Războiul de Șapte Ani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Războiul de Şapte Ani)
Salt la: Navigare, căutare
Pentru războiul de șapte ani, 1563–1570, vedeți Războiul de șapte ani al nordului
Pentru războiul de șapte ani, 1592–1598 din Coreea, vedeți Invazia japoneză a Coreei (1592-1598)
Războiul de șapte ani
Parte a
Kunersdorff.jpg
Bătălia de la Kunersdorf, de Alexander Kotzebue, 1848.
Informații generale
Perioadă 17561763
Loc Europa, America de Nord, India, Africa, Filipine
Rezultat Tratatul de la Paris
Modificări teritoriale Marea Britanie și Spania au ocupat Noua Franță. Prusiei i-a fost confirmat controlul asupra celei mai mari părți a Sileziei.
Combatanți
Flag of Prussia 1892-1918.svg Regatul Prusiei
Union flag 1606 (Kings Colors).svg Regatul Marii Britanii
Flag of Hanover (1692).svg Electoratul Hanovrei
Flag Portugal (1707).svg Regatul Portugaliei
Flag of Hesse (state).svg Hessa-Kassel
Flagge Fürstentum Schaumburg-Lippe.svg Schaumburg-Lippe
Flag of the Iroquois Confederacy.svg Confederația Iroquois
Flag of Austria.svg Arhiducatul Austriei
Pavillon royal de France.svg Regatul Franței
Flag of Russia.svg Imperiul Rus
Flag of Sweden.svg Regatul Suediei
Flag of Saxony (state).svg Principatul Saxoniei
Flag of Cross of Burgundy.svg Regatul Spaniei
Flag of the Kingdom of the Two Sicilies 1816.gif Regatul Neapolelui și Siciliei
Flag of Kingdom of Sardinia (1848).svg Regatul Sardiniei

Războiul de șapte ani (1754 și 17561763), (părți ale căror teatre de conflagrație au fost numite și Războiul Pomeranian și Războiul francez și indian), a implicat atât lupte în Europa, cât și în colonii. Acest război a fost descris de Winston Churchill ca fiind primul război mondial[1], de vreme ce a fost primul conflict din istorie care a avut lupte pe tot globul și în care cea mai mare parte a combatanților au fost ori națiuni europene ori coloniile lor de peste mări.

Acest război a avut ca protagoniste principalele puteri ale vremii: Prusia, Regatul Marii Britanii, (plus coloniiile Coroanei britanice din America de Nord, Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul Irlandei) și Hanovra pe de-o parte și Austria, Regatul Francez, (plus Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze), Imperiul Rus, Suedia pe de altă parte. Spania și Regatul Portugaliei au fost atrase mai târziu în conflict, iar forțele olandeze neutre au fost atacate în India.

Rezultatul cel mai evident al războiului a fost decăderea puterii Franței, atât în Americi, (unde au rămas sub stăpânirea colonială numai Guiana Franceză, Saint-Domingue și Saint Pierre și Miquelon, iar Guadelupa și Martinica le-au fost returnate), cât și pe continentul european[2] și transformarea Marii Britanii într-o putere colonială dominantă. În plus, marina franceză a fost grav redusă.[3] În plus, British East India Company a cucerit cea mai importantă poziție în India, colonie care devenea astfel "nestemata coroanei Imperiului Britanic".


Etimologia[modificare | modificare sursă]

În Canada și în Regatul Unit, denumirea războiul de șapte ani este folosită pentru descrierea atât a conflictului nord-american, cât și pe a celor european și asiatic. Conflictul in India a fost denumit "Cel de-al Treilea Razboi Carnatic". Conflictul dintre Prusia si Austria a fost denumit ca "Cel de-al Treilea Razboi Silezian". Istoriografia suedeza il denumeste ca "Razboiul Pomerian".

Conflictul s-a purtat la scara globala, fiind denumit si "Razboi Mondial", asemeni "Razboiului de Trei Zeci de Ani", "Razboiul de Succesiune Spaniola" si "Razboiul de Succesiune Austriaca".

Uneori, conflictul din America de Nord este inclus în ceea ce este considerat un război mai larg, cunoscut ca războiul francez și indian. Acest nume este folosit deoarece a opus forțele britanice celor franceze, care erau ajutate de numeroase triburi de ameriindieni, (deși au existat și triburi care au luptat de partea englezilor).

Preludiu[modificare | modificare sursă]

Razboiul de Sapte Ani este considerat ca fiind o continuare a Razboiului de Succesiune Austriaca care s-a desfasurat intre 1740-1748, in care regele Frederic al II-lea al Prusiei, a invadat si cucerit provincia bogata austriaca, Silezia. Imparateasa Maria Tereza a Austriei a semnat Tratatul de la Aix-la-Chapelle in 1748 pentru a incepe reconstructia fortelor militare si a forma o noua alianta. Pacea de la Aix-la-Chapelle a fost, de fapt, un armistițiu. În pofida stării de pace de la 1748, în spațiile extraeuropene, mai ales în America de Nord și India au loc ciocniri importante între Franța și Marea Britanie. În India, disputa e între Franța și Marea Britanie, dar prin intermediari: Compania britanică a Indiilor Orientale și cea franceză. Conflictul se duce cu ajutorul principilor locali.


Harta politica a Europei a fost redesenata in cativa ani, Austria abandonand alianta de 25 de ani cu Anglia. De-a lungul Revolutiei Diplomatice din 1756, vechii inamici de secole: Franta, Austria si Rusia , au format o noua alianta impotriva Prusiei.

Inamici in razboiul anterior, Prusia s-a aliat cu Marea Britanie, ai carei dinastii domnitoare, Hanovra, isi vedea teritoriile ancestrale din Germania amenintate de Franta. Britanicii aveau cea mai avansata flota maritima din lume, in timp ce Prusia avea cea mai bine instruita armata terestra la acel moment. Acest lucru ii permitea Marii Britanii sa isi concentreze resursele militare in expeditii coloniale. Britanicii sperau ca noua serie de aliante ce s-a format in timpul Revolutiei Diplomatice avea sa mentina pacea, dar s-au dovedit a fi un catalizator la eruptia ostilitatilor in Europa in 1756.

Armata austriaca a fost supusa unei revizuiri dupa sistemul prusac. Maria Tereza, cu cunostiintele sale militare i-au facut pe multi dintre generalii sai sa se simta rusinati, fiind presati necontenit pentru desfasurarea reformei. Avea un mare interes pentru mentinerea bunastarii soldatilor ei, castigand astfel respectul acestora. Austria suferise infrangeri umilitoare in razboiul anterior si, fiind nemultumita de ajutorul limitat oferit de britanici, vedea in Franta ca un singur aliat ce ar fi ajutat-o sa recupereze Silezia si sa opreasca expansiunea Prusiei.

Motivul izbucnirii razboiului a fost si lupta pentru suprematia coloniala dintre Imperiul Britanic si Imperiul Francez. Ambele imperii s-au extins si s-au ciocnit pe doua continente. Deschiderea oficiala a ostilitatilor in Europa a fost precedata de lupta din America de Nord, in care britanicii doreau sa se extinda spre vest dinspre coasta de est si sa revendice posesiunile franceze din valea Mississippi de la la sfarsitul anilor 1740. Ca sa previna extinderea in Virginia si Pennsylvania, francezii au construit o linie de forturi in Pennsylvania de Vest la mijlocul anilor 1750. Eforturile britanicilor sa le disloce au condus la conflicte.



Strategii[modificare | modificare sursă]

De-a lungul secolului al XVIII-lea, Franta a abordat razboaiele in acelasi mod ce ii permitea sa-si apere coloniile, sa ofere un ajutor minim, trimitand un numar limitat de trupe sau soldati neexperimentati, aniticipand ca va pierde oricum lupta pentru colonii. Datorita suprematiei maritime a britanicilor, marina franceza nu putea distribui bunuri si sprijin semnificativ pentru coloniile franceze. De aceea isi concentra cea mai mare parte a armatei in Europa in speranta ca va castiga razboiul mai aproape de casa, sperand ca apoi, de pe urma negocierilor sa recastige posesiunile pierdute. Aceasta abordare nu a fost benefica Frantei, pierzand coloniile.


Britanicii evitau sa se angajeze in luptele terestre pe continent. Cautau sa se alieze cu unul sau mai multe puteri continentale ale caror interese erau comune si antitetice cu cele ale inamicilor. In acest razboi, l-au avut ca partener principal pe marele strateg militar, Frederic al Prusie, al carui stat se afla in ascensiune in Europa Centrala. Britanicii chiar ii plateau subventii lui Frederic pentru a-si duce campaniile. Marea Britanie urmarea in mod activ razboiul din colonii, profitand pe deplin de puterea sa navala. Britanicii urmareau o strategie duala de blocala navala si bombardau porturile inamice. Aveau capacitatea de a muta trupele peste mare. Hartuiau transportul maritim al inamicilor si al coloniilor inamice.

Rusii si austriecii erau determinati sa reduca puterea Prusiei, considerata o noua amenintare la usa lor. Impreuna cu Franta, planurile aliantei constau in aparare reciproca si in atacarea simultana a Prusiei din doua parti de catre Rusia si Austria, sprijinite de Franta.


Razboiul[modificare | modificare sursă]

Europa[modificare | modificare sursă]

1756[modificare | modificare sursă]

Prim-ministrul britanic, Ducele de Newcastle, a ramas optimistic, considerand ca acest razboi va preveni ruperea Europei de o noua serie de aliante. Totusi, o forta larga franceza s-a mobilizat la Toulon, fiind initiata campania franceza impotriva britanicilor prin atacarea Minorcei din Mediterana. Insula a fost capturata pe 28 iunie, astfel, amiralul britanic Byng fiind judecat si executat pentru esecul apararii insulei. Razboiul dintre Marea Britanie si Franta a fost declarat pe 18 mai, la doi ani dupa incetarea luptelor din Ohio, America de Nord. Avand stiri primite despre ciocnirile din America de Nord si avand suportul securizat al Marii Britanii in alianta anglo-prusaca, Frederic al II-lea al Prusiei a traversat granita Saxoniei pe 29 august 1756, una dintre statele germane mici aflate in liga cu Austria, ca o preemtiune a anticiparii invadarii austro-franceze a Sileziei. Frederic avea trei obiective in noul conflict cu Austria. Intai, Frederic avea sa anexeze Saxonia. Frederic avea sa foloseasca apoi armata saxona si tezoreria saxona pentru a sprijini eforturile Prusiei in razboi. Al doilea obiectiv era sa avanseze cu armata sa in Bohemia unde avea sa ierneze. Al treilea obiectiv era invadarea Moraviei di nSilezia, anexarea fortaretei Olmuz si avansarea spre Viena pentru a o cuceri si incheia razboiul.

L-a lasat pe feldmaresalul Contele Kurt von Schwerin in Silezia cu 25 000 de soldati ca garda impotriva incursiunilor din Moravia sau Ungaria, si l-a lasat pe feldmaresalul Hans von Lehwaldt in Prusia de Est cu o garda impotriva invaziei ruse din est. Frederic a plecat cu armata sa spre Saxonia asa cum a stabilit. Armata prusaca a marsaluit de-a lungul Saxoniei in trei coloane. In dreapta era o coloana de 15 000 de soldati comandati de printul Ferdinand de Brunswick. I nstanga era o coloana ce cuprindea 18 000 de soldati sub comanda ducelui de Bruswick-Bevern. In centrul era Frederic insusi, acompaniat de feldmaresalul James Keith, avand sub comanda 30 000 de soldati. Ferdinand de Brunswick s-a apropiat de orasul Chemitz. Ducele de Brunswick-Bevern a traversat Lusatia pentru a se apropia de Bautzen. Intre timp, Frederic si Keith mergeau spre Dresda.

Armatele Saxoniei si Austriei erau nepregatite, iar fortele sale imprastiate. Frederic a ocupat Dresda fara nicio opozitie din partea saxonilor. La Batalia de la Lobositz de pe 1 octombrie, Frederic a impiedicat armata izolata a saxonilorsa intareasca armata austriaca condusa de generalul Browne. Prusacii au ocupat in cele din urma Saxonia, armata saxona capituland la Pirna in octombrie, fiind obligata sa intareasca randurile armatei prusace. Atacarea electoratului neutru al Saxoniei a cauzat panicarea Europei si a condus la formarea unei coalitii puternice anti-prusace. Singurul succes semnificativ al Austriei a fost ocuparea partiala a Sileziei. Totusi, succesele lui Frederic erau indecisive si foarte costisitoare pentru mica sa armata. El si-a dat seama ca nu lupta cu aceiasi austrieci din razboiul anterior.

Anglia a fost surprinsa de ofensiva prusaca, dar incepea sa suplimenteze sprijinul si sa cheltuiasca o suma echivalenta a 87 milioane de lire in prezent pentru a-si ajuta aliatul prusac. O forta combinata din fortele hanovriene condusa de britanici sub comanda Ducelui de Cumberland a fost alcatuita pentru a proteja Hanovra de invazia franceza. Britanicii au incercat sa covinga Provinciile Unite sa se alature aliantei, dar acestea au refuzat si au preferat sa ramana neutre. In ciuda numarului mare, actiunile Prusiei se dovedeau a fi un succes in contrast cu dezamagirile britanicilor in campaniile din America de Nord.

1757[modificare | modificare sursă]

La inceputul anului, Frederic a luat initiativa de a marsalui spre Regatul Bohemiei, sperand ca va invinge decisiv fortele habsburgice. Dupa victoria de la Batalia de la Praga de pe 6 mai, in care ambele tabere au suferit pierderi majore, prusacii au fortat fortele austriece sa se intoarca spre fortificatiile orasului Praga. Armata prusaca a inceput sa asedieze orasul. Frederic a luat cu el 5000 de soldati din asediul de la Praga pentru a le trimite si intari armata Ducelui de Brunswick-Bevern de 19 000 de soldati aflata in Kolin, in Bohemia. Armata a respins usor armata austriaca compandata de generalul Franz Leopold von Nadasdy auf Fogaras, fortandu-l sa se intoarca spre pozitia sa din Gang si Kuttenmen din Bohemia pentru a securiza pozitiile. Retragerea lui Nadasdy a cauzat retragerea maresalului Daun cu marea sa armata austriaca de-a lungul Deutsch-Brod pentru a proteja pozitia expusa. Pe 16 iunie, generalul Daun a marsaluit spre nord-vest pentru a distrage flancul stang al armatei prusace. Frederic a marsaluit spre nord-vest pe 17 iunie pentru a distrage armata austriaca a lui Daun. Totusi, Daun stia manevra lui Frederic si de-a lungul noptii 17-18 iunie, Daun a avansat cu armata sa pentru a-l confrunta pe Frederic intr-o noua pozitie. In dimineata zilei de 18 iunie, o ceata s-a asezat asupra campului de batalie. Frederic a ignorat manevra lui Daun de-a lungul noptii. La ora 6 dimineata, cand generalul Zieten a avansat cu garda sa in jurul orasului Planjan a aflat atunci adevarata pozitie a armatei austriece. Frederic era in fata aripii stangi a armatei sale. Aripa stanga a armatei prusace era puternica, Frederic dorind sa-i atace pe austrieci cu aceasta. Prusacii au atacat dupa-amiaza. Totusi, Frederic a aflat ca austriecii au atacat aripa dreapta a armatei sale. Frederic si-a retras trupele din aripa stanga pentru a umple golul aripii drepte a armatei atunci cand generalul major Manstein si-a condus trupele pentru a ataca fortele croate. Trupele din aripa stanga erau epuizate, astfel, Frederic a fost nevoit sa anuleze atacul si sa duca o lupta defensiva pe flancul sau stang. Nu a fost suficient si astfel, flancul central si cel stang al armatei s-au naruit. Frederic a fost invins in batalia de la Kolin. A fost prima sa infrangere. Infrangerea l-a determinat sa incheie asediul de la Praga si sa se retraga spre Bohemia.

In vara, rusii au invadat Memel cu 75 000 de soldati. Memel era una dintre cele mai puternice fortarete din Prusia. Totusi, dupa cinci zile de bombardament al artileriei ruse, armata rusa a atacat fortareata si au ocupat-o. Rusii au utilizat Memel ca o baza de invazie a Prusiei de Est si au invins forta prusaca mica in Batalia de la Gross-Jagersdorf de pe 30 august. Totusi, nu au putut lua Konisberg inca si s-au retras imediat. Nu doar Frederic era fortat sa renunte la invazia Bohemiei, dar acum era fortat sa se retraga spre Prusia. De infrangerile sale au profitat multe state europene. Suedia i-a declarat razboi si a invadat Pomerania cu 17 000 de soldati. Suedia considera insa ca trebuia evitata o lupta directa cu armata prusaca. Austriecii s-au mobilizat sa atace pamantul prusac, iar francezii condusi de Soubise s-au apropiat dinspre vest. In noiembrie-decembrie, situatia Germaniei s-a reversat. Frederic l-a invins pe printul Soubise in Batalia de la Rossbach pe 5 noiembrie si a invins armata austriaca in Batalia de la Leuthen pe 5 decembrie. Cu aceste victorii, Frederic si-a restabilit reputatia militara. In ciuda succeselor insa, prusacii infruntau patru puteri majore pe patru fronturi: Franta din vest, Austria din sud, Rusia din est si Suedia din nord. O forta combinata dintr-un numar de state germane mici ca Bavaria s-au stabilit sub control austriac, ceea ce a ingreunat controlul Prusiei asupra Saxoniei.

Problema s-a agravat atunci cand armata Hanoveriana principala condusa de Cumberland a fost invinsa in Batalia de la Hastenbeck, fortele capituland in Conventia de la Klosterzeven, urmand invazia franceza a Hanovrei. Conventia a exclus Hanovra si Brunswick din razboi, lasand fortele vestice sa se apropie de teritoriul vulnerabil al Prusiei. Frederic a trimis urgent o cerere de ajutor catre britanici.

Britanici sufereau insa infrangeri in America de Nord. Din 1756, Newcastle si William Pitt au fost de acord pentru incheierea unui parteneriat politic si au format o coalitie guvernamentala ce avea sa sprijine efortul de razboi. Noua strategie cuprindea sprijinrea armatei britanice asa cum propuse Newcastle pe continentul european si pentru apararea Germaniei si determinarea lui Pitt epntru folosirea flotei navale pentru a lansa expeditii pentru a cuceri coloniile franceze. Strategia duala avea sa domine politica britanica pentru urmatorii cinci ani.

Multumita victoriilor Prusiei la Rossbach si Leuthen, situatia a devenit favorabila pentru Frederic. Rusia si-a retras armatele din Prusia de Est. Calculand ca nu va mai avea loc nici un avans rusesc pana anul urmator, Frederic si-a mutat trupele spre Pomerania sub comanda maresalului Lehwaldt pentru a respinge invazia suedeza. Armata prusaca au respins fortele suedeze si au ocupat Pomeriania suedeza si au blocat capitala Stralsund. George al II-lea al Marii Britanii si-a consiliat ministrii sa revoce Conventia de la Klosterzeven si Hanovra reintra in razboi. In iarna, noul comandant al fortelor hanovreze, Ducele Ferdinand de Brunswick, si-a regrupat armata si a lansat o serie de ofensive ce au respins fortele franceze ce traversau raul Rin. Intre 10-17 octombrie, generalul Ungariei, Contele Andras Hadik, a servit in armata austriaca, executand actiuni faimoase. Cand regele prusac marsaluia spre sud cu armatele sale puternice, generalul ungur, pe neasteptate, cu cei 5000 de soldati hussari au inconjurat Prusia si au ocipat capitala lor, Berlinul, intr-o noapte. Orasul a fost crutat in urma unei negocieri prin care prusacii au platit 200 000 de taleri. Cand regele Frederic a auzit de situatia rusinoasa, a trimis imediat o forta larga spre Berlin. Hadik s-a intors inapoi cu husarii sai spre liniile austriece. Hadic a fost promovat la rangul de maresal al armatei austriece.





America de Nord: Razboiul Franco-Indian[modificare | modificare sursă]

India: Al Treilea Razboi Carnatic[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bowen, HV (1998). War and British Society 1688-1815. Cambridge, United Kingdom: Cambridge University Press. pp. 7. ISBN 0-521-57645-8 
  2. ^ Tratatul de la Paris în Corbett, Julian (1918) (în English) (book). England in the Seven Years' War: A Study in Combined Strategy Vol. II. (ed. Second Edition). London: Longman, Green and Co. 
  3. ^ Kennedy, Paul (2004) [1976] (în English) (book). The Rise and Fall of British Naval Mastery (ed. new introduction). London: Penguin Books 

Legături externe[modificare | modificare sursă]