscut de la epidemiile de pestă, ceace a determinat izolarea leproşilor în colonii, evitându-se contactul cu bolnavii, neţinând seama de cei contaminaţi care erau în perioada de incubaţie a bolii.

Lepra se extinde în zona Caribică şi pe continetul american prin colonizarea Americii şi comerţul cu sclavi. O extindere mare a bolii are loc în secolul XIX în Norvegia, atingând cifra de 2 milioane de leproşi. In această perioadă este descoperit de medicul norvegian Hansen agentul etiologic,

[modifică] Simptome

Lepra este o boală cu o evoluţie cronică, semnele de boală variază mult de la un pacient la altul, la congresul internaţional de combatere a leprei din anul 1953 s-a făcut categorisirea formelor de boală:

1. lepra nedefinită (prima fază cutanată eritematoasă)
2. lepra tuberculoasă (căderea părului, apar inflamaţii nodulare pe traiectul nervilor, descompuneri de ţesuturi)
3. lepra bordeline (formă instabilă, fiind definită de starea imună, care trece în forma gravă)
4. forma de lepră gravă (forma contagioasă, apar pete roşiatice, brune, „cap de leu”, inflamaţii pe traiectul sistemul limfatic şi nervos, descompunerea de ţesuturi cu tumefieri şi ulceraţii. Aceste procese se pot extinde în muşchi, oase tendoane şi organe, moartea fiind produsă de infecţiile secundare bacteriene.

[modifică] Tratament

Azi lepra este o boală care se poate trata, costul tratamentului este o problemă încă nerezolvată în ţările în curs de dezvoltare. Primul pas important în combaterea bolii a fost făcut în anul 1873 de medicul Gerhard Armauer Hansen prin descoperirea agentului cauzal. După o cercetare timp de patru ani a bolii (1884-1888) de către medicul dermatolog german Eduard Arning (1855-1963) dovedeşte faptul că lepra este o boală transmisibilă, timp de 20 de ani boala neputând fi tratată. Descoperirea sulfamidelor (Gerhard Domagk), urmat de terapia cu sulfonamida Archie Cochrane, Dapson (DDS) (1947) este un pas important în tratamentul infecţiilor.

Rezultatele tratamentului sunt influenţate starea imună a bolnavului, de forma şi evoluţia bolii, în funcţie de diagnostic (lepromintest) este durata tratamentului care poate fi o lună sau poate dura ani întregi.

Medicaţia constă dintr-o combinaţie de antibiotice din anul 1962 Dapson, recomandă un tratament cu Clofazimin urmând ca din anul 1971 fiind utilizate medicamente din grupa antibioticelor de rezervă ca de exemplu rifampicina.

[modifică] Cercetare

Până în prezent nu s-a reuşit cultivarea bacteriei în laborator (vitro), însă din anul 1960 s-a reuşit inocularea M. leprae la animale din familia Dasypodidae (furnicar, leneş), care nu se îmbolnăvesc din cauza temperaturii corporale mai scăzute. Din anul 1971 sunt folosite aceste animale în scopul producerii unui vaccin antilepros.

[modifică] Note

1. ^ timpul de incubaţie de la câteva luni în unele cazuri extreme până la 40 de ani

[modifică] Legături externe

• ro Detalii interesante în Jurnalul Naţional